Doi hunedoreni îşi dau casele în plată
Instituţiile de credit sunt chemate în instanţă. Pe rolul instanţelor de judecată hunedorene au fost înregistrate deja primele dosare care au ca obiect “alte cereri *dare în plată – Legea nr.77/2016”. În cele două dosare încă nu a fost stabilit primul termen de judecată.

Astfel se stabilește faptul că respectiva lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. darea în plată operează ca o variantă a plăţii şi deci, în principiu, produce aceleaşi efecte, stingând obligaţia cu toate garanţiile şi accesoriile ei. Dacă prestaţia iniţială a avut o valoare mai mare decât prestaţia executată, depăşind astfel condiţia echivalenţei rezonabile, debitorul este obligat să plătească o sultă, altfel operaţia ar putea fi considerată o liberalitate, adică o iertare parţială de datorie, cu titlu gratuit (eventual, o remitere de datorie cu titlu gratuit). Dacă, dimpotrivă, noua prestaţie are o valoare superioară, creditorul iniţial poate deveni debitor al excedentului faţă de prestaţia care îi este datorată şi plăti astfel o diferenţă de valoare. Darea în plată se poate realiza prin transferul în contul datoriei a unui drept de proprietate sau unui alt drept real.
[slideshow_deploy id=’17217′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
