Avantul Editor
Expoziție de desene ale elevilor de la „Leonida” la Muzeul Mineritului din Petroșani
Muzeul Mineritului din Petroșani găzduiește joi, 12 martie, începând cu ora 15.00 o inedită expoziție de desene, avându-i ca autori pe elevii de la Școala gimnazială nr. 2 și de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani. Expoziția poartă amprenta creațiilor artistice realizate de elevii talentați ai acestei structuri educaționale din Petroșani, coordonați de doamnele profesoare Naomi Soo și Carmen Damian. Expoziția poartă titlul generic „Formă și culoare” și invită publicul în universul fascinant al artelor plastice, pentru a se bucura de lucrări pline de lumină, de formă, de culoareCItește mai departe
Cupa Veteranilor, ediția 53, sărbătoarea sărbătorilor pentru seniorii schiului din Straja
Chiar dacă în multe staţiuni turistice din România se organizează competiţii de schi pentru veteranii sportului alb, nu există alta care să se bucure de atât de mult succes precum “Cupa Veteranilor” de la Straja. Organizată aici fără întrerupere încă din primii ani de viaţă ai acestei frumoase zone turistice din Valea Jiului (acum mai bine de 50 de ani), “Cupa Veteranilor” marchează, de obicei, finalul sezonului turistic de iarnă de la Straja, deseori ea desfăşurându-se pe un ultim petec de zăpadă de pe una din pârtiile de la Straja.CItește mai departe
Banii europeni din PNRR au transformat corpul vechi al Spitalului municipal Lupeni într-unul nou
Construită în 1939, clădirea veche a Spitalului Municipal Lupeni găzduiește încă o serie de secții de specialitate ale unității medicale. În timp, odată cu trecerea timpului, evident că pentru buna desfășurare a activităților medicale de aici, implementarea unor investiții în reabilitarea și modernizarea clădirii au devenit o necesitate de ordin imperativ. Autoritățile publice locale, împreună cu conducerea Spitalului Municipal Lupeni, au căutat și caută în permanență soluții pentru modernizarea unității medicale și creșterea calității serviciilor oferite în cadrul acestuia. O serie de proiecte de investiții s-au derulat aici, cu precădereCItește mai departe
Atelier de informare privind oportunitățile de finanțare în domeniul educațional și social, la Petroșani
Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTI Valea Jiului), împreună cu Centrul de Perfecționare în Educație „Prof’ de 10”, organizează joi, 12 martie 2026, un atelier de lucru dedicat actorilor locali din domeniul educațional și social. Evenimentul oferă informații despre oportunitățile de finanțare europeană în domeniul educațional și social și sprijină dezvoltarea competențelor pentru elaborarea de proiecte și parteneriate locale. Totodată, vizează și consolidarea competențelor profesionale, în acord cu provocările actuale ale sistemului de învățământ preuniversitar. În cadrul evenimentului vor avea loc două ateliere practice desfășurate simultan, iar participanțiiCItește mai departe
Universitatea din Petroșani prezentă la Conferința Asia-Pacific Association for International Education (APAIE) 2026 10 martie 2026
Una dintre cele mai importante manifestări internaționale dedicate internaționalizării învățământului superior de pe întregul mapamond a avut loc, la finele lunii februarie 2026, la Hong Kong. Evenimentul organizat de Asociația Asia-Pacific pentru Educația Internațională și Universitatea Chineză din Hong King a reunit participanți reprezentând 60 de instituții academice din 72 de țări ale lumii. Printre aceste delagații universitare s-a aflat și delegația Universității din Petroșani, reprezentată de rectorul instituției academice, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu și de lector univ.dr. Oana Răvaș, director al Departamentului Erasmus+ de la Universitatea din Petroșani. RectorulCItește mai departe
Doamne de poveste din comunitatea Petroșaniului, sărbătorite de administrația locală
Pentru a marca Ziua Internațională a Femeilor, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani au optat și anul acesta pentru o activitate menită să aducă în atenția comunității locale o seamă de doamne și domnișoare, a căror contribuție la viața economică și socială a localității este una semnificativă, precum și ale căror ocupații sunt ieșite, într-o anumită măsură, din tiparele convenționale ale activităților destinate doamnelor. Evenimentul a avut loc la Cinematograful „Șerban Ionescu” din Petroșani, în prezența laureatelor, a membrilor familiilor acstora, dar și a reprezentanților administrației publice locale. PrimarulCItește mai departe
Daruri muzicale din „Glasuri de argint” pentru mămici și bunici, la spectacolul de 8 Martie al elevilor Clasei de canto Ileana Berki de la Clubul Copiilor Valea Jiului
A fost emoționantă, ca de fiecare dată, întâlnirea de duminică, 8 martie 2026, cu generosul public iubitor de șlagăre românești și universale și susținător necondiționat al drumului spre succes al copiilor și tinerilor talentați ce fac parte din Grupul „Glasuri de argint” condus cu atâta pasiune și energie de dascălul și artistul Ileana Berki, de la clasa de canto pe care aceasta o coordonează la Clubul Copiilor Valea Jiului. Cele mai frumoase cântece destinate femeilor au răsunat în micuța, dar atât de primitoarea sală de festivități a sediului din VulcanCItește mai departe
Artistul grafician Hajni Hirt prezintă la Lupeni expoziția „Identități grafice… la Palat!
După succesul de care s-a bucurat expoziția sa de debut „Tușe de cărbune”, care a avut loc la finalul anului precedent la Exploatarea Culturală Petrila, artististul grafician amator Hajni Hirt revine în fața publicului iubitor al acestei ramuri a artelor plastice cu o nouă expoziție. De data aceasta, Hajni Hirt va expune o seamă de lucrări de artă grafică, mai noi și mai vechi, toate punând în valoare talentul nativ, dar și evoluția tehnicii artistice a autoarei. Expoziția va avea loc în municipiul Lupeni, localitatea sa de domiciliu, subCItește mai departe
Cupa Straja la schi adaptat, lecție de curaj, ambiție și incluziune
În perioada în care în Italia, la Milano-Cortina se desfășoară Jocurile Paralimpice, în stațiunea turistică Straja Lupeni un eveniment sportiv destinat de asemenea persoanelor cu dizabilități, a reușit să ofere tuturor o excepțională lecție de curaj, ambiție și incluziune. În urmă cu un an, atunci când urmare a unei inițiative a instructorului de schi Ovidiu Colda, pe pârtiile de la Straja își făcea apariția primul dual-schi, instalația care face posibil visul persoanelor cu dizabilități locomotorii de a se bucura de serbările zăpezii, dincolo de admirația sinceră față de acest proiect,CItește mai departe
Dinozaurul „ascuns”, o nouă specie erbivoră descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului al Universității din București
Paleontologi de la Universitatea din București și de la Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta au descoperit o nouă specie de dinozaur pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, aflat în administrarea Universității din București. Dinozaurul erbivor, care a trăit acum aproximativ 70 de milioane de ani, a primit numele Kryptohadros kallaiae și este descris într-un studiu publicat recent în revista științifică Journal of Systematic Palaeontology. Kryptohadros kallaiae. Reconstituire artistică realizată de Pecsics Tibor Analizele realizate de cercetători arată că Kryptohadros kallaiae era înrudit cu alți dinozauri descoperiți în sud-estul Europei,CItește mai departe
Sărbătoare social-democrată de ”Ziua Femeii” la Lupeni, cu flori, zâmbete și gânduri bune
Primăvara și, mai ales, începutul lunii martie, este anotimpul în care, atunci când vrei să atragi într-un mod plăcut atenția oamenilor, ai toate șansele de a reuși acest lucru. Într-o vreme, toți politicienii din regiunea Văii Jiului știau acest lucru și acționau ca atare. Și anul acesta, Organizația PSD din Lupeni a demonstrat că atenția cuvenită doamnelor și domnișoarelor, la început de martie, este o atitudine ce se cere respectată, mai ales că acum ne aflăm și într-un an important, cu multe rânduri de alegeri. Așa se face că, dupăCItește mai departe
Trei elevi, 3 Premii I și calificare la Olimpiadele Naționale pentru elevii de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila, care au obținut rezultate excepționale la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Franceză și a Olimpiadei de Limbi Romanice (limba italiană), desfășurate în data de 7 martie 2026, la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din Orăștie. Prin talent, perseverență și pasiune pentru studiul limbilor străine, elevii Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila au reușit să obțină trei Premii I și calificarea la etapele naționale ale acestor prestigioase competiții școlare. Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât unul dintre elevii colegiului aCItește mai departe
Avertisment din partea ISU Hunedoara: Stop incendiilor de vegetație uscată!
Reprezentanții ISU Hunedoara atrag atenția că odată cu sezonul de primăvară riscul producerii incendiilor de vegetație uscată și fond forestier devine unul real și extrem de periculos. Doar în ultimele 6 zile pompierii militari au intervenit pentru stingerea a de incendii de vegetație uscată, care s-au manifestat în mai multe localități hunedorene, suprafața de teren afectată fiind de aproape de hectare. În acest sens, pompoerii atrag atenția asupra faptului că, neatenția, condițiile meteorologice și utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, pot genera arderi necontrolate care se propagă rapid, punând în pericolCItește mai departe
Elevi ai Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie în vizită de studiu la INSEMEX Petroșani
Trei eleve de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie, respectiv Anamaria Popoviciu (clasa a IX-a), Maria Braia și Valentina Maria Rujoiu (clasa a XII-a), au fost prezente, într-o vizită de studiu la sediul din Petroșani al INCD-INSEMEX, în cadrul activităților dedicate elaborării unor lucrări metodico-științifice la disciplinele chimie și biologie. Acestea au fost însoțite de prof.dr. Maria Ștefănie care apreciază că astfel de întâlniri reprezintă un prilej important pentru elevi de a descoperi aplicabilitatea cercetării științifice și de a se apropia de domenii de mare actualitate, contribuind la formarea lorCItește mai departe
Aproximativ 35% din totalul fondului locativ al municipiului Lupeni este prins în proiecte europene de eficientizare energetică
Pe lângă proiectele care vizează eficientizarea clădirilor publice de pe traza municipiului Lupeni, pe agenda administrației publice din această localitate se află alte este zeci de imobile rezidențiale (blocuri de locuințe) pentru care Primăria municipiului Lupeni a finalizate deja procedurile necesare pentru reabilitarea energetică și estetică a acestora și a depus documentațiile către organismele financiare europene pentru atragerea banilor necesari în vederea implementării lor. Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că nu mai puțin de 66 de blocuri din municipiul Lupeni sunt cuprinse în proiecteCItește mai departe
Doi reporteri de război, Ilie Pintea și Adelin Petrișor, în dialog „Direct din linia întâi”, la Biblioteca Universității din Petroșani
Noul sezon al „Întâlnirilor Altfel” pe care le propune publicului din Valea Jiului apreciatul jurnalist Ilie Pintea, programează pentru finalul acestei luni, un dialog cu totul și cu totul special, cu totul și cu totul necesar, în contextul conflictelor globale prin care trece lumea de astăzi. Astfel, cel mai cunoscut corespondent de război din România, Adelin Petrișor, vine la „Întâlnirile Altfel” nu doar cu tolba plină de povești din teatrele de război unde a fost prezent, dar și cu cea mai recentă carte a sa, „În Direct Din Linia Întâi”, oCItește mai departe
Bibliotecari și cititori, câștigători în competiția bibliotecilor publice hunedorene
În fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean, organizează festivitatea premierii bibliotecilor care au câștigat concursul interbibliotecar „Bibliotecile anului”. Ediția din acest an a evenimentului, inițat cu scopul de a genera un permanent spirit de emulație și de competiție între toate bibliotecile publice din județul Hunedoara, a avut loc joi, 5 martie 2026 la Deva. Evenimentul a început cu cuvinte potrivite rostite de administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, domnul Costel Avram, care a apreciat munca de echipă din spatele activităților bibliotecilor publice hunedoreneCItește mai departe
„IntreVEDERI” fotografice ale artiștilor AAFR-Hunedoara, la Sinagoga din Orăștie
Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) invită publicul iubitor de artă fotografică, marți, 10 martie 2026, începând cu ora 17:30, la vernisajul expoziției „ÎntreVEDERI fragmentare”. Evenimentul are loc în clădirea fostei Sinagogi din Municipiul Orăștie, situată pe Strada Cetății, nr. 1, fiind rod al colaborării parteneriale a Asociaţiei Artiştilor Fotografi Hunedoreni cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (MCDR) și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Expun: Alexandru Corici, Adrian Stoica, Claudiu Iacobescu, Horea Preja, Marius Isfan, Nicolae Oprea, Octavian Simion, Grigore Roibu, Vasile Sârb, Daniel I. Iancu, Alexandru Ștefănescu, EdwinaCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi, speaker la Conferința Primarilor din România și Republica Moldova
La Centrul expozițional de la Romexpo, din Capitala României, se desfășoară în perioada 3-5 martie 2026, două importante evenimente publice care aduc în atenție problematica administrației publice locale din România și din Republica Moldova. Pe lista speakerilor invitați să vorbească despre experiența lor la nivelul conducerii administrației locale, se numără și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta a declarat că în cadrul intervenției sale, a vorbit despre proiectele și direcțiile de dezvoltare ale municipiului Petroșani, despre investițiile în infrastructură și despre soluțiile prin care administrația locală poate oferi cetățenilorCItește mai departe
O nouă investiție PNRR, pentru modernizarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor, a fost finalizată în municipiul Lupeni
O altă investiție publică realizată cu fonduri europene pe raza municipiului Lupeni și care vizează ”Extinderea și modernizarea sistemului de colectare separată a deșeurilor în municipiul Lupeni prin achiziția și amplasarea de centre de colectare prin aport voluntar” a fost finalizată cu succes de autoritățile publice din această localitate. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că activitățile realizate prin proiect, derulat prin PNRR, au cuprins investițiile necesare înființării unui centru de colectare prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”,CItește mai departe
”Castelul Lupilor Transilvania” își redeschide porțile pentru public la 15 Martie
Destinație emblematică pe harta turismului istoric, cultural și de divertisment, Castelul Lupilor Transilvania, situat în localitatea hunedoreană Chimindia, pe drumul județean dintre Simeria și Șoimuș, își redeschide porțile pentru public. Evenimentul este programat pentru data de 15 Martie 2025, iar turiștii vor putea trece pragul acestui loc de poveste până la finalul anului, pentru distracție, aventură, cunoaștere și experiențe de neuitat. Castelul Lupilor Transilvania este țesut într-o poveste medievală care dateaza din anii 1800. Fereastra istoriei deschide un orizont încărcat cu fantome, unde chiar ofițerii austroungari au folosit castelul peCItește mai departe
Peste 7,3 milioane euro se investesc la Uricani pentru realizarea celui mai mare complex turistic din Valea Jiului 4 martie 2026
Pentru autoritățile locale din orașul Uricani este, de pe acum, cât se poate de clar faptul că viitorul acestei comunități este dependent de modul în care va putea fi exploata potențialul uriaș pe care arealul acestei localități îl are în ceea ce privește dezvoltarea turismului. Aceasta este de altfel și convingerea primarului Dănuț Buhăescu, mai ales după ce, la inițiativa sa, Primăria orașului Uricani a reușit să finalizeze cu succes demersurile privind obținerea pentru această localitate a a Văii Jiului a statutului oficial de stațiune turistică. În opinia primarului orașului UricaniCItește mai departe
„Feminismul pe înțelesul tuturor” la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat de fiecare dată acțiuni în care s-au prezentat publicului portretele unor femei celebre din foarte multe domenii: literatură, arte vizuale, politică, cinematografie, istorie etc. Scriitoare, regine, actrițe, femei care au marcat domeniul în care s-au afirmat au fost întotdeauna în centrul activităților noastre consacrate zilei femeii. Anul acesta, la începutul lunii martie, în preajma Zilei Internaționale a Femeii, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a fost organizată o interesantă manifestare cultural-educativă cu tema „Feminismului și impactulCItește mai departe
Interes crescut pentru Bursa Locurilor de Muncă „Bursa Mărțișorului” la Petroșani
La Petroșani s-a derulat astăzi o nouă acțiune de intermediere a cererii și ofertei de locuri de muncă în județul Hunedoara, organizată de AJOFM Hunedoara sub genericul „Bursa Mărțișorului”. Evenimentul s-a desfășurat în corpul C al Universității din Petroșani, unde au fost prezenți aproape 1000 de persoane, interesate de locurile de muncă oferite de cei 42 de agenți economici care au răspuns invitației AJOFM Hunedoara de a paricipa la acest eveniment. Potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuța, au participat la acest eveniment 980 persoane,din care 217 din categoriaCItește mai departe
Restricții de apă miercuri, 4 martie, la Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 4 martie 2026, între orele: 09:00-15:30. Vor fi afectate străzile: N.Titulescu, bl.F1,F2,F3,D7, Coroiesti, Seciului și Zavoiului. Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor afectaţi de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă și dau asigurări că echipele de intervenție se vor afla la faţa locului şi vor depuneCItește mai departe
La Petroșani se reduc taxele și impozitele locale pentru anul 2026
Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului prin care este permisă aplicarea unor reduceri pentru o serie de taxe și impozite locale, aferente anului în curs, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi informează că aceste reduceri vor fi aplicate, în forma maximă permisă de lege. În vederea aplicării OUG nr. 9/2026, primarul municipiului Petroșani a convocat de îndată Consiliul local, pentru a aproba proiectul de hotărâre necesar corecției hotărârii anterioare privind impozitele și taxele locale aferente anului 2026. „În calitate de primar al municipiului Petroșani am convocat astăzi, deCItește mai departe
Guvernul invită cetățenii să ajute statul să se debirocratizeze pe platforma fara-hartie.gov.ro
Guvernul României invită cetățenii să se implice într-un proces interactiv și transparent de reducere a birocrației și de digitalizare a administrației publice, prin semnalarea procedurilor birocratice greoaie cu care se confruntă, pe platforma online „Fără hârtie”, disponibilă la adresa fara-hartie.gov.ro. Prin intermediul platformei lansate astăzi, cetățenii, persoanele juridice și funcționarii publici pot transmite sesizări referitoare la problemele întâmpinate în administrație, precum birocrație excesivă, proceduri greoaie, solicitări redundante de documente sau lipsa digitalizării serviciilor publice. Informațiile primite de la cetățeni sunt colectate standardizat, astfel încât impactul lor să fie evaluat obiectiv,CItește mai departe
„Miercurea Sirenelor” se amână!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență transmite că în urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, a fost decisă amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”. Decizia a fost luată în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii, care a indicat că, în actualele condiții, este necesară consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații. Amânarea exercițiului nu schimbă însă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică, avertizează reprezentanțiiCItește mai departe
Ziua Mondială a Scriitorilor, celebrată la Biblioteca Municipală ,,Valeriu Butulescu” Petroșani
Ziua Mondială a Scriitorilor este o zi dedicată celor care, prin talent și responsabilitate, transformă cuvântul în artă și literatura în patrimoniu spiritual. Scriitorii sunt formatori de conștiințe, păstrători ai memoriei colective și voci care dau expresie idealurilor, frământărilor și speranțelor unei epoci. Cu acest prilej, Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani a organizat o expoziție tematică de carte, reunind autori reprezentativi ai literaturii române și universale. Literatura română este ilustrată prin volume semnate de: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Ana Blandiana, Lucian Blaga, Ion LucaCItește mai departe
„Anima Mundi”, expoziție de pictură și multimedia la Palatul Magna Curia din Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, sub egida Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Deva, invită publicul în perioada 3 martie – 8 mai 2026, la expoziția de multimedia şi pictură „Anima Mundi”, eveniment ce se va desfășura în cadrul sălilor de expoziţie dedicate Artelor Vizuale ale Palatului Magna Curia din Deva. „Expoziţia „Anima Mundi” cuprinde lucrări realizate de către Andreea Poenar împreună cu Dorina și Diana Pantea, artiste devence, care au studiat Artele Vizuale şi s-au format la centreleCItește mai departe
Start în ediția a VI-a a concursului de eseuri pe teme istorice „Memoria ca datorie”
Asociația Națională „Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județului Hunedoara, împreună cu Inspectoralul Școlar Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu, Comexim R Lupeni și Asociația Zamolxe 182 organizează cea de-a șasea ediție a concursului interjudețean de eseuri pe teme istorice „Memoria ca datorie”. Acesta este destinat tinerilor liceeni din județene Hunedoara și Gorj, care sunt invitați să realizeze eseuri având ca subiect: „Jertfă și Destin — ROMÂNIA MODERNĂ ÎN MOMENTE ISTORICE DE RĂSCRUCE — de la revoluție la independență și afirmare statală”. Tema propusă urmăreșteCItește mai departe
Artistul Cătălin Stepa, parte a turneului național de folk „Cântec șoptit”
Artist în plină ascensiune, lupeneanul Cătălin Stepa este o prezență tot mai apreciată și solicitată pe agenda culturală a muzicii folk din țara noastră. Primăvara anului 2026 aduce pentru talentatul cantautor Cătălin Stepa un nou proiect cultural-artistic de anvergură. Acesta este prezent pe afișul turneului național care se desfășoară sub genericul „Cântec șoptit”, un proiect inițiat de reputatul artist Mircea Rusu. În cadrul acestui turneu național, Cătălin Stepa va evolua pe scenă alături de Mircea Rusu band & Alexandra Ungureanu, Poesis & Jules Baldovin (un alt remarcabil artist român cuCItește mai departe
Primele autobuze din flota de transport ecologic local au ajuns la Lupeni
Înființarea unui Serviciu Public de Transport Local în municipiul Lupeni, complementar celui deja existent la nivelul Văii Jiului, este cu un pas mai aproape de realizare, după ce primele 6 autobize electrice de ultimă generație achiziționate de Primăria municipiului Lupeni cu fonduri europene au fost livrate și au ajuns, la început de martie, în localitatea din Valea Jiului. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, spune că livrarea acestui prim loc de autobize electrice face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „ÎNFIINȚARE ȘI DEZVOLTARE SISTEM DE TRANSPORT PUBLIC VERDE ÎN MUNICIPIUL LUPENI”,CItește mai departe
Petrila s-a alăturat comunității sportive de padbol din România
Data de 1 martie 2026 marchează deschiderea primului club de padbol din Valea Jiului. Acesta va funcționa în orașul Petrila, într-un spațiu special amenajat după standardele nou înființatei Federații Române de Padbol. Padbol este un sport modern, inovator și spectaculos, rezultat dintr-o fuziune între fotbal, tenis, padel și squash. A fost conceput ca un sport al noii generații, cu reguli simple, ritm intens și spectacol vizual, jucat într-un teren de sticlă panoramic, care permite folosirea pereților laterali în desfășurarea jocului. Padbol a fost creat în 2008, în La Plata (Argentina) și patentat internațional în 2011, fiind protejatCItește mai departe
Final cu succes pentru o nouă întrecere pe schiuri de tură „Pro-Parâng”
Stațiunea turistică Parâng-Petroșani a fost sâmbătă, 28 februarie 2026, gazda celei de-a XII-a ediții a Cupei Pro-Parâng la schi de tură, un eveniment tradițional mult-așteptat de pasionații acestei discipline sportive organizat de Asociația de schi-turism „Pro Parâng” din Petroșani. Potrivit spuselor participanților, atât concursul propriu-zis de schi de tură, cât și întregul eveniment derulat sub genericul „Pro-Parâng” s-au dovedit a fi o deplină reușită, la acest fericit deznodământ contribuind pe lângă sportivi și organizatori, o vreme absolut superbă pentru sporturile pe zăpadă. Președintele Asociației schi-turism „Pro Parâng”, Cazimir Radvanski spuneCItește mai departe
Primarul Dănuț Buhăescu vrea un oraș fără „păcănele” la Uricani
Noul pachet legislativ care permite autorităților publice locale să gestioneze mult mai eficient, la nivel local, problematica spațiilor publice în care funcționează jocuri de noroc, așa numitele „păcănele”, generează reacții din partea tot mai multor edili care vor să „curețe” localitățile pe care le conduc de acest adevărat flagel care face ravagii în rândul comunităților, ducând la agravarea sărăciei. În Valea Jiului, după poziția adoptată de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, o inițiativă similară vine și din partea primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu. Acesta spune că va propune înCItește mai departe
Aventuri cu balonul cu aer cald la Vulcan
În 1863, atunci când romancierul Jules Verne vorbea în primul său roman de mare succes „Cinci săptămâni în balon” despre ideea unui balon capabil de călătorii lungi datorită unui dispozitiv de încălzire a gazului, care elimina necesitatea de a arunca nisip (lest) pentru a urca sau de a elibera hidrogen pentru a coborî, „mașinăria” era considerată drept o utopie. Îdeea vizionarului scriitor, pusă în celebrul său roman pe seama savantului britanic dr. Samuel Fergusson a devenit o realitate grație fraților Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier. Aceștia au ridicat în aer, la 1000-2000CItește mai departe
Primăvară în siguranță alături de pompierii hunedoreni
Duminică, 1 martie 2026, în cea de-a patra zi a activităților de informare preventivă derulată de ISU Hunedoara sub genericul „Săptămâna Protecției Civile”, pompierii militari hunedoreni au întâmpinat prima zi de primăvară cu zâmbete și mărțișoare, oferind simbolul speranței și al „Siguranței în alb și roșu” tuturor doamnelor și domnișoarelor întâlnite. Această acțiune simbolică s-a împletit cum nu se poate mai bine cu activitățile de informare preventivă desfășurate în centrele orașelor și comunelor din județ, dar și în stațiunea montană Straja. De asemenea, fiind o zi de duminică, salvatorii InspectoratuluiCItește mai departe
Social-democrații din Lupeni, vestitori ai primăverii pentru doamnele și domnișoarele din localitate
La PSD Lupeni, a devenit deja de ani buni o frumoasă tradiție ca la început de primăvară, domnii din cadrul acestei organizații politice să iasă în stradă, pentru a le oferi doamnelor și domnișoarelor din întreaga localitate câte un mărțișor, simbol al primăverii. Nu încape îndoială că e de-a dreptul lăudabil că o mână de oameni puternic ancorați în viața politică, socială, economică și administrativă a acestui municipiu, au găsit răgazul de a ne reaminti că 1 Martie este o sărbătoare a renașterii, a speranței de mai bine, a frumuseții. ÎnCItește mai departe
Teatrul a revenit acasă, la Cazinoul Muncitoresc- La Belle Epoque din Petroșani
În seria ineditelor acțiuni menite să marcheze Centenarul vechiului ”Cazinou Muncitoresc” al Văii Jiului, de la Petroșani, devenit astăzi elegantul Hotel-Restaurant „La Belle Epoque”, vineri, 27 februarie 2026 a fost consemnat un nou eveniment de excepție: prima piesă de teatru jucată aici, după 75 de ani. Spre cinstea lor, proprietarii acestei superbe locații cu o istorie culturală deosebit de frumoasă, și-au propus ca, în acest prim an care continuă aici evenimentele Centenarului din 2025, să readucă în atenția comunității nu doar faptul că scena din actuala Sală „George Enescu” aCItește mai departe
Iubitorii Pasului Vîlcan, câștigători la unison ai ediției 2026 a ”Cupei Pasul Vâlcan” la schi și snowboard
Eveniment intrat deja în frumoasa tradiție a promovării stațiunii turistice din arealul montan al municipiului Vulcan, Cupa „Pasul Vîlcan” la schi și snowboard organizată de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan sâmbătă, 28 februarie 2026, într-o superbă zi de la cumpăna anotimpurilor, a adus la Pasul Vîlcan sute de oameni care și-au propus să petreacă împreună o zo excelentă în peisajul de vis al Munților Vîlcan. Organizatorii ediției din acest an a ”Cupei Pasul Vîlcan” la schi alpin și snowboard, împreună cu cei care li s-au alăturat înCItește mai departe
Minerul Lupeni începe cu dreptul reluarea campionatului din Liga a III-a
Primul meci din primăvara fotbalistică a seriei a șasea din Liga a III-a a consemnat și prima victorie din acest an, într-un meci oficial, a jucătorilor de la Minerul Lupeni. Întâlnirea de sâmbătă, 28 februarie 2026 dintre Minerul Lupeni și Inter Sibiu s-a dovedit a fi un meci „de infarct”, așa cum l-au catalogat suporterii prezenți în tribunele stadionului „Minerul” din municipiul Lupeni, care și-au încurajat echipa până la fluierul final cu încrederea în victoria echipei favorite. Golul victoriei a venit chiar la finalul minutelor de prelungire a acestei partide,CItește mai departe
„Muguri de primăvară” cu rod artistic la Palatul Cultural „Minerul„ din Lupeni
Foaierul Palatului Cultural ,, Minerul “ din Lupeni a găzduit sâmbătă, 28 februarie 2026, vernisajul expoziţiei de pictură intitulată „Muguri de primăvară’’. Organizat de Asociația Culturală „Iosif Tellmann” cu susținerea Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, evenimentul a prilejuit prezentarea unor lucrări de arte plastice, avându-le drept creatoare o seamă de doamne și domnișoare pasionate de acest domeniu al culturii. Au fost expuse lucrări realizate de Petronela Baldovin, Elena Chiciudean,Maria-Cipriana Chinţa, Mihaela-Ştefania Cioc,Mirela Cocheci, Maria Czifra, Antoneta-Cristina Duban, Iustina-Alexandra Elek, Mirela-Claudia Falticska, Adina-Iuliana Ion, Valentina-Mihaela Kelemen, Natalia Kovacs, Maria-Ramona Moldovan,CItește mai departe
Eveniment literar In Memoriam Alexandrina Terlea, la Hațeg
Comunitatea orașului Hațeg a fost, zilele trecute, martor al unui moment de profundă încărcătură sufletească prilejuit de lansarea postumă a celor patru volume semnate de regretata autoare Alexandrina Terlea. Cărțile Alexandrinei Terlea, rod al unei vieți dedicate gândului și trăirii autentice, reprezintă o moștenire spirituală pentru întreaga comunitate. Evenimentul, găzduit de Primăria Orașului Hațeg, a adus împreună iubitori de cultură, prieteni și membri ai familiei, uniți prin respectul pentru creația și sensibilitatea unei voci care va rămâne vie prin cuvântul scris. Prin versurile sale frumoase, Alexandrina Terlea amintește că visul,CItește mai departe
Spații verzi și alei pietonale, realizate cu bani europeni pe platoul fostei Mine Aninoasa
Platoul fostei Mine Aninoasa va deveni un frumos parc cu spații verzi și alei pietonale, după ce autoritățile publice locale din această localitate au reușit să acceseze un program european prin care se alocă bani pentru regenerarea spațiilor publice urbane. Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca spune că proiectul Primăriei Aninoasa, intitulat „Regenerare urbană în orașul Aninoasa, sediul EM Aninoasa – spații verzi și alei pietonale existente și în curs de conversie” beneficiază de finanțare nerambursabilă în cadrul Programul Tranziție Justă și are o valoare totală de 7.717.346,28 lei. „Obiectivul principal alCItește mai departe
Un ofițer și trei subofițeri ai ISU Hunedoara au fost avansați în grad înainte de termen pentru merite deosebite
Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara a avut loc astăzi, 27.02.2026, un moment cu adevărat special. Într-un cadru festiv, plin de emoție și mândrie, patru dintre reprezentanții salvatorilor hunedoreni – un ofițer și trei subofițeri – au fost avansați în grad înainte de termen, ca semn al aprecierii pentru munca și devotamentul lor. Inspectorul șef al ISJ Hunedoara, lt.col. Alin Nasta apreciază că acești pompieri și-au câștigat respectul prin profesionalism, implicare și felul demn în care își poartă uniforma ziCItește mai departe
Cum pot să aleg corect suplimentele pentru imunitate în 2026 – 7 variante care răspund nevoilor diferite ale copiilor și adulților
Știi momentele acelea când se schimbă brusc vremea sau când, la birou, toată lumea începe să strănute pe rând? În 2026, rafturile – fizice și online – ale farmaciilor sunt mai pline ca niciodată. Avem opțiuni pentru fiecare vârstă, fiecare nevoie și fiecare stil de viață. Dar varietatea nu înseamnă automat și alegerea potrivită. În rândurile următoare, vom analiza unele dintre cele mai căutate suplimente pentru imunitate disponibile pe helpnet.ro și le vom pune sub lupă după criterii clare: forma de administrare, concentrația substanțelor active, compoziția și sinergia ingredientelor, publiculCItește mai departe
„Bibliotecile anului 2025”, un nou eveniment de gală al Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 5 martie 2026, ora 1100, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, întâlnirea bibliotecarilor din județul Hunedoara cu prilejul decernării premiilor pentru cea mai bună bibliotecă publică municipală, orășenească și comunală, biblioteci care, în anul 2025, au înregistrat cele mai bune rezultate. Competiția „Bibliotecile anului”, ediția 2025, este un concurs profesional destinat bibliotecilor publice din județ și este menită să stimuleze spiritul de competiție și de inițiativă ale fiecărui bibliotecar. Managerul BiblioteciiCItește mai departe
Uricaniul își schimbă înfățișarea printr-un proiect complex de regenerare urbană
La Uricani, localitatea-stațiune turistică din Vestul Văii Jiului, continuă implementarea unui amplu proiect de investiții publice cu fonduri europene accesate de Primăria orașului Uricani. Proiectul vizează regenerarea urbană a mai multor zone de interes public din zona centrală a localității, în „orașul nou” cum este cunoscut de către localnici. Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, proiectul presupune revitalizarea și reabilitarea unor spații publice, cum sunt: Bulevardul Republicii, Bulevardul Muncii, Faleza Jiului de pe marginea DN 66A, Parcul de la Casa de Cultură, Parcul de la Biserică (Poștă), Parcul de laCItește mai departe
Liderul PSD Lupeni Cristian Resmeriță ține unită familia social-democraților din Lupeni
Întâlnirile politice ale Organizației PSD din municipiul Lupeni au avut parte dintotdeauna de o largă participare din partea cetățenilor din această localitate a Văii Jiului. La fel s-a întâmplat și joi, 26 februarie 2026, când sediul PSD Lupeni s-a dovedit a fi neîncăpător pentru toți cei care au dorit să participe la Conferința de alegeri a acestei organizații politice, prima din seria celor care vor urma în toate organizațiile social-democrate din municipiile, orașele și comunele țării, în cursul acestui an. În ciuda nemulțumirilor firești față de tot ceea ce înseamnăCItește mai departe
