Anul acesta se împlinesc 53 de ani de când Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluție care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului. Momentul este marcat, în toate țările lumii, tot de atunci, sub titlul generic ”Ziua Mondială a Mediului”.
Pentru compania de utilități publice Apa Serv Valea Jiului protecția mediului reprezintă nu doar un moment de evaluare a impactului propriilor activități asupra mediului, ci însăși una din rațiunile activităților zilnice ale companiei. ”Într-un fel putem spune că, pentru noi, cei de la Apa Serv, Ziua Mediului este în fiecare zi. Asta deoarece, atât atunci când vine vorba despre captările de apă, dar mai ales atunci când vine vorba despre epurarea apelor uzate, unul din factorii determinanți pe care-i avem în vedere este cel legat de mediu, de protecția mediului”, spune ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.
Activitatea companiei de apă din Valea Jiului este legată în mod esențial de una dintre cele mai prețioase resurse naturale: apa. O resursă care pare firească în viața de zi cu zi, dar care necesită efort constant, investiții, tehnologie și responsabilitate pentru a fi livrată în condiții de siguranță și calitate. De aceea, în fiecare zi, oamenii de la Apa Serv lucrează pentru a asigura apă potabilă de calitate pentru toți locuitorii Văii Jiului, pentru a întreține și moderniza infrastructura de alimentare și canalizare și pentru a interveni rapid acolo unde apar probleme. Toate aceste activități nu sunt doar operaționale, ci reprezintă un angajament continuu față de comunitate și față de mediu.
Directorul ASVJ, Cristian Ionică arată că, dincolo de activitățile constant derulate de angajații societății sau chiar de voluntari, în cadrul unor acțiuni comune de ecologizare, păstrarea curată a cursurilor de apă este o obligație care revine fiecăruia dintre noi. ”Din păcate, observăm cu toții, atunci când mergem la picnic pe malurile apelor sau chiar când urcăm la munte, că din nepăsarea unora în albiile apelor sunt aruncate fel de fel de deșeuri. E important să înțelegem că o mare parte din acestea ajung, inevitabil, în stațiile noastre de captare, iar poluarea apelor nu face decât să crească implicit costurile pe care noi le avem, cu munca fizică pentru evacuarea deșeurilor din barajele de captare și cu reactivi pentru potabilizarea apei, costuri care se răsfrâng, inevitabil, tot asupra fiecăruia dintre noi. De aceea, cred că responsabilitatea respectului pentru mediu este o obligație pe care trebuie să ne-o asumăm cu toții, dar nu doar la nivel declarativ, ci mai ales faptic”, spune ing. Cristian Ionică.
Directorul general al Apa Serv Valea Jiului spune că în ceea ce privește compania de utilități publice pe care o conduce, această obligație a fost însușită și este respectată în toate activitățile care vizează managementul apei. În acest context, este important de știut că datorită activităților specifice de colectare și epurare a apelor uzate, tot ce ține de sistemul de canalizare și epurare în Valea Jiului, nu are vreun efect negativ asupra mediului. Dimpotrivă ! ”Noi colectăm prin sistemul propriu de canalizare tot ceea ce înseamnă apă uzată și apă meteorică pe două canale principale de colectare, respectiv colectorul de Est și de Vest, care se unesc în stația de epurare Dănuțoni de la Aninoasa de unde, după aplicarea procedurilor specifice de epurare, apa rezultată este eliberată în emisar, adică în râul Jiu, cu emisii poluante care au coeficientul zero. Asta înseamnă că impactul pozitiv pe care activitatea noastră de epurare a apelor uzate în are asupra mediului este unul la capacitate maximă, iar acest lucru este dovada certă a faptului că, pentru noi, cei de la Apa Serv, Ziua Mediului este în fiecare zi”, mai spune ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.
Pentru a se ajunge însă la această performanță, au fost necesare în timp o serie de investiții majore în modernizarea stației de epurare de la Dănuțoni, dar și în celelalte stații de acest fel operate de Apa Serv. Spre exemplu, stația de epurare de la Dănuțoni (Aninoasa), a fost pusă în funcțiune la începutul anilor 1970 și colectează tot ceea ce înseamnă ape uzate din Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan și Lupeni. Peste 8.800.000 de euro au fost investiți aici, prin Programul Phare, pentru reabilitarea treptei mecanice și a rețelelor de canalizare, lucrările fiind finalizate în anul 2000, iar grație altor fonduri europene accesate de Apa Serv, a fost realizată aici și o treaptă biologică de epurare, care a făcut ca Stația de epurare Dănuțoni să devină una dintre cele mai performante în domeniu din Europa de Est. Investiții similare au fost făcute și la stația de epurare de la Uricani, care asigură acest serviciu în extremitatea de vest a Văii Jiului.
Fiecare metru de conductă înlocuit, fiecare sistem modern de monitorizare introdus și fiecare intervenție optimizată înseamnă mai puțină risipă, mai multă eficiență și un impact redus asupra mediului. Apa Serv Valea Jiului va continua să investească în infrastructură modernă, în tehnologii eficiente și în soluții sustenabile, pentru ca serviciile companiei să răspundă standardelor actuale și viitoare.
”Dincolo de investiții, acordăm o atenție deosebit de mare factorului de educație, motiv pentru care, în ultimii ani, mii de copii și tineri, dar și toți cei interesați de funcționarea sistemului de alimentare cu apă și a celui de canalizare au putut vizita stațiile de tratare și cele de epurare ale Apa Serv Valea Jiului. Astfel de activități de informare și conștientizare vor continua, pentru că noi credem că atunci când oamenii văd cu ochii lor cum ajunge apa în robinetul din casă și mai ales ce presupune activitatea de epurare a apelor uzate, nu doar că acordă mai mult credit și înțelegere activității companiei noastre, dar înțeleg cât se poate de clar care este impactul pe care-l au asupra mediului și de ce trebuie cu toții să acționăm responsabil pentru protejarea mediului înconjurător”, concluzionează ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Acesta evidențiază faptul că protecția mediului nu poate fi realizată doar de un operator de apă sau de o instituție publică. El crede că Protecția Mediului este un efort comun, este un parteneriat între furnizorul de servicii și comunitate, între autorități și cetățeni, între prezent și viitor.
„De aceea, astăzi, în această zi simbolică, dorim să transmitem un mesaj clar: fiecare gest contează. Fiecare litru de apă economisit, fiecare sesizare privind pierderile din rețea, fiecare comportament responsabil contribuie la protejarea unei resurse esențiale pentru viață. Facem, așadar, un apel către toți locuitorii Vaii Jiului, să înțeleagă că apa nu este o resursă infinită, chiar dacă este esențială și permanent prezentă în viața noastră. Ziua Mondială a Mediului nu este doar o celebrare, ci un angajament. Un angajament pe care ni-l asumăm împreună, pentru un viitor mai curat, mai responsabil și mai sustenabil în Valea Jiului”, a mai precizat directorul Apa Serv, ing. Cristian Ionică.

