Unitate de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor în orașul Uricani

În orașul Uricani își începe activitatea, din luna ianuarie a anului 2024, o unitate de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor, grație unui demers al Asociației Kandila, sprijinit de Primăria și Consiliul local al orașului Uricani, Guvernul României – prin Ministerul Muncii și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Consiliul juudețean Hunedoara – prin DGASPC Hunedoara și Colegiul Național al Asistenților Sociali – Filiala Hunedoara.

Deschiderea oficială a acestei noi unități de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor dezvoltate de Asociația Kandila, a avut loc vineri, 29 decembrie 2023 la sediul Primăriei din Uricani, la eveniment fiind prezenți, printre alții, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Elena Intotero, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, primarul orașului Aninoasa, Nicu Dunca, președintele Asociației Ținutul Momârlanilor, Claudia Șandru ș.a.m.d.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu s-a declarat convins că parteneriatul dezvoltat de Asociația Kandila pe această problematică socială de maximă actualitate și importanță, pe care o reprezintă atenția acordată vârstnicilor, va fi unul conform așteptărilor. ”În primul rând, vreau să-l felicit pe Alexandru Kelemen pentru acest proiect și pentru faptul că a demonstrat deja, în repetate rânduri și în diverse proiecte, că este un om preocupat și dedicat activităților de natură socială și dornic să se implice în tot ceea ce înseamnă activitățile menite să conducă la dezvoltarea Văii Jiului. E un proiect care cred că va avea succes și pe care noi, Primăria Uricani, prin serviciul public de specialitate, îl susținem fără rezerve și vom da tot concursul pentru ca acesta să aibă parcursul pe care ni-l dorim cu toții: sprijinirea familiilor vârstnice vulnerabile”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Pentru început, după cum a precizat Alexandru Kelemen, un număr de 40 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani vor fi selectate pentru a face parte din acest proiect, pentru care Asociația Kandila a obținut o finanțare în valoare de 913.500 de lei de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la care se adaugă o cofinanțare de 109.400 de lei. Cu acești bani, Asociația Kandila a reușit să amenajaze și să doteze corespunzător serviciilor sociale specifice spațiul pus la dispoziție de Primăria orașului Uricani pe strada Progesului nr. 1, la etajul 2 al fostei Policlinici, să achiziționeze două autoturisme pentru deplasare și să asigure salariile pentru 6 angajați, asistenți sociali, infirmieri, îngrijitori și personal de suport necesar derulării activităților prevăzute în proiect.

”Aceste activități constau în acordarea de servicii de îngrijire medicală și socială la domiciliu pentru persoanele vârsnice din grupul țintă care va fi selectat în colaborare cu Serviciul de Asistență Socială a Primăriei orașului Uricani. Vorbim despre servicii de îngrijure medicală și servicii de îngrijire de bază, servicii sociale și servicii de suport, dar și de închirierea de scaune cu rotile sau cârje pentru facilitarea deplasării (acolo unde este cazul) dar și de acordarea unor pachete cu produse alimentare, respectiv cu produse sanitare și de curățenie”, spune Alexandru Kelemen, președintele Asociației Kandilla.

Prezentă la lansarea proiectului ”Din respect pentru comunitate” organizat de către Asociația Umanitară Kandila la Uricani, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Elena Intotero, a felicitat inițiatorii pentru dezvoltarea acestui proiect în Valea Jiului, dar a adus în atenție și o serie de alte oportunități pe care sectorul ONG le poate derula, în parteneriat cu autoritățile publice locale, cu finanțare europeană prin diverse programe derulate de MFTES. ”Le-am transmis felicitări tuturor celor implicați și dedicați acestui proces de schimbare în bine pe care-l dezvoltați aici, în Valea Jiului. Am adus în prim plan deschiderea unui nou apel PNRR prin care se pot realiza trei categorii de servicii sociale: Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți; Centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități; Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii. Totodată, am prezentat programele de creditare Student Invest și Family Start care vor continua să ofere sprijin financiar și în 2024. Am discutat și despre proiectele pentru studenți și tineri, a căror metodologie a fost aprobată recent. De asemenea, am vorbit și despre planurile noastre referitoare la programul de tabere pentru studenți, copii și tineri cu dizabilități, precum și pentru cei instituționalizați”, a declarat ministrul Natalia Elena Intotero.

Nevoia unui astfel de proiect social destinat persoanelor în vârstă constituie, în opinia lui Alexandru Kelemen, o datorie morală pe care o avem față de seniorii care au construit comunitatea în care trăim cu toții astăzi și pe care avem obligația să-i sprijinim. Acesta a evidențiat faptul că, potrivit statisticilor, situația vârstnicilor în județul Hunedoara, chiar dacă este ceva mai bună dect în județul Gorj sau, în general, decât în județene din sudul țării, este totuși una dramatică, iar perspectivele nu sunt nici ele încurajatoare. ”La nivelul județului Hunedoara, datele indică o scădere generală a populației,mai mare decât media regională(cu aprox. -7%), populația școlară a intrat înregres accentuat (cu o scădere cupeste 20%), iar rata de natalitate este de 2ori (HD) sau de 4 ori mai mică(CS) decât media regională. În acest context, îmbătrânirea populației va continua, în timp ce numărul de servicii sociale destinate persoanelor vârstinice este încă unul mic, cu doar 15 cămine pentru bătrâni cu o capacitate totală de circa 600 de locuri și 11 servicii de îngrijire ladomiciliu, cu o capacitate de 265 locuri”, arată Alexandru Kelemen.

Din fericire, la nivelul Văii Jiului se obsrvă un interes din ce în ce mai mare al autorităților față de activitățile organizațiilor implicate în derularea de proiecte sociale în această direcție, Asociația Kandila având, spre exemplu, deja în derulare o serie de parteneriate cu Primăriile din Petroșani, Petrila și Uricani, dar și un alt parteneriat cu Primăria Aninoasa, care așteaptă acum acceptul la finanțare pentru a putea fi operaționalizat.

Asociația Kandila este un pionier al activităților de natură socială dezvoltate în Valea Jiului și având ca principal scop sprijinirea seniorilor din comunitate. Asociația a fost înființată încă din anul 2005, la inițiativa familiei Kutasi Csaba și Veronika, fiind una dintre primele asociațiide ajutor a persoanlor vulnerabile din Valea Jiului printr-o colaborare locală împreună cu OostEuropa Wijk Commissie din Olanda. Între 2005-2010 Asociația Umanitară Kandilă a dezvoltat o rețea de ajutor a persoanelor vârstnice din comunitate, atât din punct de vedere medical cât și din punct devedere social, bazată în principal pe acțiuni de voluntariat. În 2021 Asociația Umanitară Kandila primește acreditarea de furnizor de servicii sociale și licența de funcționare a unității de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și activează de atunci  cu succes în Petroșani și Petrila. În anul 2022, Asociația Umanitară Kandila câștigă primele proiecte europene: ”Valea Jiului se dezvoltă prin Europa” și ”Identitate în tranziție”, prin care își afirmă dorința de adeveni un reprezentant de seamă nu doar în domeniul serviciilor sociale dar și în viitorul de tranziție al Văii Jiului.