Dosarul lui Ionuţ Rudeanu se întoarce la Tribunalul Bucureşti

 

Tribunalul Bucureşti trebuie să judece dosarul în care ginerele lui Vasile Blaga, Ionuţ Rudeanu, etse acuzat de evaziune fiscală. Aceasta este decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justişie, care a analizat conflictul de competenţă.

rudeanu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost chemată să tranşeze conflictul de competenţă în dosarul în care Ionuţ Andrei Rudeanu este judecat pentru evaziune fiscală. Atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Hunedoara şi-au declinat, pe rand competenţa, aşa că decizia a stat în mâiniel judecătorilor de la Înalta Curte. „Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii Ciucă Laurenţiu Marius şi Rudeanu Ioan Andrei în favoarea Tribunalul Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, este soluţia dată de ICCJ.

Reamintim că, la jumătatea lunii decembrie, Tribunalul Bucureşti a decis să trimită cauza la Tribunalul Hunedoara după ce a  admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de Ionuţ Rudeanu şi de partea responsabilă civilmente, S.C. AXIS CORPORATE SECURITY S.R.L. Deva. Instanţa bucureşteană a declinat competenţa de judecarea cauzei privind pe inculpaţii Ionuţ Andrei Rudeanu şi Laurenţiu Marius Ciucă, trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Tribunalului Hunedoara. Numai că şi Tribunal Hunedoara a decis declinarea competenţei în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalului Bucureşti în cazul Rudeanu, excepţia de necompetenţă teritorială fiind invocată din oficiu. Totodată, magistraţii au decis să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Hunedoara, ceea ce s-a şi întâmplat.

[slideshow_deploy id=’20328′]