Sute de persoane au alergat pentru  Irina

Asociația San Montan din Petrila a organizat o acțiune caritabilă pentru micuța Irina. Aceasta are doar 3 ani, suferă de o malformație la ambele picioare și până acum a suferit 7 intervenții chirurgicale. Mai are nevoie de cel puțin 4 operații pentru a putea merge, însă părinții nu mai au bani.

13187838_10209550700021978_1186834701_n

“Are ambele picioare strâmbe, așa s-a născut. Am ținut-o în gips 10 luni și mai are nevoie de încă câteva operații. Operațiile costă 8000 șI ceva de lei șI Casa de Asigurări de Sănătate suportă doar jumătate. Este foarte mult, numai spitalizarea pe zi pentru mine e 35 de lei pe zi.  Mai are nevoie de 4-5 operații ca să își revină în proporție de 80%”, a spus Margareta Ozsvath, mama Irinei.

13187862_10209550698501940_554981181_n

Astfel, reprezentanții Asociației San Montan din Petrila au venit în sprijinul fetiței și au organizat o acțiune caritabilă.

“Este o acțiune de caritate pe care noi o organizăm an de an. De data aceasta am organizat pentru o fetiță cu probleme locomotorii. Acțiunea noastră s-a numit “Alături de Irina” și prin această acțiune am încercat să strângem cât mai mulțI oameni pentru a-l ajuta pe acest copil cu probleme medicale. Am reușit să strângem nu doar din Valea Jiului, ci și din alte orașe ale țării. Am avut în jur de 200 de participanți și oameni care au venit să doneze fără a participa la concurs sau oameni care au dorit să ne cânte, să danseze și să ne ajute în organizarea acestei acțiuni”, a declarat Erika Șanta, organizatorul acțiunii caritabile.

13220115_10209550700181982_1916004856_n

Sute de petrileni și nu numai au fost alături de micuța Irina. Aceștia au participat la mai multe concursuri, iar banii strânși din donații îi vor fi donați mamei fetiței pentru a putea merge la operație.

„Mă bucur foarte mult că există oameni care sunt preocupați de grija și nevoile cerlalți, este un eveniment frumos, neașteptat de multă lume, dar e un eveniment reușit. Scopul a fost atins. Practic cred că asta ne unește și cred că asta ar trbeui să face cât mai des și mult mai alături de oamenii care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Daniel Hălăstăuan, participant la acțiune.

13231100_10209550698741946_16947825_n

Numai operația de la un singur picior costă circa 1000 de euro, iar fetița trebuie operată la ambele picioare. Până acum, micuța a trecut prin șapte intervenții chirurgicale.

13235871_10209550700301985_1782278168_n

[slideshow_deploy id=’27028′]