Vești bune pentru fermierii români: Ar putea primi subvenții pentru achiziția semințelor de cartofi

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, susține că analizează posibilitatea de a acorda o subvenție pentru achiziția de sămânță certificată pentru înființarea culturilor de cartof de consum.

„Toate măsurile pe care le punem în practică la Ministerul Agriculturii sunt elaborate pe baza dialogului deschis şi constant cu cei cărora li se adresează acestea. Am prevăzut în bugetul pentru acest an sumele necesare pentru implementarea unui program de susţinere a producţiei de cartofi. În urma discuţiilor cu reprezentanţii cultivatorilor, definitivăm actul normativ pe care urmează să îl punem în dezbatere publică. De asemenea, pentru a creşte producţia, analizăm posibilitatea acordării unei subvenţii pentru achiziţia de sămânţă certificată pentru înfiinţarea culturilor de cartof de consum”, a spus Chesnoiu.

Potrivit unui comunicat de presă al MADR, consultările pentru elaborarea măsurilor de susţinere a producţiei de cartof vor continua, în perioada următoare, cu membrii Organizaţiei Interprofesionale Legume-Fructe (OIPA), dar şi cu reprezentanţii sectorului de cercetare, ai mediului ştiinţific şi academic, „astfel încât să rezulte un program coerent, adaptat la nevoile şi specificul sectorului”.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut miercuri o primă întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai cultivatorilor de cartofi, membri ai Federaţiei Naţionale – Cartoful, precum şi cu conducerea Clubului Fermierilor Români, cu scopul de a discuta măsurile de sprijin pentru acest sector, inclusiv elaborarea Programului naţional de susţinere a producţiei de cartof.

În cadrul discuţiei au fost prezentate principalele aspecte ale Hotărârii de Guvern aflată în lucru la nivelul experţilor din cadrul MADR, prin care urmează a fi instituită o schemă de ajutor de minimis, aplicabilă pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susţinerea producţiei de cartof de consum – Solanum tuberosum, scrie agerpres.ro

Sursa – ziarulunirea.ro