EXPOZITIE DE METALOPLASTIE REALIZATA DE COPIII CU „SUFLET SPECIAL”

Elevii Cercului de Metaloplastie de la Clubul Copiilor din Petroșani și elevii de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida Petrosani, au organizata astazi o expozitie intitulata „Primăvara începe cu noi”.  Casa de Cultură a Studenților din municipiu a fost gazda unor lucrari inedite realizate de copii cu „suflet special”.

IMG_20160307_112516

Ceea ce vizitatorii au putut vedea astazi, a fost munca depusa de copii, de la inceputul anului scolar si pana in prezent. Expozitia a fost organizata astazi, deoarece coordonatorul acestui proiect a considerat ca luna in care natura se trezeste la viata, este cea mai buna ocazie.

IMG_20160307_112525

„Proiectul mi-a venit in minte in momentul in care am avut o colaborare la inceputul anului scolar cu o asociatie non-profit din Campia Turzii. Reprezentantii asociatiei au venit aici sa vada ce lucram la Clubul Copiilor si mi-au spus ce scop au ei. Ei fac diferite obiecte de arta pentru a ajuta copii cu cerinte speciale. Cand am vazut cata daruire au ei, atunci am propus colaborarea cu domna Luminita Vintan, care coordoneaza o clasa cu cerinte speciale in cadrul Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida. Am gasit prilejul minunat cand natura se trezeste la viata, cand totul reincepe odata cu primavara sa spunem ca primavara incepe cu noi.”  a declarat profesorul coordonator al Cercului de Metaloplastie din cadrul Clubul Copiilor din Petrosani, Mihaela Stefania Cioc.

IMG_20160307_112537

Lucrarile inedite expuse astazi, au fost facute de copii cu nevoi speciale chiar si de cei cu probleme locomotorii. Aceste suflete au dovedit ca, chiar si pentru ei „nu exista nu pot, exista doar nu vreau”.

„Expozitia de astazi este dovada clara ca nu s-au putut distinge care dintre lucrari au fost facute de copiii speciali sau de copiii normali de la Cercul de Metaloplastie al Clubului Copiilor din Petrosani, ceea ce m-a bucurat si ceea ce demonstreaza ca acesti copii vor putea fi integrati in societate si vor fi de folos societatii. Am avut un copil care are probleme la maini si care prin ambitie a facut o lucrare extraordinara. ” a mai spus sursa citata.

IMG_20160307_112544

Desi expozitia nu este cu vanzare, coordonatorul acestui proiect Mihaela Stefania Cioc s-a gandit ca pe viitor sa faca acest lucru, iar banii de pe urma vanzarii acestora sa fie directionati chiar catre copiii cu „suflet special”.

IMG_20160307_112651

[slideshow_deploy id=’17636′]