Din ”Lada de zestre uricăneană” au fost scoși la lumină copii talentați și oameni destoinici din Ținutul Momârlanilor

Din ”Lada de zestre uricăneană” au fost scoși la lumină copii talentați și oameni destoinici din Ținutul Momârlanilor

Un nou proiect menit să promoveze fascinanta lume a momârlanilor Văii Jiului s-a derulat, în aceste zile, în orașul Uricani, sub coordonarea Liceului Tehnologic ”Retezat” Uricani.

Purtând numele prețioasei comori din casa și inima oricărei familii de momârlani, ”Lada de zestre uricăneană” a prilejuit organizatorilor ocazia de a scoate la lumină cele mai de preț bunuri ale acestei comunități: copiii săi talentați și oamenii destoinici care duc mai departe tradițiile, obiceiurile, portul, cântecul și jocul, într-un cuvânt cultura atât de frumoasă a acestor oameni care se revendică a fi urmași ai dacilor liberi.

Rod al parteneriatului dintre Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani, Primăria și Consiliul local al orașului Uricani, Asociația ”Ținutul Momârlanilor”, Lions Club ”Via Regis” Petroșani, proiectul inițiat de prof. Mihaela Tetileanu, directorul instituției de învățământ din orașul Uricani și finanțat din bani europeni în cadrul PNRR și cofinanțat de Primăria Uricani, s-a bucurat de un interes deosebit, certificat încă din conferința de deschidere, care a umplut sala de festivități a Primăriei din Uricani și, mai apoi, reconfirmat în toate activitățile cuprinse în proiect: spectacole, șezători, ateliere de lucru, simpozioane, vizite în comunitatea locală, prânzuri tradiționale la ”Casa Amicii” (un alt veritabil muzeu al momârlanului din orașul Uricani) ș.a.m.d.

Binecuvântat de părintele prototop Petrache Crețu, apreciatul cleric al comunității uricănene, evenimentul sa bucurat de prezența unor oameni de vază ai Uricaniului, de la primarul Dănuț Buhăescu, viceprimarul Corneliu Braia, consilierul județean prof.univ.dr. Ion Hirghiduși dar și a unor oaspeți de seamă din comunitatea momârlanilor Văii Jiului precum reputatul etnolog și scriitor dr. Dumitru Gălățan Jieț sau dr.ing. Dumitru Negoi Răscolean ori Claudia Șandru – președintele Asociației ”Ținutul Momârlanilor”,  dar și a unor oaspeți din Italia, cadre didactice partenere ale Liceului tehnologic ”Retezat” în derularea unor proiecte Erasmus+.

Fiecare dintre aceștia au adus în atenție, prin cuvinte frumoase, potrivite, emoționante, cuvenite elogii față de comunitatea momârlanilor, față de oamenii deosebiți ai acesteia și față de impresionanta lor ”ladă de zestre” cuprinzând o inestimabilă moștenire culturală și istorică.

Așa cum a dezvăluit de la bun început inițiatoarea acestui proiect, prof. Mihaela Tetileanu, proiectul ”Lada de zestre uricăneană” își propune să pună bazele unui festival de reînviere a tradițiilor de pe meleagurile momârlănești, promovând totodată potențialul cultural și turistic al localității. ”Proiectul nostru își propune să informeze și să mobilizeze comunitatea locală pentru a lua parte la activitățile propuse în cadrul acestui festival de tradiții etnografice și folclorice locale, pentru a-i cunoaște mai bine pe cei mai talentați dintre tinerii acestei comunități, pentru a înțelege cu adevărat valorile comunităților de momârlani și pentru a dobândi sentimente de apreciere și respect față de obiceiurile locale străvechi. Credem că acest festival poate fi o eficientă completare a nedeilor populare ale momârlanilor și un punct de pornire pentru încă un festival de succes derulat pe raza orașului Uricani”, a declarat prof. Mihaela Tetileanu.

Mai mult decât atât, Claudia Șandru, președintele Asociației ”Ținutul Momârlanilor”, cea care fost ”motorul” de pornire și pentru acest proiect, dar și inițiator al unui alt proiect de succes avându-i în centrul atenției pe momârlani, este de părere că Uricaniul trebuie să valorifice la potențial maxim această veritabilă comoară etno-folclorică. ”Eu sunt absolut fascinată de tot ceea ce ține de tradițiile și cultural momârlanilor și cred că există un potențial extraordinar pentru a valorifica această comoară în scop cultural, educațional, turistic și economic. Ținutul Momârlanilor este unul de poveste și cred că, inclusiv prin astfel de evenimente, trebuie să le arătăm copiilor, tinerilor că merită să trăiască aici, să studieze oriunde în lume dar să revină mai apoi aici, pentru a contribui la dezvoltarea zonei și pentru a trăi în acest colț de Rai”, spune Claudia Șandru.

Pentru primarul orașului Uricani, acest eveniment ca de altfel toate celelalte care-i aduc în atenție pe momârlanii comunității uricănene sunt tot atâtea valoroase și utile elemente care compun de fapt ”lada de zestre uricăneană”. ”Le mulțumesc doamnelor Mihaela Tetileanu și Claudia Șandru pentru că sunt atât de dedicate promovării culturii populare din comunitatea noastră locală, că dezvoltă astfel de proiecte menite să ne arate și nouă, localnicilor, dar mai ales românilor din alte zone ale țării și întregii lumi cât de frumoase sunt locurile noastre, tradițiile noastre, oamenii noștri. În ceea ce mă privește, am învățat să prețuiesc toate aceste lucruri și mă consider privilegiat că fac parte deja din această frumoasă comunitate a momârlanilor. Ca primar, am sprijin și voi sprijini toate proiectele prin care această zestre deosebită a comunității noastre este pusă în valoare și-i felicit pe toți cei care se implică să facă posibil acest lucru”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

Despre etno-geneza momârlanilor, atât din punct de vedere etimologic, antropologic sau cultural au vorbit, cu argumentul incontestabil al izvoarelor istorice dr. Dumitru Gălățan Jieț, dr. ing. Dumitru Răscolean și prof.univ.dr. Ion Hirghiduși. Însă și mai relevante au fost folclorul, tradițiile, cântecele, jocul, portul momârlănesc, prezentate de elevii Liceului Tehnologic ”Retezat” și invitații lor, în acest eveniment cu adevărat de nota 10. Nota 10 cu felicitări!