Măsuri pentru protecția socială a minerilor și energeticienilor care vor fi afectați de închiderea sistemului termoenergetic

Pe fondul accelerării procesului de închidere a minerilor și renunțare la producția termoenergetică, măsură asumată de România în tratatele internaționale privind reducerea emisiilor de carbon cu efect de seră, statul român ia măsuri pentru protecția socială a salariaților care vor afectați de acest proces.

Astfel, în ședința de Guvern de joi, 16 iunie 2021 a fost prezentată, într-o primă lectură, Ordonanța de Urgență pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024. Măsura stipulează printre altele valoarea salariilor compensatorii și a veniturilor de completare de care vor beneficia și angajații Complexului Energetic Hunedoara, care s-au înscris, în număr foarte mare, pe listele de concediere colectivă. Administratorul special al CEH, Cristian Roșu, apreciază că, odată cu adoptarea acestui act normativ, procesul de disponibilizare din cadrul CEH poate fi demarat. ”După adoptarea Ordonanței, urmează întrunirea acționarilor pentru aprobarea planului de disponibilizare. În funcție de finalizarea acestor demersuri, ne propunem să începem preavizul în intervalul 23-25 iunie și să-l finalizăm în 20 de zile lucrătoare. Ordonanța prevede acordarea salariilor compensatorii și a venitului în completare pentru perioada 2021-2032 (în fiecare an, până în 2032, inclusiv, astfel încât toți salariații CEH vor putea beneficia de efectele acesteia, în toți anii care au mai rămas până la închiderea definitivă a minelor de huilă”, a declarat Cristian Roșu.

Acesta a mai precizat că tot în ședința de Guvern a fost dispusă măsura de prelungire cu încă o luna a acordării salariilor pentru angajații CEH, prin AJOFM, din fondul de garantare.

Între timp, în Parlament, după mai bine de 2 ani de dezbatere, o inițiativă legislativă care prevede posibilitatea pensionării anticipate a energeticienilor, a fost adoptată cu o largă majoritate de voturi a parlamentarilor din toate partidele. Legea, inițiată de foștii parlamentari hunedoreni Lucian Heiuș și Carmen Hărău prevede completarea alin. (1) al art. 30 și pentru modificarea art. 56 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul în care angajaților care lucrează în sectorul producției de energie electrică și termică, în termocentrale pe bază de cărbune și care au lucrat cel puțin 25 de ani în industria producătoare de energie termică și electrică vor putea beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare. Deputatul PNL Vetuța Stănescu spune că această măsură vine în întâmpinarea lucrătorilor care au muncit majoritatea vieții în acest sector de activitate în complexurile energetice precum cele din Hunedoara și Gorj și pentru care reconversia profesională nu este o opțiune reală.

Prevederile proiectului vor intra în vigoare la 30 de zile de la data promulgării legii de către Președintele României, timp în care autoritățile și instituțiile publice au timp să-și actualizeze evidențele informatice.