Directorul Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina a fost retrogradat
Cel puţin o jumătate de an, Lucian Gheorghe Stratulat va avea funcția de agent de teren ca măsură administrativă menită să eficientizeze activitatea Administrației Parcului Natural Gradiștea Muncelului-Cioclovina (APNGM-C).

Această măsură vine în urma managementului defectuos prestat de Stratulat și a constatării unor importante deficiențe în ceea ce privește desfășurarea activității ariei protejate a anunţat RNP-Romsilva. „Menționăm faptul că regia a primit numeroase atenționări de la instituții precum Autoritatea de Management POS Mediu sau Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, cu privire la lipsa de implicare a APNGM-C sau chiar la blocarea derulării proiectelor cu finanțare din fonduri europene. (… În coformitate cu angajamentele și obligațiile asumate prin semnarea contractului de administrare a Parcului Natural Grădiștea Muncelului — Cioclovina, domnul Stratulat Gheorghe Lucian avea obligația să colaboreze cu beneficiarii proiectelor europene/naționale derulate în aria naturală protejată, respectiv să integreze planurile de management/măsurile de management elaborate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri publice pentru aria naturală protejată care face obiectul contractului, în planul de management integrat, ce va fi înaintat spre aprobare autorității responsabile, conform prevederilor legale în vigoare”, se mai arată în comunicatul emis de Romsilva.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Foto M. Bezergheanu
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
