Strat nou de asfalt pe drumul spre stațiunea Straja
După cum s-au angajat încă dinaintea începerii sezonului tuistic de iarnă din anul precedent, autoritățile județene au aprobat finanțarea necesară pentru turnarea unui nou covor de asfalt pe drumul județean care asigură accesul rutier în stațiunea turistică Straja Lupeni. Este vorba despre o investiție care presupune turnarea stratului de uzură pe întreaga porțiune a acesui drum.
Investițiile au demarat încă din toamna anului trecut, când s-a turnat un strat de asfalt în partea de sus a acestui drum, în zona parcărilor de la intrarea în stațiune, ar în aceste zile drumarii au reluat lucrările de asfaltare, pe porțiunea cdlor 4 kilometri de drum pe care mai trebuie turnat stratul de uzură, astfel încât acest drum să fie modernizat complet.
Pe șantierul execuției acestei investiții a fost prezent, zilele trecute, și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Acesta a precizat că și administrația locală din municipiul Lupeni a venit în completarea proiectului derulat de Consilul județean Hunedoara, reușind să asfalteze porțiunea din acest drum care se află în aria de responsabilitate a administraței publice locale, precum și un alt drum comunal prin care se asigură acum o fluență a circulației rutiere spre stațiunea Straja.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
