Sănătatea copiilor, pusă în pericol de cornul şi laptele primite în şcoli

Un deputat hunedorean vorbeşte, în Parlament, de problemele grave din programul „Cornul şi Laptele”. Produsele livrate elevilor pot pune copiilor sănătatea în pericol, asta pentru că, de multe ori, licitaţia este câştigată de firme care aduc produsele de la distanţe mari, iar acestea ajung degradate la beneficiari.

laptele-si-cornul

Deputatul Laurenţiu Nistor i-a adresat o interpelare ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, asta după ce la comisiile parlamentare ale Camerei Deputaţilor s-au primt mai multe sesizări referitoare la deficienţele care apar în derularea programului guvernamental „Cornul şi Laptele”.

05-Laurentiu-Nistor-PSD-4 „S-a constatat că multe dintre produse ajung degradate la şcoală şi din cauza faptului că licitaţiile  publice pentru achiziţionarea lor sunt organizate de către Consiliile Judeţene, iar firmele care sunt desemnate câştigătoare ajung să aprovizioneze localităţi de pe o rază mare de acţiune. Acest lucru face ca tranşele de aprovizionare să aibă loc chiar şi o dată la două săptămâni”, arată parlamentarul hunedorean, care îi cere ministrului Educaţiei să precizeze care crede că ar fi soluţia pentru remedierea acestei situaţii care face programul atât de puţin eficient în practică.  De asemenea, Nistor este de părere că acest program ar putea fi înlocuit cu un altul, mai folositor copiilor.

Programul „Cornul şi laptele” a fost introdus de Guvernul României în 2002, iar beneficiari sunt copiii din grădiniţe şi din şcolile generale. Anul acesta, pentru un copil s-au alocat 30 de bani pentru un corn şi 70 de bani pentru lapte. Sunt, însă, tot mai multe nemulţumiri legate de calitatea îndoielnică a produselor livrate preşcolarilor şi elevilor.

Şi în judeţul Hunedoara au existat de-a lungul timpului reclamaţii legate de calitatea produselor livrate elevilor. De exemplu, în anul 2011, Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a declanşat o anchetă după ce angajaţii unei şcoli generale au găsit excremente de rozătoare într-un corn care urma să fie distribuit elevilor prin programul „Cornul şi laptele”

[slideshow_deploy id=’13837′]