Spectacolul de teatru ”Moartea lui Ipu” prezentat de actorii Teatrului din Petroșani la Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște

Una din piesele reprezentative din repertoriul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, ”Moartea lui Ipu” după Titus Popovici, dramatizare de Daniel Oltean în regia lui Sorin Militaru va fi prezentată de actorii teatrului din Valea Jiului pe scena Festivalului Artelor Spectacolului de la Târgoviște.

Aflat la cea de-a X-a ediția, Festivalului Artelor Spectacolului de la Târgoviște se derulează în acest an, în perioada 10-19 iunie, sub genericul ”Teatru Babel” în organizarea Teatrului ”Tony Bulandra” din Târgoviște, evenimentul bucurându-se de prezența unor trupe de teatru din România, dar și din Algeria, Belgia, Coreea de Sud, Franța, Germania, Grecia, India, Italia, Kazahstan, Moldova, Polonia, Scoția și Turdia.

”Este o onoare pentru noi să fim prezenți alături de numeroase trupe de teatru de prestigiu din afara țării, la acest eveniment de teatru și mulțumim organizatorilor pentru invitație. Mergem șa Festivalul de la Târgoviște cu o piesă de excepție din actuala stagiune, ”Moartea lui Ipu”, spectacol cu care sperăm să impresionăm publicul acestui festival”, a declarat Irina Bodea-Radu, directorul Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani.

Din distribuția spectacolului ”Moartea lui Ipu”, regizat de Sorin Militaru, fac parte actorii: Matei Șchiopu/Rareș Tudorache, Ciprian Vultur, Corina Vișinescu, Daniel Cergă, Stelian Roșian, Mihai Sima, Simona Codreanu, Andrada Dobre, Alexandru Cazan, Oana Liciu Gogu, Dorin Ceagoreanu, Sergiu Fîrte, Izabela Badovics, Nicoleta Niculescu, Oana Crișan, Radu Tudosie, Laurențiu Vlad, Cliuța Șușu. Scenografia spectacolului aparține scenografei Wilhelmina Kuron Bekesi.