Universitatea din Petroșani face primul pas în elaborarea unei strategii pentru Vale

La întâlnirea găzduită de instituția de învățământ superior din Petroșani au fost invitați europarlamentarul Corina Crețu, specialiști de la Comisia Europeană, premierul Viorica Dăncilă, specialiști în atragerea fondurilor europene, dar și primarii localităților miniere.
 
Evenimentul are loc pe data de 13 septembrie a.c. și este organizat de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian în parteneriat cu Comisia Consultativă pentru Mutaţii Industriale din Comitetul Economic şi Social European, Universitatea din Petroşani- gazda euniunii şi Sindicatul Muntele, și se derrulează sub titlul:  „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică”. Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof. dr. Radu Sorin, conferința este un bun prilej pentru a pune baza unor proiecte care să ducă la dezvoltarea zonei monoindustriale. Profesorul universitar arată că este nevoie de o conclucrare între toți factorii de decizie pentru accesarea unor proiecte de anvergură, care să acopere toată Valea Jiului, iar instituția de învățământ superior poate sprijini autoritățile în dezvoltarea acestor proiecte.
” Sesiunea Plenară a Comitetul Economic şi Social European a adoptat la data de 25 mai 2016, avizul cu titlul ‘Zăcămintele indigene de cărbune în cadrul tranziţiei energetice a UE’, în urma unor dezbateri aprinse cu reprezentanţii societăţii civile, dar şi cu cei ai Comisiei Europene.
În urma acestui exerciţiu de dialog social şi civic, dar şi a altor dezbateri la nivel european cu partenerii sociali şi cu reprezentanţii regiunilor vizate, Comisia Europeană a lansat la data de 11 decembrie 2017, la Strasbourg, Platforma Regiunilor Carbonifere în Tranziţie, structură de cooperare la nivel european în cadrul căreia acţiunile Guvernului României ar trebui să fie în mod clar stabilite pentru a se asigura implementarea concretă a măsurilor europene şi naţionale pentru susţinerea dezvoltării durabile în aceste regiuni, care sunt deja afectate de politicile de restructurare industrială din ultimele decenii”, precizează organizatorii evenimentului. În afara comisarului European Corina Cretu,la Petroșani vor veni și o serie de miniștri și secretari de stat din cabinetul Dăncilă.
[slideshow_deploy id=’24093′]


(Următoarea știre) »