Considerate drept „Premiile Oscar” ale cinematografiei românești, Premiile Gopo și-au desemnat laureații ediției 2025, premiați într-o gală de excepție găzduită în aceste zile la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Marele câștigător al acestora a fost, anul acesta, filmul „Anul nou care n-a fost”, laureat al Premiului GOPO pentru cel mai bun film. Filmul regizat de Bogdan Mureşanu a primit, pe lângă Premiul pentru cel mai bun lungmetraj, alte nouă premii, respectiv: Premiul pentru cea mai bună regie; Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal; Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal; Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură; Premiul pentru cele mai bune decoruri; Premiul pentru cel mai bun sunet; Premiul pentru cel mai bun film de debut; Premiul pentru cel mai bun montaj; Premiul pentru cel mai bun scenariu.
Printre laureații Premiilor GOPO, ediția a XIX-a 2025 se numără și tânăra regizoare Isabela Țenț din Ghelari (jud. Hunedoara). Aceasta a câștigat Premiul pentru „Cel mai bun Film documentar”, premiul fiindu-i conferit pentru filmul „Alice On&Off” produs de Irina Malcea-Cândea în 2024. Filmul regizat de Isabela Țenț este pentru a doua oară evidențiat în lumea cinematografiei naționale, după ce, în 2024, a obținut Premiul pentru „𝐶𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑢𝑛 𝑓𝑖𝑙𝑚 𝑎𝑙 𝑆𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎” la Astra Film Festival.
„Alice On&Off este un film cu adevărat remarcabil, care „bântuie spectatorul mult timp după genericul de final și aduce în prim-plan o adolescentă artistă devenită mamă, într-un univers liminal, tenebros, plin de riscuri si brutalitate”, potrivit membrilor juriului de la Premiile GOPO 2025.
Regizoarea Isabela Țenț dezvăluie faptul că s-a apropiat de subiect încă din anul I și II de facultate, când a realizat două documentare având-o ca protagonistă pe Alice. Părți din aceste documentare au fost apoi integrate în pelicula „Alice On & Off”. „Trebuia să facem, pentru un examen din anul I, un documentar-portret cuiva pe care-l admirăm sau care ni se pare interesant. Lucrurile nu s-au legat cum plănuisem și m-am trezit cu trei zile înainte de examen că nu am niciun personaj. Am început să-i întreb și pe colegii mei, iar unul dintre ei, cu care eram și în echipă, mi-a povestit despre Dorian. Mi-a zis: „Vezi că e un pic dubios – e ok, n-o să ne facă nimic – dar vorbește foarte mult și e cu totul și cu totul din altă paradigmă decât bula în care trăim noi.” La prima noastră interacțiune cred că am pus vreo trei întrebări. Dorian a vorbit o oră și jumătate – aveam destul material cât pentru un lungmetraj. Tot atunci am cunoscut-o și pe Alice, care avea 18 ani, (eu aveam 20, ca să ne înțelegem – eram ca o găină fără cap, nu înțelegeam nimic). Mi s-a părut rușinoasă și timidă. Ei erau într-o perioadă în care lucrurile dintre ei erau lapte și miere. M-a impresionat povestea lor foarte tare. Mărturisesc că, la început, a fost și o formă de exotism care mi se părea interesant. Îmi era străin tot ce ținea de ei, dar într-un mod atrăgător și curios. Cu Alice am simțit o conexiune de la început – probabil pentru că eram foarte apropiate ca vârstă și extrem de timide. Asta ulterior m-a ajutat, pentru că, după examen, profesoara de la montaj mi-a zis: „Foarte interesant ce ai făcut tu aici, dar de ce nu o urmărești pe ea?“ Sfatul ăsta a însemnat foarte mult pentru mine, pentru că și eu simțeam la fel. Așa că am continuat să-i filmez și în următorul an de facultate”, povestește Isabela Țenț într-un interviu pentru publicația „Films in Frame”.
Tânăra regizoare hunedoreancă nu este la primul său Premiu Gopo. Aceasta a mai obținuit un astfel de premiu, în 2016, pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar cu pelicula „Chat with Alice”.
Felicitări!
