40 de milioane de euro, datoria primăriilor la CEH
Societăţile de termoficare din Valea Jiului, dar şi de la Deva au datorii de 40 de milioane de euro la Complexul Energetic Hunedoara şi nimeni nu a luat nicio măsură pentru a recupera aceste sume. Mai mult, ministrul de resort susţine că responsabilitatea este şi în sarcina primarilor care au preferat să bage societăţile de termoficare în insolvenţă pentru a nu plăti datoriile către CEH.

“Banii pe care CEH trebuie să îi recupereze pentru agentul termic livrat şi vorbim de 152 de milioane de lei la sfârşitul lunii octombrie anul trecut, bani care provin de la radeturile din zonă, vorbim de apropae 40 de milioane de euro pe care această societate nu i-a recuperat de la societăţile de termoficare. Unele primării au preferat să introducă aceste companii de termoficare în insolvenţă astfel încât Complexul să nu recupereze niciun ban, nu au existat eforturi pentru a asigura un flux de plăţi. Cum să funcţioneze CEH atâta timp cât nu recuperează 40 de milioane de euro de la aceste societăţi? Lucrurile sunt dramatic de simple. Soluţia este ca fiecare să îşi aducă o contribuţie astfel încât societatea să intre pe un drum corect”, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
