Premii și felicitări din partea edililor, pentru cei mai performanți tineri ai Lupeniului

Așa cum se întâmplă la fiecare final de an, administrația locală din municipiul Lupeni a organizat și la finalul anului 2018 întâlnirea cu cei care pe parcursul acestui an au obținut rezultate remarcabile la competițiile școlare și spotive, naționale și internaționale.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că a fost nevoie de două zile pentru ca toți cei care au avut anul acesta performanțe de acest fel să poată fi premiați de către conducerea administrației locale. La întâlnirea cu primarul Lucian Resmeriță, din zilele de 27 și 28 decembrie 2018, au venit câteva sute de elevi și cadre didactice ori antrenori care i-au coordonat pe acestștia pe drumul spre performanță. ”Ca primar, dar mai ales ca dascăl, nu pot fi decât extrem de încântat de faptul că atât de mulți copii și tineri din municipiul Lupeni au obținut și în acest an rezultate de exceptie la olimpiade școlare de la nivel județean și național, așa cum sunt mândru de sportivii noștri campioni mondiali și naționali la fotbal-tenis și campioni județeni la fotbal ori campioni naționali la karate și kempo. M-am bucurat ca de fiecare dată de întâlnirea cu aceștia, de la final de an, și mă bucur că am putut și de data aceasta să-i premiez în numele Primăriei și Consiliul Local al Municipiului Lupeni, pentru rezultatele lor. Îi felicit și cu această ocazie și le mulțumesc pentru modul în care promovează orașul nostru în țară și în lume, prin performanțele lor remarcabile”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta și-a exprimat convingerea că, beneficiind în continuare de o infrastructură școlară și o bază sportivă corespunzătoare, dar mai ales de profesori coordonatori și de antrenori dedicați, tinerii din Lupeni vor avea și în 2019 o evoluție cel puțin la fel de bună în cadrul olimpiadelor școlare, a concursurilor și competițiilor sportive naționale și internaționale la care vor lua parte.

[slideshow_deploy id=’27028′]