Politică de transparenţă totală la ApaServ Valea Jiului
Luna aceasta, beneficiarii serviciilor ApaServ nu vor mai primi doar facturile simple, ca şi până acum, ci şi nişte fluturaşi care să conţină o mulţime de date de interes pentru consumatori.

Decizia a fost adoptată pentru a elimina orice discuţii sau suspiciuni legate inclusiv de modul de cheltuire a banilor europeni. „Facturile de luna aceasta vor conţine, pe lângă factura propriu – zisă şi acele date concrete pentru ca oamenii să cunoască exact care este situaţia societăţii, politica tarifară, cine face politica tarifară, cât este metrul cub de apă din Valea Jiului. Vom avea absolut toate datele, respectiv ce include tariful la apă, ce include tariful la apa uzată, modul de calcul al apei uzate menajere, modul de calcul al apei meteo. Vom avea toate datele despre cum s-au accesat banii europeni, cum s-a constituit ADI, cum s-a semnat contractul de delegare, cine face parte din ADI, atribuţiile ADI şi ce face operatorul, câţi bani s-au consumat în prima fază a proiectului, câţi bani vor fi în a doua şi cât mai trebuie pentru a se rezolva problemele din Valea Jiului”, a declarat directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram. Acesta a precizat că vorbim despre o problemă falsă, în sensul că, dacă stai cu 10 oameni de vorbă vei auzi 10 preţuri la apă în Valea Jiului. „Precizez încă o dată că preţul la apă în Valea Jiului este 4,22 de lei, la care se adaugă TVA. Eu cred că toate datele acestea vor duce la o mai bună relaţie între operator şi beneficiarii noştri”, a mai spus Avram. De precizat că acțiunea va fi continuată şi luna viitoare, când vor fi comunicate alte date de interes public.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
