Asistență socială prin voluntariat, pentru sute de copii, la ”Prânzul comunitar”

De mai bine de un an de zile, o echipă de voluntari inimoși reuniți în cadrul Asociației ”Copii pentru Viitor”, derulează un proiect menit să acorde asistență socială unor copii din medii sociale dezavantajate, dar și unor persoane vârstnice care au nevoie de sprijin.

Potrivit președintelui Asociației ”Copii pentru Viitor”, Ancuța Iordănescu, sute de copii și vârstnici sunt beneficiari ai proiectului intitulat ”Prânzul comunitar”, o acțiune de voluntariat care îmbină socializarea cu învățarea activă și gătitul cu reducerea risipei alimentare. Proiectul se derulează deja de 14 luni, cu sprijinul firmei Curiera Transport Solutions din București, dar și cu implicarea unor oameni inimoși din comunitățile locale în care este implementat, iar la prepararea mâncării au fost folosite ingrediente exclusiv de la producătorii locali și de la Banca pentru Alimente.

În cele 14 luni câte au trecut deja de când este organizat, în diverse localități din județele Hunedoara, Ialomița, Prahova, Timiș, dar și din București, voluntarii Asociației ”Copii pentru viitor” împreună cu cei peste 100 de voluntari care s-au solidarizat în acțiunea ”Prânzului comunitar” au pregătit peste 2500 de porții de mâncare și au dezvoltat zeci de ateliere de dezvoltare personală, de artă, de muzică și de mișcare în aer liber, activități de care au avut parte peste 500 de beneficiari, în mod special copii din 15 comunități locale care au fost astfel susținuți să nu abandoneze școala.

Cele mai recente activități din cadrul ”Prânzului comunitar” au avut loc, zilele acestea, în Valea Jiului, la Petrila și Vulcan. La acestea au participat 60 de copii din cele două localități și peste 20 de voluntari de la mai multe ONG-uri din zonă, dar și din partea autorităților publice locale. Printre cei care s-au implicat în derularea acestui proiect s-a aflat și Bogdan Urdea, suprefectul județului Hunedoara. Acesta i-a felicitat pe organizatori pentru inițiativa comunitară care a îmbinat socializarea cu învățarea activă, apreciind atelierele de dezvoltare personală, adaptate pe grupe de vârstă, la care copiii au participat cu deosebită plăcere. Bogdan Urdea a reliefat, totodată, și faptul că Biroul Județean pentru Romi, din cadrul Instituției Prefectului, condus de Irina Magdalena Pungă, s-a implicat în mod direct în organizarea evenimentelor din Petrila și Vulcan, care au avut loc de altfel, chiar de Ziua Internațională a Romilor.

”Sunt bucuroasă că am reușit să aducem bucurie în viața altor zeci de copii din comunitățile defavorizate ale localitățile Vulcan și Petrila și le mulțumesc în mod deosebit voluntarilor noștri și tuturor celor care au fost alături de noi, de la subprefectul județului Hunedoara, Bogdan Urdea și viceprimarul municipiului Vulcan, Malvine Socaci, până la Silvia Duță și minunata ei echipă de la  Curiera Transport Solutions (partenerii noștri în derularea acestui proiect național). Le mulțumesc, de asemenea, partenerilor de la Asociatia Medicover, de la Banca pentru Alimente București, de la Asociația Smart Vulcan. Îi mulțumesc Mihaelei Chirculescu și echipei de fete de la Kids of the Future Vulcan,  care au organizat atelierele pentru copii, așa cum îi mulțumesc doamnei profesor Felicia Andrioni și studenților de la profilul de Asistență socială de la Universitatea din Petroșani, care au fost voluntari de nădejde în derularea proiectului. Le mulțumesc, în egală măsură, Mihaelei Cazacu și Club Lions Via Regis Petrosani , celor de la Asociația Armonia Uricani, precum și inspectorilor de la Direcțiile de Asistență Sociale ale Primăriei Municipiului Vulcan și Primăriei orașului Petrila, precum și Biroului Județean pentru Romi al Prefecturii Hunedoara. Cred că împreună am făcut o treabă bună și un gest de omenie în preajma sfintelor sărbători pascale”, a declarat Ancuța Iordănescu, președintele Asociației ”Copii pentru Viitor”.



« (Știre anterioară)