Programul ”Prima Conectare”: Condițiile pentru a primi banii pentru racordare la rețelele publice de apă și canalizare

Vești extrem de bune pentru sute de mii de români! Prin programul ”Prima Conectare”, persoanele sau familiile cu venituri lunare nete mai mici de 2.550 de lei, vor putea solicita o finanțare nerambursabilă de la stat, în valoare maximă de 1.900 euro, pentru branșarea sau racordarea la rețelele publice, locale sau regionale, de apă și canalizare.

Prin intermediul programului, al cărui ghid de finanțare se regăsește în Ordinul Ministrului Mediului nr. 2.605/2022, publicat în octombrie în Monitorul Oficial, se stabilește cu cei cu venituri mici vor putea acoperi până la 1.900 euro, fără TVA, din cheltuielile de branşare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi/ sau de canalizare.

Dacă îndeplinesc condițiile stabilite prin ghid, cei interesați vor trebui să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de măsura de sprijin. Așadar, banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici, ci, din suma amintită, vor fi plătiți operatorii locali pentru branșarea unei gospodării.

Potrivit AFM, începând de azi, de la ora 10:00, și până pe 15 decembrie 2022, ora 23:59, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, operatorii de servicii de utilități publice/ operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/ apă uzată pot depune cereri de finanțare (printr-o aplicație informatică destinată programului Prima Conectare).

Condițiile pe care beneficialii finali, respectiv cei care vor folosi sistemele de apă și canalizare (persoanele fizice), pentru a primi banii pentru conectare sunt:

să fie o persoană singură cu venituri reduse/ face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie);

are domiciliul într-o gospodărie neracordată/ nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau canalizare și se află pe rata teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;

își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

În plus, terenul pe care se vor face lucrările de branșare/ racordare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;

să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;

să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

Obiectivul principal al programului este creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare. În esență, el vizează reducerea impactului asupra mediului al evacuărilor de ape uzate urbane şi rurale menajere provenite din gospodării şi servicii și protejarea populaţiei de efectele negative ale apelor uzate asupra sănătăţii omului şi mediului prin asigurarea racordării/ branșării la rețeaua publică de canalizare/ alimentare cu apă.

Programul Prima Conectare are un buget de 168 milioane de euro și sunt vizate pentru racordare peste 88.400 de gospodării până în al doilea trimestru din 2026.

Sursa – ziarulunirea.ro