Un alt beneficiu major al proiectului de investiții de la Apa Serv: 500 de locuri de muncă

Implementarea noului program de investiții, pentru care Apa Serv Valea Jiului a semnat la finalul săptămânii trecute, contractul de finanțare în sumă totală de 90 de milioane de euro, asigură derularea unor lucrări majore în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din toate orașele și municiile Văii Jiului, în perioada 2017-2024.

 

Dincolo de beneficiile economice pe care le aduce acest proiect, remacabilă este latura social-economică, prin care, așa cum bine remarcă Doinița Maria Bălănesc, consilier județean din Valea Jiului, execuția acestui proiect înseamnă, direct sau indirect, crearea de cel puțin 500 de locuri de muncă sigure, pentru implementare.

”Am avut onoarea de a fi invitată, în calitate de consilier județean, la un eveniment în care conducerea Apa Serv Valea Jiului a semnat, în prezenta unor distinse oficialități, un contract de un impact major pentru întreaga Valea Jiului. Prin acest contract de investiții, dincolo de creșterea calității serviciilor de alimentare cu apă și a celor de canalizare, în următorii cinci ani, într-o perioada destul de delicată, el va oferi și o stabilitate a locului de muncă pentru cel puțin 500 de angajați, precum și oportunitatea creării unor noi locuri de munca pe viitor. Felicit conducerea Apa Serv Valea Jiului și întreaga echipa a societății, pentru această reușită. Datorită lor, în Valea Jiului vor veni 90 de milioane de euro și tot datorită muncii, seriozității și implicării lor, 500 de oameni vor avea un loc de muncă în toate orașele Văii Jiului. Îi felicit pentru că datorită lor, în Valea Jiului de astăzi, apa înseamnă Viață, Stabilitate și Evoluție!”, a scris consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, pe pagina sa de socializare.

La semnarea contractului dintre Apa Serv Valea Jiului și Ministerul Fondurilor Europene au participat și consilierii județeni Mircea Bobora – președintele CJH, Doinița Maria Bălănesc, Alina Dunca și Ioan Hirghiduș, forul legislativ județean fiind princpalul acționar al ASVJ și membru al ADI Apa Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’13835′]