Nedeia Troiței organizată de Primărie și Consiliul Local

 

Nedeia Troiței din Parâng va fi organizată de către Primăria șI Consiliul Local al municipiului Petroșani. În anii trecuți evenimentele din stațiunea montană Parâng erau organizate de cabanieri.

nedeia-troitei3-660x330

“Tradiţiile ne definesc ca oameni, ca societate, iar păstrarea şi respectarea acestora reprezintă un imagiu adus părinţilor noştri şi trecutului comunităţii în care trăim. Din străbuni, sfintele sărbători sunt celebrate prin nedei, sărbători ale poporului, pline de bucurie şi pioşenie, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului fiind una dintre cele mai sfinte sărbători ale românilor. Nedeia Troiţei este organizată, în fiecare an, la troiţa ridicată la cota 1.500 m din masivul Parâng, şi are drept scop promovarea tradiţiilor localnicilor din zonă şi constă în prepaparea bucatelor şi furnizarea lor participanţilor, o slujbă de pomenire, muzică şi dansuri populare specifice zonei noastre şi o prezentare de costume populare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre prin care s-a decis alocarea sumei de 10.000 de lei pentru organizarea evenimentului.

Banii vor fi folosiţi pentru organizarea acestor evenimente care au ca scop promovarea zonei turistice, dar şi a tradiţiilor. Tot în acest context, cei care vor urca, luni, în Parâng vor beneficia de transport gratuit cu telescaunul.

[slideshow_deploy id=’27126′]



« (Știre anterioară)