Concedierea lui Emil Floruț se judecă la Petroșani
Dosarul în care se judecă concedierea lui Emil Floruț a fost înregistrat la Judecătoria Petroșani. Acesta a contestat în instanță decizia de concediere, iar dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Petroșani. Judecătoria Oradea și-a declinat competența în favoarea instanței de la Petroșani.

“Admite excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, invocată de pârâtă. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul FLORUŢ EMIL în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SAENERGETIC HUNEDOARA SA, în favoarea Judecătoriei Petroşani. Fără cale de atac”, arată soluția Judecătoriei Oradea.
Astfel, după circa trei săptămâni de la soluția Judecătoriei Oradea, dosarul a ajuns la Petroșani. Emil Florut, cel care s-a aflat la conducerea Complexului Energetic Hunedoara timp de trei luni de zile a actionat în instantã fostul angajator adicã societatea energeticã. Asa cum a anuntat încã de la revocarea sa din functie, Florut a considerat concedierea sa o mãsurã abuzivã. În același timp, pe rolul Judecătoriei Oradea a fost înregistrat un dosar în care CEH l-a acționat în instanță pe fostul director general.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
