Studenții și profesorii se întâlnesc pe pârtia de schi

Studenții, profesorii universitari precum și cei din învățământul gimnazial și liceal pot lua parte la competiția organizată de Universitatea din Petroșani, dar și alte organizații din cadrul instituției.  Manifestarea se înscrie în calendarul evenimentelor stabilite pentru marcarea celor 70 de ani de învățământ superior în „capitala” Văii Jiului.

„Cupa UP la Ski” se află la prima ediție și va avea loc în Stațiunea Turistică Parâng, în 25 martie a.c., iar la start vor fi viitorii ingineri, economiști ori specialiști în domenii sociale și formatorii lor, profesorii universitari. Invitați sunt și dascălii de la unitățile de învățământ preuniversitar ori gimnazial, iar organizatorii vor ca întrecerea să devină o tradiție.

[slideshow_deploy id=’17636′]