Evaziune fiscală în comerţul cu medicamente

Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a efectuat 41 de de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Hunedoara, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu medicamente.
pizap.com14641530203221
„Din datele şi probele administrate în cauza rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, începând cu anul 2008, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, în scopul justificării achiziţionării unor medicamente precum şi pentru denaturarea provenienţei ilicite  a acestora, au creat circuite comerciale fictive, în baza cărora au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată”, se arată într-un comunicat al DGPMB.
Surse din anchetă vorbesc despre medicamente pentru afecţiuni oncologice, pentru tratamentul HIV/SIDA şi pentru afecţiuni cardiace.
„Bănuiţii au colectat de pe piaţă neagră cantităţi mari de medicamente, pe care le-au livrat intracomunitar către beneficiari din mai multe state, prejudiciul creat fiind estimat la suma de 40.000.000 de lei. Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 2″, se precizează în comunicatul DGPMB.
[slideshow_deploy id=’22083′]