Primăria Petrila anunță că fabrica de biciclete DH Sport de la Deva oferă 100 de locuri de muncă

Cu toate că nu intră în atribuția directă a autorităților administrației publice locale, identificarea de locuri de muncă pentru cetățenii din comunitățile locale ale Văii Jiului aflați în căutarea oportunităților de angajare, constituie o preocupare constantă pentru edilii din Valea Jiului.

În acest sens, Primăria orașului Petrila informează că Eurosport DHS, fabrica de biciclete din Sântuhalm (Deva) oferă 100 de locuri de muncă pentru cei care doresc să muncească la asamblarea şi montarea pieselor. Mai mult, pentru a veni în întâmpinarea petrilenilor care doresc să se angajeze la producătorul de biciclete, la sediul Primăriei orașului Petrila aceștia pot găsi modelul tip de CV pus la dispoziție de către angajator.

Mai multe detalii obțineți la secretariatul primăriei din strada Republicii, nr 196, Petrila. Telefon 0254550760.

EUROSPORT DHS, lider de piață în industria bicicletelor din România, este o companie cu acționari din China și Germania, ce activează pe piața europeană din anul 1999. Compania produce biciclete atât sub brandurile proprii (Devron, DHS, Kreativ), cât și în sistem personalizat pentru partenerii din UE.