Adus cu mandat în fața magistraților

Tânărul care și-a făcut o pasiune din a conduce pe drumurile publice fără a avea permis va ajunge în fața magistraților cu escortă.

Magistrații Judecătoriei Petroșani au emis un mandat de aducere pe numele individului care le-a dat de furcă în nenumărate rânduri polițiștilor rutieri din localitățile Văii Jiului. Ciprian Iedlicică Eugen a fost trimis în judecată, din nou, pentru conducere fără permis, sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat. Tânărul a fost citat să se prezinte la proces, însă pentru că nu a respectat solicitările magistraților, ar putea ajunge la în boxa acuzaților însoțit de jandarmi. Iedlicică, dacă va fi găsit vinovat în acest dosar de judecată, riscă să ajungă în pușcărie. În 2016, tânărul a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la un an și șapte luni de închisoare, dar a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei. Cu alte cuvinte, judecătorul a stabilit ca în termen de 2 ani de zile, individul să fie cuminte și dacă îndeplinește toate măsurile de supraveghere, automat scapă de executarea celor aproape doi ani de pușcărie. Individul de 27 de ani a fost judecat pentru vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul deşi se afla sub influenţa alcoolului. Anchetatorii au stabilit atunci că s-a îmbătat criţă și a urcat într-o maşină de teren ce aparţinea unui cunoscut de-al său. În apropierea Primăriei Petroșani, din cauza băuturii a acroșat o dubiţă parcată, a tamponat un autoturism care circula în fața sa şi l-a proiectat într-un copac, dar a avariat și o altă mașină. La testarea făcută de poliţişti la faţa locului bărbatul avea o alcoolemie de 1,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

[slideshow_deploy id=’17636′]