Asociația ”Parco Cavalli” inițiază o campanie umanitară pentru Mădălina

Cazul micuței Cichi Gabriela Mădălina, o fetiță în vârstă de 7 ani, din Vulcan care a fost diagnosticată recent cu cancer limfom/limfatic, epilepsie și splină bifidă a intrat în atenția celor de la asociația Parco Cavalli, care au inițiat o campanie de sprijin pentru Mădălina, solicitând sprijinul tuturor celor care vor să contribuie la strângerea fondurilor necesare pentru investigații și tratament pe care aceasta trebuie să le facă la Spitalul pentru copii de la Timișoara.

Președintele Asociației Parco Cavalli, Florin Petrișor Vrabie spune că situația materială a familiei Cichi este foarte grea și tocmai de aceea au nevoie de sprijinul oamenilor de bine. ”Mama fetinței este casnică, iar tatăl său a rămas de curând fără loc de muncă. În plus, familia mai are alți doi copii minori și este cât se poate de evident că aceasta familie are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, pentru ca Mădălina să poată merge la Spitalul din Timișoara pentru investigații suplimentare ale bolilor sale dar și pentru a face tratamentul necesar și a se întoarce apoi acasă, sănătoasă”, spune Florin Vrabie.

Potrivit acestuia, campania inițiată în sprijinul Mădălinei de către Asociația Parco Cavalli se derulează sub generciul ”Arată că îți pasă!” Toți cei care vor să vină în sprijinul familiei pot face donații în contul cu numărul RO36BTRLRONCRT0284047601 avându-l ca titular pe tatăl fetiței, Jurj Radu Ioan. Pentru donații în euro, contul este RO49BTRLEURCRT00I7071501, titular fiind Vrabie Adina, membru al Asociației Parco Cavalli.

Pentru informații suplimentare sau alte forme de sprijin, puteți contacta direct familia, numărul de telefon al mamei, Cichi Nicoleta fiind 0728163412.

Fii bun ! Arată că îți pasă !