Accident rutier la Cristur

„La data de 23.11.2020, în jurul orei 11:30, un bărbat în vârstă de 72 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe banda întâi de circulație a DJ687, din direcția Deva spre Hunedoara, în localitatea Cristur, se pare că a intenționat să efectueze o manevră de întoarcere, spre sensul opus de mers, motiv pentru care a pătruns pe banda a doua de circulație, unde a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în aceeași direcție de mers şi era condus de un bărbat în vârstă de 63 ani, din Deva” au declarat reprezentanții IPJ Hunedoara.
În urma accidentului rutier a vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 72 de ani și a unui pasager (în vârstă de 50 de ani, din Deva), aflat în autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani.
Foto: arhivă
Știri asemănătoare
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
