Zeci de percheziţii la evazionişti

 
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Iaşi şi Dâmboviţa, efectuează 47 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de evaziune fiscală. Vor fi puse în executare 33 de mandate de aducere.
perchezitii-1
La data de 12 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Iaşi şi Dâmboviţa, efectuează 47 de percheziţii în judeţele Alba (8), Mehedinţi (12), Vâlcea (11), Gorj (4), Dolj (7) Hunedoara (1), Iaşi (3) şi Dâmboviţa (1) la mai multe locuințe şi la sediile unor societăţi comerciale.
În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 – 2015, 37 de persoane ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le reprezintă, în baza unor documente contabile emise de către mai multe societăţi comerciale tip fantomă.
Pentru a da aparenţă de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, ar fi fost efectuate plăţi prin intermediul sistemului bancar, sumele de bani fiind retrase ulterior din conturile societăţilor cu comportament tip fantomă şi restituite plătitorului.
Prejudiciul cauzat este estimat la peste 4.000.000 de lei.
Poliţiştii vor pune în executare 33 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite în cauză.
[slideshow_deploy id=’20328′]