Primăria Oraşului Simeria face ANGAJĂRI

Primăria Oraşului Simeria, Judeţul Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Direcţiei economice – Birou buget, contabilitate, financiar.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialitatea ştiinţe economice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 octombrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei Simeria din str. Avram Iancu nr. 23, Județul Hunedoara, telefon 0254/260.050, interior 115.

[slideshow_deploy id=’13835′]