Lansare de carte la Petrila – „Școala noastră” în Anul Centenarului

”După o muncă grea, migăloasă și obositoare, ajutându-mă des de lupă, am reușit să pregătesc pentru tipar ”REVISTA NOASTRĂ”, nr 1-5 din anii 1921-1929 redactată de învățător Gh. Ittu de la Școala nr. 2 Petrila – Lonea, rămasă în manuscris găsit din întamplare. Este o frescă a învățământului petrilean, înainte și după Marea Unire, din 1918, cu date inedite (…)”, informează scriitorul dr. Dumitru Gălățan-Jieț.

A sosit momentul lansării. Prof. Mihai Niculescu și Dr. Dumitru Gălățan-Jieț vă invită la lansarea volumului ”ȘCOALA NOASTRĂ” care va avea loc miercuri 10 octombrie, orele 16:00, la Clubul Copiilor și Elevilor din Petrila (Director Prof. Radu Chința).

Doctorul Dumitru Gălăţan – Jieţ este un experimentat scriitor, abundenţa şi calitatea operelor domniei sale certificând o pasiune neştirbită de-a lungul timpului şi o sensibilitate acută, în rezonanţă cu comunitatea. Urmărind cu atenţie alte scrieri ale d-sale precum: „Păstoritul în Valea Jiului ieri şi azi”, „Petrila, dincolo de legende şi povestiri”, dedicate oamenilor în rândul cărora se revendică, sau „Graiul jienilor momârlani. Mic dicţionar”, invocând, de asemenea, specificul zonei, dar cu caracter tehnic; ori „Pe Sfântul Munte Athos mai aproape de Dumnezeu”, constatăm talentul narativ al autorului, evolutiv, după caz de la schematic şi robust, până la nostalgic – hagiografic sau istoriografic (…) (recenzie – dr. Victor Albinel Florescu)

 

Autori: prof. Mihai Niculescu și dr. Dumitru Gălătan-Jieț – Petrila

[slideshow_deploy id=’36591′]