600 de spectacole și artiști din 37 de țări, reuniți sub tema „Construim speranța împreună” la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, primul mare festival din Europa Centrală și de Est

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări, de pe toate continentele, pentru ceea ce va însemna cea mai complexă ediție desfășurată până în prezent.

Organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Local Sibiu, FITS va reuni mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase. Ediția 2021 a FITS, a cărei temă este una sugestivă – „Construim speranța împreună / Building hope together” – va avea o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu își propune să construiască speranța împreună cu publicul său, în fața căruia va prezenta un veritabil regal al artelor spectacolului, cu producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă. Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía sunt doar câțiva dintre marii artiști și marile companii ale lumii care vor fi parte a FITS 2021.

Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.

„Acest festival a început acum 28 de ani cu trei țări și opt spectacole, iar astăzi este unul dintre foarte puținele festivaluri din lume – dacă nu singurul – care nu a avut niciun an de întrerupere. Anul trecut am fost într-un mare moment de cumpănă, am trecut cu toții prin încercări uriașe, am fost închiși, nu am putut să comunicăm, am fost singuri. Iar tot timpul, gândul nostru a fost direcționat către toți spectatorii din Sibiu, din România și din lume. Din această cauză am făcut un efort uriaș să putem să facem, anul trecut, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; puterea de a crede ne-a dat voința și putința să facem acest festival. Și, iată, grație acestei mari încercări prin care am trecut împreună cu echipa care mă înconjoară, am reușit să dezvoltăm Scena Digitală, am reușit să aducem în jurul nostru, virtual, aproape 7 milioane de spectatori, din 104 țări. Anul acesta, marea bătălie pentru a crea împreună speranța a fost să ne putem reîntâlni fizic cu dumneavoastră. Din această cauză am construit, în această comunitate extraordinară care este Sibiul, cel mai complex festival, cea mai complexă ediție. Un oraș care nu a fost cucerit niciodată și care a avut pentru prima dată pe teritoriul României un teatru, la 1788, la 1 Iunie, de Ziua Copilului. Ce frumos este să păstrăm în noi copilul, care are puterea de a juca, de a povesti, de a visa, de a avea tot timpul speranța!”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, joi, în conferința de presă dedicată Festivalului.

Construind speranța împreună

Ediția de anul acesta este adaptată astfel încât sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului să fie accesibile unor categorii cât mai largi de public, motiv pentru care evenimentul va avea o triplă dimensiune.

Dimensiunea fizică va include spectacolele din sălile de teatru, din spațiile outdoor și din alte locații unde sunt programate reprezentații cu public. Acestei componente i se va adăuga varianta hibridă, în care spectacolele indoor, cu public, vor fi transmise în direct, prin intermediul a cinci echipe de streaming în săli de cinema, și în alte spații din Sibiu și din țară, în toate zonele unde responsabilii locali își doresc un parteneriat cu FITS. Acestor două componente li se adaugă cea de-a treia dimensiune, cea online, prin intermediul căreia producții special adaptate pentru zona digitală vor fi disponibile iubitorilor de teatru.

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 22 iulie, pe www.sibfest.ro si prin intermediul platformei Entertix, cu prețuri cuprinse între 20 lei și 150 lei, pentru spectacolele fizice.

Multe dintre evenimentele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi oferite gratuit publicului. FITS păstrează tradiția marilor reprezentații în spații deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.

Programul FITS 2021 va fi disponibil pe www.sibfest.ro.

Highlight-urile FITS 2021

În interpretarea unora dintre cei mai valoroși artiști ai momentului, creații ale marilor companii din lume, highlight-urile ediției 2021 pentru producțiile programate fizic, în sălile de spectacol, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Shakespeare – Bach”, Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton; ”Outwitting the Devil”, Akram Khan Company; ”La serva padrona”, Opera Națională Română din Timișoara; ”OMMA”, Joseph Nadj; „Plugarul și Moartea”, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”ASYLUM”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, María Pagés Compañía; „Marele Început: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres; ”La consagración de la primavera”, Israel Galván Company; ”Le tambours de soie”, Maison de la Culture D’Amiens; ”The Door”, Lithuanian National Drama Theatre / Jo Strømgren Kompani.

Acestora li se adaugă highlight-urile din zona online: ”Time for Time”, Marie Chouinard; ”YAG”, Batsheva Dance Company; ”The Idiot”, Stary Dom Theatre, Novosibirsk; ”Memento Mori”, Sidi Larbi Cherkaoui – Eastman; ”Maria Stuart”, Deutsches Theater Berlin; ”The Fluid Force of Love”, Troubleyn/Jan Fabre; ”The Demons”, Maly Drama Theatre; ”The Silent Burn Project”, Akram Khan Company; ”Maestro de Barra”, Israel Galván Company; ”chekhovOS/an experimental game/”, Arlekin Theater; Tokyo Metropolitan Theatre.

Cele mai valoroase spectacole care vor reprezenta componenta hibrid a Festivalului, respectiv spectacole fizice cu transmisii online în direct, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”Asylum”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, María Pagés Compañía; „Marele Început: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres.

Oaspeții Festivalului și sibienii se vor putea bucura de spectacolele în aer liber, care vor avea loc în zone istorice și în piețe publice, highlight-urile producțiilor outdoor fiind: „Galileo”, Deus ex Machina, Franța, „Visul lui Don Quijote” / ”Quixote”, Grupo Puja!, Spania, „Feerie de vară” / ”Meraviglia”, Sonics, Italia, Moby Dick, Teatro dei Venti, Italia,  „Concert Simfonic” / ”Symphonic Concert”, Romanian Chamber Orchestra, „Haideţi să construim împreună!” / ”Participatory Monumental Construction in Cardboard”, Olivier Grossetête et les Bâtisses Soeurs, Franța, „Din nou împreună!” / ”Together Again! , OGE Group, Israel-Germania,  „Acrobaţii la superlativ” / ”They are Back in Black”, The Black Blues Brothers, Kenya-Italia.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reușit, de-a lungul anilor, să fie și o importantă punte de legătură cu numeroase state cu care România are o îndelungată tradiție de colaborare culturală, economică și diplomatică.

Anul acesta, sunt aniversați 100 de ani de relații diplomatice cu Japonia, iar Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu marchează acest moment printr-o agendă bogată de evenimente dezvoltate alături de partenerii de tradiție din Japonia, cu care colaborează încă de la începuturile festivalului. De asemenea, vor fi marcați 140 de ani de relații diplomatice cu Spania prin prezentarea spectacolelor companiilor și artiștilor spanioli, 110 ani de relații diplomatice cu Elveția, prilej cu care vor fi prezentate publicului reprezentații ale artiștilor elvețieni, și 30 de ani de relații diplomatice bilaterale România-Republica Moldova, prin prezența unor prestigioase companii.

Acestor momente deosebite li se adaugă aniversările a 111 ani de relații diplomatice cu Luxemburg, 141 de ani de relații diplomatice cu SUA, 141 de ani de relații diplomatice cu Belgia, 101 ani de relații diplomatice cu Austria, 101 ani de relații diplomatice cu Finlanda, 141 de ani de relații diplomatice cu Franța, 141 de ani de relații diplomatice cu Olanda, 101 ani de relații diplomatice cu Ungaria, 96 de ani de relații diplomatice cu Chile, 61 de ani de relații diplomatice cu Cipru, 141 de ani de relații diplomatice cu Germania, 141 de ani de relații diplomatice cu Grecia, 31 de ani de relații diplomatice cu Irlanda, 141 de ani de relații diplomatice cu Marea Britanie.



(Următoarea știre) »