Centru zonal de pregătire și antrenament pentru pompieri
Peste 3.500 de pompieri salvatori își vor îmbunătăți și testa, anual, tehnicile utilizate în misiuni, în cele 9 centre de pregătire și antrenament operaționalizate la nivel național.

Unul dintre centre se află în județul Hunedoara și a fost deschis chiar de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel ing. Daniel Dragne. Centrul zonal de pregătire și antrenament destinat pompierilor hunedoreni are toate facilitățile pentru parcurgerea optimă a etapelor teoretice și practice specifice misiunilor de stingere a incendiilor.
Prin intermediul centrelor de pregătire existente în șapte județele din țară (Dolj, Hunedoara, Iași, Bihor, Suceava, Constanța și Dâmbovița), la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ‘Pavel Zăgănescu’ Boldești și Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii în Managementul Situațiilor de Urgență — Boldești, salvatorii se vor antrena pe diferite tactici de lucru, menite să le testeze și să le îmbunătățească procedurile de intervenție la incendiu, pe timpul misiunilor de căutare — salvare urbană, descarcerare și asistență medical de urgență, scufundare și salvare din medii acvatice, asanare pirotehnică și misiuni CBRN.
Unul dintre cele 14 module de pregătire va fi destinat exclusiv persoanelor înscrise în programul de voluntariat, lansat de IGSU anul trecut.
[slideshow_deploy id=’13835′]
Știri asemănătoare
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
