Deşi e monument de arhitectură industrială Guvernul a uitat să mai trimită banii aprobaţi pentru Furnalul de la Govăjdie

 

De patru ani, furnalul de la Govăjdie, acolo unde s-a turnat fontă folosită la ridicarea Turnului Eiffel, aşteaptă banii promişi de Guvern.

furnal_govajdie

Proiectul care viza reabilitarea furnalului – monument istoric a fost aprobat în 2011, printr-o hotărâre de Guvern, iar suma necesară a fost calculată la un milion de euro. Banii, însă, n-au mai ajuns, iar furnalul rămâne în picioare doar printr-o minune.

Istoria furnalului de la Govăjdie, de lângă Hunedoara este spectaculoasă şi ar putea atrage turiştii în zonă, cu atât mai mult cu cât autorităţile locale vor să includă furnalul într-un circuit turistic. Astfel, sutele de mii de turişti care vin anual la Castelul Corvinilor ar avea ocazia să viziteze astfel şi furnalul. . Puţini sunt cei care ştiu că fonta produsă la Govăjdie se regăseşte şi acum în elemente care alcătuiesc structura de rezistenţă a Turnului Eiffel din Paris. Construcţia lui de către autorităţile habsburgice nu a fost întâmplătoare. Satul Govăjdie se află în apropierea sitului extractiv de la Ghelari, de unde se extrăgea minereu de fier. Furnalul a fost construit între anii 1806 şi 1810, fiind primul furnal din Europa şi al doilea la nivel mondial. Între anii 1871 – 1889 furnalul înregistrează vârful de activitate, dar după ridicarea Uzinelor de fier de la Hunedoara, activitatea furnalului intră într-o perioadă de declin. Ultimele reparaţii au fost efectuate în primii doi ani ai primului război mondial, iar funcţionarea lui a fost oprită în anul 1924. Construcţia se păstrează şi în zilele noastre, dar nimic nu s-a mai făcut pentru recondiţionarea acesteia, asta deşi clădirea a fost declarată în anul 2000 monument de arhitectură industrială. Timpul a măcinat o bună parte din acoperiş şi din tencuiala exterioară, iar ferestrele, fără sticlă, par să zâmbească trist spre vizitatori. Incinta, însă, este uimitoare. Înălţimea este copleşitoare, iar furnalul din centru s-a păstrat intact, la fel ca şi chingile de fier care strângeau conul de cărămidă cu bază octogonală.

Mai mulţi voluntari au promovat în ultimii ani monumentul, în special în mediul online, mai ales că este singurul furnal din Europa care se mai păstrează din acea perioadă.

 

Furnalul_de_la_Govajdia4

furnal-2

furnal2

furnal1

 

[slideshow_deploy id=’20328′]