Constructorii autostrăzii demolate, Sibiu-Orăştie, arestaţi în Italia pentru licitaţii trucate

Carabinierii şi Garda Financiară au declanşat o anchetă de proporţii cu privire la trucarea unor licitaţii pentru mari proiecte de infrastructură din Italia, vizată fiind şi Salini Impregilo, companie care s-a ocupat şi de lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, ce a fost demolat parţial la un an de la inaugurare.

autostrada_sibiu_orastie_saliste_cunta_39267600
Presa din Italia relatează că au fost efectuate zeci de arestări în ancheta ce vizează fraudarea unor licitaţii pentru proiecte mari de infrastructură, de la cale ferată de mare viteză la autostrăzi.
Sunt suspectate peste 30 de persoane ce provin din regiuni diferite, acuzaţiile variind de la corupţie şi şantaj până la constituirea unui grup infracţional organizat. În cadrul operaţiunii ample a poliţiei italinie, denumită „Amalgama”, au fost efectuate arestări în Lazio, Lombardia, Piemont, Liguria, Toscana, Abruzzo, Umbria şi Calabria.
Printre cei arestaţi se numără Michele Longo şi Ettore Pagani, preşedintele şi vicepreşedintele Cociv, firmă căreia i-a fost atribuit contractul pentru calea ferată de mare viteză Genova-Milano, precum şi directorul general pentru operaţiuni interne al Salini Impregilo.
Printre suspecţi se află şi Giuseppe Lunardi, fiul fostului ministru al Infrastructurii din guvernul Berlusconi, Pietro Lunardi.
Presa italiană mai relatează că firma Cociv este deţinută în proporţie de 64% de către Impregilo, iar 33% de către Condote şi alţi acţionari minoritari.
În România, constructorul italian Salini Impregilo a câştigat contracte pentru lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie şi pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva.
Primul proiect a ajuns în atenţia DNA, după ce porţiunea dintre Sălişte şi Cunţa a fost închisă la un an de la inaugurare şi demolată parţial, în urma neregulilor constatate. Lotul cunoscut sub numele de „autostrada demolată” a fost redeschis circulaţiei pe 10 octombrie, după ce Compania de Drumuri a executat reparaţii în regie proprie.

ziuadevest.ro

[slideshow_deploy id=’36590′]



« (Știre anterioară)