CADASTRU GRATUIT – Ce cuprinde cadastrarea gratuită şi care este procedura pentru proprietarii plecaţi în străinătate

Campania de cadastrare gratuită a terenurilor se află în plină desfășurare, programul având ca termen de finalizare anul 2023. Cadastrarea tuturor imobilelor din România este stabilită prin H.G. nr 294/2015 privind Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Obiectivul acestui program constă în măsurarea și înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România (case și terenuri), în sistemul integrat de cadastru și publicitate. Este cel mai mare proiect de acest gen, din ultimii 150 de ani.

Fermierii sunt extrem de interesați de Programul privind cadastrarea gratuită a terenurilor dar există momentan și numeroase întrebări legate de acest proiect. O situație aparte este a beneficiarilor care se află în străinătate. Ce se întâmplă în cazul proprietarilor care sunt stabiliți în străinătate și nu pot/doresc să coopereze?

Așadar, dacă proprietarii, posesorii sau alți deținători nu se prezintă, identificarea limitelor imobilului se va face în lipsa acestora. Primarul unității administrativ-teritoriale, prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al acestuia, eliberează certificate și furnizează gratuit echipelor de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru date și informații cuprinse în:

  •  registrul agricol;
  • registrul de rol nominal unic;
  • nomenclatura stradală;
  • Listele cuprinzând următoarele date: numele, prenumele codul numeric personal sau după caz, numărul de identificare fiscală, adresa domiciliului pentru persoane fizice, respectiv denumirea, adresa sediului și codul de înregistrare fiscală sau, după caz, codul unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice;
  • Orice alte informații și evidențe care ar putea fi necesare realizării lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară.

Ce cuprinde cadastrarea gratuită

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) cuprinde: măsurători cadastrale; activități de geodezie, cartografie, topografie și fotogrammetrie; activități de informare și conștientizare a publicului; dezvoltare și mentenanță a sistemelor informatice; conversia cărților funciare și a documentațiilor cadastrale din format analogic în format digital; tehnică de calcul și de stocare; alte activități ce decurg din derularea PNCCF.

La nivelul ANCPI s-a constituit o comisie care are în vedere prioritizarea unităților administrativ-teritoriale la nivelul fiecărui județ, în vederea includerii acestora în programul național, în conformitate cu reglementările în vigoare. Comisia prioritizează localitățile ținând seama de cel puțin unul dintre criteriile: localități ce fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură de interes național; localități ce fac obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală; localități ce prezintă aşezări informale ale comunităților aflate în condiții de sărăcie extremă.

agrointel.ro

[slideshow_deploy id=’20328′]