Avantul Editor

 

29 septembrie: Vara Târzie sau Vara lui Mioi: Tradițiile și obiceiurile conform credinței populare

Conform credinței populare, pe data de 29 septembrie începe Vara lui Mioi, care se încheie odată cu celebrarea Sfintei Parascheva. Perioada cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie este denumită, conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra, vara târzie sau Vara lui Mioi. Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuş sărac, pe nume Mioi. El s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea câteva zile de vară, ca să termine de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el şi i-a îndeplinitCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor din orașul Petrila

Petrilenii au decis că ”drumul cel bun” propus de primarul Vasile Jurca și echipa PSD Petrila este direcția pe care trebuie să o urmeze în următorii 4 ani administrația locală din această localitate, dar și din județul Hunedoara. De aceea, votul petrilenilor a fost unul categoric, pe toate linii pe, pentru oferta electorală a PSD, care a obținut astfel cel mai bun rezultat politic de la Petrila din ultimii 30 de ani. Primarul Vasile Jurca (PSD) a fost astfel reconfirmat în funcție, detașat cu 65,07% din opțiunea electoratului prezent laCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor din municipiul Vulcan

Așa cum era de așteptat, renunțarea la candidatura pentru un nou mandat de primar a lui Gheorghe Ile (PSD) a dat startul unei competiții reale între ceilalți candidați înscriși în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Vulcan. Chiar dacă, la fel ca întreaga Vale a Jiului, municipiul Vulcan este vizibil adeptă a stângii politice, ruptura din primăvara acestui an a tinerilor social-democrați conduși de Cristian Merișanu (la vremea respectivă viceprimar al localității) a divizat opțiunile electoratului vulcănean dând astfel posibilitatea abilului politician de dreapta Dan Marinescu de a-șiCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor locale din municipiul Petroșani

Liberalul Tiberiu Iacob Ridzi a reușit să-și adjudece cel de-al cincilea mandat în fruntea municipiului Petroșani, la scrutinul electoral din 27 septembrie 2020, însă e de așteptat să nu poată constitui o majoritate politică în jurul PNL în viitorul Consiliu local. La votul pentru alegerea primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a obținut 4818 voturi corespunzătoare unui procent de 42,52%, fiind urmat de candidatul PSD, Costel Avram, aflat la prima candidatură uninominală din cariera sa politică. Avram a obținut 3318 voturi, corespunzătoare unui procent de 29,24%. Pe podium se situeazăCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor locale din orașul Uricani

Dănuț Buhăescu și echipa PSD Uricani au spulberat practic tabăra politică de dreapta în alegerile locale de duminică, 27 septembrie 2020. După numărarea voturilor valabil exprimate din cele 5 secții de votare constituite pe raza localității Uricani scorul PSD depășește pragul de 70% în ceea ce privește alegerea Președintelui CJH și a consilierilor județeni și se apropie de pragul de 80% în ceea ce privește alegerea primarului și Consiliului local. Potrivit statisticilor oficiale, primarul social-democrat Dănuț Buhăescu a primit 2372 de voturi, respectiv 77,44% în timp ce contracandidații săi auCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor locale din municipiul Lupeni

Potrivit rezultatului oficial al alegerilor locale din 27 septembrie 2020, în municipiul Lupeni Partidul Social Democrat a câștigat detașat toate cele 4 categorii supuse scrutinului electoral. În ceea ce privește funcția de primar, candidatul PSD Lucian Resmeriță a înregistrat un număr total de 5790 de voturi, corespunzător unui procent de 77,84% din numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne. Ceilalți candidați au obținut următoarele rezultate: Cristian Roșu (PNL) – 12,38 % (921 de voturi); Radu Napău Stoica (PMP) – 4,65% (346 de voturi); Emil Tărcan (USR) – 3,17% (236 deCItește mai departe


MUNICIPIUL HUNEDOARA: DAN BOBOUȚANU, ALES CU O MAJORITATE COVÂRȘITOARE

Dan Bobouțanu (PSD) rămâne la conducerea Primăriei municipiului Hunedoara. Acesta a câștigat detașat cel de-al doilea mandat de primar.    


MUNICIPIUL BRAD: FLORIN CAZACU, RECONFIRMAT PRIMAR

Pentru a cincea oară consecutiv, Florin Cazacu a fost ales în funcția de primar al municipiului Brad.    


MUNICIPIUL ORĂȘTIE: OVIDIU BĂLAN (PSD) A FOST REALES PRIMAR

Primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan a fost reconfirmat pentru al treilea mandat în fruntea administrației locale din această localitate hunedoreană.


ORAȘUL SIMERIA: IULIUS BEDEA (PSD) A CÂȘTIGAT PRIMĂRIA

Surpriză la Simeria, unde alegerile locale de astăzi au consemnat victoria social-democratului Iulius Bedea, care-l învinge pe primarul în exercițiu Emil Râșteiu (de la Pro România)


ORAȘUL ANINOASA: NICOLAE DUNCA (PSD), REALES PRIMAR

Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca a fost reconfirmat în calitate de primar al orașului Aninoasa.  


Dănuț Buhăescu a câștigat un nou mandat în fruntea orașului Uricani

Așa cum era de așteptat, primarul Dănuț Buhăescu și-a recâștigat dreptul de a conduce administrația locală din orașul Uricani pentru un nou mandat, al cincilea consecutiv din cariera politică a acestuia. Uricănenii l-au creditat pentru un nou mandat de primar pe Dănuț Buhăescu într-o proporție covârșitoare, de peste 70% din rândul celor care s-au prezentat la urne. Totodată, alegătorii din Uricani au dat câștig de cauză PSD și în ceea ce privește votul pentru stabilirea viitorului Consiliu local, social-democrații urmând să dețină o majoritate absolută în noul legislativ local. CuCItește mai departe


Lucian Resmeriță a obținut un nou mandat de primar al municipiului Lupeni cu un scor zdrobitor

Cel mai tânăr primar de municipiu din România, Lucian Resmeriță (PSD) consemnează după alegerile locale de duminică nu doar o confirmare a statutului său de primar al municipiului Lupeni, ci și cel mai bun rezultat al unui primar de municipiu din România. Cu aproape 80% din numărul de voturi ale cetățenilor din Lupeni care s-au prezentat la urne, Lucian Resmeriță și-a depășit zdrobitor competitorii. Aceleași rezultate au fost consemnate și în ceea ce privește votul politic al lupenenilor, atât pentru Consiliul local, cât și pentru Consiliul județean și președintele CJH.CItește mai departe


Petrila rămâne pe ”drumul cel bun” cu primarul Vasile Jurca

Cu un scor electoral de peste 60%, primarul orașului Petrila, social-democratul Vasile Jurca își păstrează dreptul de a conduce administrația publică locală din această localitate pentru un nou mandat de 4 ani, al doilea din cariera sa. Acesta a fost reconfirmat în funcția de primar, după ce rezultatele numărării voturilor din 27 septembrie, au consemnat în dreptul său un număr de 5555 de voturi ”Pentru”, din cei 8537 de petrileni câți au participat la scrutinul de duminică. Astfel, Vasile Jurca a însumat un procent de 65,07%, detașat de principalii săiCItește mai departe


PSD a câștigat competiția politică în județul Hunedoara

Județul Hunedoara rămâne fidel politicii de stânga. Cetățenii din cele mai multe localități ale județului au dat credit politic candidaților PSD, atât în ceea ce privește alegerea primarilor și consilierilor locali, cât și în ceea ce privește alegerea Președintelui Consiliului județean Hunedoara și a consilierilor județeni. Astfel, liderul Organizației PSD Hunedoara a câștigat detașat funcția de Președinte al Consiliului județean Hunedoara, iar în viitorul for legislativ județean, PSD va avea și majoritate, din structura politică a acestei instituții urmând să mai facă parte și pentru următorii 4 ani, doar consilieriCItește mai departe


Prezența la vot, sub 30% în județul Hunedoara, la ora 15

După ce a trecut mai bine de jumătate din perioada de timp rezervată votului pentru alegerile locale de duminică, 27 septembrie, statistica AEP relevă faptul că interesul electoratului din județul Hunedoara față de acest scrutin este încă unul scăzut. Astfel, din cei peste 381.000 de alegători înscriși în listele electorale permanente, până la ora 15,00 au votat 104.758 la care se adaugă alți 5009 pe liste suplimentare, prezența la vot fiind în medie de 28,89%. În Valea Jiului, până la ora 15,15 prezența la vot este următoarea: în municipiul PetroșaniCItește mai departe


Cine votează în județul Hunedoara, la alegerile locale din 27 septembrie

Câteva sute de mii de alegători sunt așteptați duminică, 27 septembrie 2020, la urne pentru a-i alege pe cei care vor conduce, în următorii 4 ani, comunitățile locale în calitate de președinte al CJH, de primari, consilieri locali și județeni. În județul Hunedoara, nu mai puțin de 5643 de candidați se regăsesc pe buletinele de vot. Dintre aceștia, un număr de 9 candidați își doresc funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Pentru funcția de primar, la nivelul județului Hunedoara, cea mai mare concurență este chiar la Deva, Capitala administrativă aCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului / Informare privind avariile produse în urma ploilor abundente de sâmbătă, 26 septembrie

Conducerea Apa Serv Valea Jiului informează că, urmare a cantităților mari de precipitații din după amiaza zilei de duminică, 26 septembrie 2020, rețeaua de canalizare din municipiul Petroșani a intrat sub presiune, refulând în zona drumului de centură de pe DN 66A și afectând o bandă de circulație pe o lungime de aproximativ 40 de metri, în zona stadionului. Echipele de intervenție ale Apa Serv s-au deplasat imediat la fața locului pentru a analiza situația. Aceasta a fost și tema unor dezbateri în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență.CItește mai departe


Unde ești, toamnă ? / O poezie de Dorel Neamțu

Tu ești toamna albastră A visurilor mele Născută din glastră. Născută din stele Pe drum de Izvoare Pe poteci de vise Pe flăcări de soare Pe câmpii aprinse Zboară lin cocorii Peste-a mele gânduri Se topesc în ape Lacrimi, rânduri, rânduri Tu aduci lumină Dintr-un întuneric Câmpie divină Ochiul tău feeric Templu de iubire Clopote de seară Tu ești mănăstire Lumină de ceară Tu ești toamnă dulce Ce-ncălzești pământul Și-i chemi să se culce Furtuna și vântul Să se audă-n zare Cântecul IUBIRII Soarele răsare Asfințesc zefirii Nimeni nu-i caCItește mai departe


Manifestări în ”regim special” de Ziua Mondială a Educației, în județul Hunedoara

”Săptămâna Educației”, prestigioasă manifestare organizată sub egida Sindicatului din Învățământul Preuniversitar (SIP) Hunedoara, prin care este marcată Ziua Mondială a Educației, va avea în acest an o desfășurare ceva mai aparte, având în vedere condițiile deosebite în care se  derulează întreaga activitate din sectorul educațional. Astfel, potrivit unui comunicat al SIP Hunedoara, programul activităților care vor fi organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, în perioada 05-09 octombrie 2020, a fost modificat. Astfel, vor fi organizate doar acele activități care nu presupun prezența fizică, față în față. Concursul de manuscriseCItește mai departe


S-a redeschis Restaurantul ”Number One” din Petrila !

Unul dintre cele mai apreciate restaurante din regiunea Văii Jiului, NUMBER ONE din orașul Petrila, și-a redeschis porțile pentru clienți, după ridicarea restricțiilor privind activitatea unităților de acest tip impuse de pandemia Covid-19. În acest scop, întregul spațiu al restaurantului a fost atent dezinfectat, iar normele de protecție sanitară sunt respectate de personal în cele mai mici detalii, astfel încât clienții să fie protejați de orice fel de risc de îmbolnăvire. Redeschiderea restaurantului Number One vine și cu oferte speciale pentru clienți. Astfel, deși în timpul pandemiei mulți au scumpitCItește mai departe


Noua Secție Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Deva – finalizată și funcțională

Relocarea Secției Cardiologie într-un spațiu mult mai generos (în locul fostei secții ATI) a fost posibilă prin programul de reparații capitale finanțat de Ministerul Sănătății. Lucrările începute în urmă cu mai bine de un an s-au finalizat, iar secția și facilitățile sale sunt de ultimă oră. Pacienții cu afecțiuni cardiace au la dispoziție 30 de paturi pentru spitalizare, 10 paturi pentru ATI cardiologie și paturi pentru internări de o zi, în saloane cu două și trei paturi, dotate cu grup sanitar propriu și mobilier nou. De asemenea, secția cuprinde spațiiCItește mai departe


Contractele pentru transportul de persoane intrajudețean au fost prelungite de CJH

Consiliul județean Hunedoara a aprobat, în ședința din 18 septembrie 2020, un proiect de hotărâre prin intermediul căruia programul de transport public județean de persoane și contractele de delegare a acestui serviciu cu transportatorii care dețin licențe pentru traseele intrajudețene este prelungit până la data de 31 decembrie 2021. De asemenea, prin HCJ 188/2020 a fost aprobat și Regulamentul de efectuare a transportului public județean de persoane, prin curse regulate. Prevederile acestei hotărâri de Consiliu județean se aplică tuturor celor 19 operatori de transport persoane intrajudețean, care au contracte deCItește mai departe


23 septembrie: Ziua mondială a curățeniei. Nu putem aspira la o viață sănătoasă fără un mediu curat

În data de 23 septembrie, intreagă lume sărbătorește ”Ziua Mondială a Curățeniei”. Această zi se dorește a fi o conștientizare și o reamintire a faptului că protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viață, nu doar un eveniment în sine. În 1993 a fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite, în parteneriat cu organizația Clean Up the World, Ziua Mondială a Curățeniei. Sărbătoarea are scopul de a inspiră și a îndemna comunitățile să curețe, să îmbunătățească și să protejeze mediul, prin realizarea de acțiuni care pot varia de laCItește mai departe


CJH Hunedoara a aprobat înființarea societății locale de transport public ”Green line”

Consilierii județeni și-au dat acordul pentru înființarea societății de transport public zonal ”Green line Valea Jiului”, care va administra noul serviciu regional de transport care urmează să fie implementat în Valea Jiului odată cu finalizarea proiectului european cu același nume. Societatea de transport public zonal ”Green line Valea Jiului” va avea ca acționari Consiliul județean Hunedoara și Consiliile locale din Vulcan, Lupeni, Petroșani, Petrila, Uricani și Aninoasa. Înființarea acestei firme, în subordinea autorităților locale partenere în proiectul ”Green line” era necesară, aceasta fiind una din condițiile solicitate de finanțatorul proiectuluiCItește mai departe


INFOTRAFIC: Restricții de circulație, marți, pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș, pe raza localității Săliște. Se execută lucrări pentru teste de laborator

Traficul este restricționat în cursul zilei de marți, 22 septembrie 2020,în intervalul orar 07:30 – 19:00 pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, pe raza localității Săliște, în vederea executării unor lucrări pentru teste de laborator. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi pe sensul de mers către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, pe tronsonul kilometric 264+400 de metri – 264, pe raza localității Săliște, județul Sibiu, se efectuează lucrăriCItește mai departe


Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 23-27 septembrie 2020

Programul filmelor care vor rula în săptămâna 23 – 27 Septembrie 2020 la Cinematograful ”Șerban Ionescu” 3D din municipiul Petroșani este următorul: MIERCURI, 23 SEPTEMBRIE 2020 Ora 17.00 UN TATAIE DE COȘMAR – 2D – Durata 1h 34 min., comedie, familie, A.G., Preț 20 lei Ora 19.00 TENET- 2D – Durata 2h 30 min., acțiune, dramă, thriller. AP -12, Preț 20 lei Joi, 24 SEPTEMBRIE 2020 Ora 17.00 UN TATAIE DE COȘMAR – 2D – Durata 1h 34 min., comedie, familie, A.G., Preț 20 lei Ora 19.00 TENET- 2D –CItește mai departe


Alte 49 de locuințe sociale vor fi repartizate în noul cămin C3 de la Vulcan

Administrația publică locală din municipiul Vulcan a finalizat amenajarea locuințelor sociale din blocul C3 situat în zona Dincă, cel de-al treilea de acest fel din complexul locativ amenajat în fostele cămine situate în acest cartier al Vulcanului, care numără astfel 147 de locuințe cu un grad de confort foarte bun, pe care autoritățile locale de la Vulcan le-au pus la dispoziția celor aflați în căutarea unei locuințe. Potrivit viceprimarului municipiului Vulcan, Pompiliu Barbu, joi 24 septembrie 2020, ora 10,00 este programată recepția lucrărilor pentru reabilitarea căminului C3 și transformarea acestuiaCItește mai departe


Părinții vor primi zile libere, plătite, în cazul limitării sau suspendării cursurilor școlare. Proiect adoptat de către Senat

Luni, a fost adoptat de către Senat, un proiect inițiat de Guvern, în vederea acordării unor zile libere părinților pentru a supravegherea copiilor în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența fizică în școli și în unitățile de educație antepreșcolară ca urmare a răspândirii coronavirusului. Proiectul pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 147/2020 îi vizează și pe părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav neșcolarizat ori care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoană adultă încadrată în grad de handicap sau în grad deCItește mai departe


Când începe Postul Crăciunului în 2020. În ce zile este făcută dezlegarea la pește și vin

Postul Crăciunului, în anul 2020, conform calendarului ortodox, începe la jumătatea lunii noiembrie, mai exact, în data de 15 noiembrie și se va încheia în 24 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe data de 14 noiembrie, dar dacă această zi pică în ziua de miercuri sau vineri, postul începe din seara zilei de 14. În perioada postului nu se organizează nici nunți, nici botezuri. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele luiCItește mai departe


22 septembrie: Echinocțiul de toamnă 2020. Tradiții, obiceiuri și superstiții în această zi

În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocțiului de toamna, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 grade, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Momentul echinocțiului de toamna 2020 este marcat marți, 22 septembrie, la 16.30, ora României. Echinocțiul de toamnă este momentul în care vara astronomică se sfârșește, iar toamna debutează. Este data în care ziua este egală cu noaptea pe toată planeta, datorită poziționării Soarelui pe ecuatorul ceresc, iar longitudinea astronomică ajunge la 180 de grade. Singurele excepţii le întâlnim înCItește mai departe


Petrila iese din ”scenariul roșu” Covid-19 și relaxează unele restricții

Autoritățile locale din orașul Petrila informează că, în urma scăderii cazurilor de Covid-19 sub 1,5 la mia de locuitori în orașul Petrila, conform Hotărârii nr 26/21.09.2020 a CLSU, orașul Petrila iese de sub incidența restricțiilor sanitare impuse până acum. Astfel, conform Hotărârii nr. 43/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în orașul Petrila se aprobă reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. De asemenea, înCItește mai departe


Cluburile sportive pot solicita vouchere pentru copiii nou legitimați în perioada septembrie-noiembrie 2020

  Guvernul României a aprobat Ordonanţă de Urgenţă  nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. Prin ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 1199/2020 au fost aprobate pentru Normele metodologice privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. “Sprijinul financiar se adresează copiilor din sistemul de învățământ primar și gimnazial în primul rând, pentru ca aceștia să poată practica sportul într-un cadru organizat și sigur înCItește mai departe


”Humanitas” aduce cartea pe roți în județul Hunedoara

Un proiect inedit al Editurii ”Humanitas” intitulat „Cartea pe roți“, prima librărie mobilă din lanțul Humanitas ajunge la final de septembrie și în județul Hunedoara. Astfel, iubitorii de carte vor putea răsfoi și cumpăra cărțile preferate din portofoliul editorial al prestigioasei edituri de carte ”Humanitas” la librăria mobilă care se va afla în perioada 22-25 septembrie în mai multe localități hunedorene, după cum urmează: * Marți, 22 septembrie – Petroșani (în fața Colegiului Național Mihai Eminescu); * Miercuri, 23 septembrie – Hațeg (în parcarea din spatele Colegiului Național I.C.Brătianu); *CItește mai departe


Liderul studenților din Petroșani ales în conducerea națională a UNSR

Președintele Ligii Studenților Universității din Petroșani, Alexandru Mihai Chiuda a fost ales, de curând, în structura de conducere a Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR), organizația reprezentativă a studenților din România. Alexandru Mihai Chiuda va avea în structura UNSR calitatea de vicepreședinte zonal pentru Regiunea de Vest a țării. Acesta este student al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică de la Universitatea din Petroșani și face parte și din Senatul academic al instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Vulcăneanul Alexandru Mihai Chiuda consideră noua sa responsabilitate în cadrulCItește mai departe


Doliu în rugbyul românesc. S-a stins Adrian Costache, antrenorul CS Știința Petroșani.

Lumea sportului din Valea Jiului este din nou în doliu, după ce duminică seara a venit vestea trecerii la cele veșnice al lui Adrian Costache. Figură emblematică a rugbyului românesc, antrenor al CS Știința Petroșani, Adrian Costache s-a stins fulgerător din viață, la vârsta de numai 53 de ani. Fost jucător la Triumf și la Știința Petroșani, el a făcut pasul spre antrenorat, întâi la juniorii de la LAV, apoi la RC Grivița și în ultimii ani, la Știința Petroșani. De asemenea, a fost și antrenor al loturilor naționale laCItește mai departe


Echipa de conducere a Universității din Petroșani a fost completată cu un nou prorector: prof.univ.dr.ing. Maria Lazăr

Prof.univ.dr.ing. Maria Lazăr este noul prorector responsabil cu activitățile de Cercetare științifică și Relații internaționale de la Universitatea din Petroșani. Aceasta completează echipa de conducere a instituției academice din Valea Jiului după ce, în această vară, prof.univ.dr.ing. Roland Moraru a decis să se retragă din această funcție, în urma unor probleme personale. Noul prorector a fost validat de Senatul Universitar la data de 31 august 2020, în urma propunerii făcute de rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, preluându-și atribuțiile specifice acestui post începând cu luna septembrie. Prof.univ.dr.ing. MariaCItește mai departe


Rugăciune / O poezie de Dorel Neamțu

Apelor, izvoarelor Dați-mi spuma mărilor Să zidesc o poeniță Pentru-n suflet de Zeiță Codrule, ecoule Lasă-mi mie dorurile Să le-asez în vârf de steag Pentru cine-mi este drag Vântule, nevantule Nu-mi mai bate gândurile Lasă-mi porțile închise Să nu-mi fure nimeni vise Munților cu vârfu-n lună Scrieți pe cer Noapte bună Și cântați cu toți în cor Pentru-n Suflet și-al meu dor Cerule, cel înstelat Mie-mi pari un Sfânt palat Unde stă la așteptat Cea care m-a sărutat Și mă rog ca să rămâi TU, scrisoarea mea dintâi Și măCItește mai departe


Sunt deschise înscrierile liceenilor pentru bursele de studii în Statele Unite, FLEX 2021-2022,

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională și de Ministerul Educației și Cercetării invită liceeni cu cetățenie română să participe în programul FLEX 2021-2022. Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2021-2022. Participarea în Programul FLEX, aflat acum la al 6-lea an de existență înCItește mai departe


Restricții de apă luni, 21 septembrie, la Uricani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni 21.09.2020, în localitatea Uricani – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Oraș Vechi (str. 1Decembrie, Republicii, str. Plopilor, Tudor Vladimirescu, 1 Mai, Revoluției, Jiului). Motivul restricției: remediere pierdere pe branșamentul Primăriei Uricani, str. 1 Mai, nr. 6. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și 0254/541861 Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.


La Petroșani se deschide un sediu secundar al Serviciului de Înmatriculări Auto Hunedoara

În urma unui ordin emis de prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, începând cu data de 22.09.2020 se va organiza un sediu secundar de lucru în municipiul Petroşani, pentru Serviciu Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Hunedoara. Începând cu data de 22.09.2020, la sediul secundar de lucru, aflat în sediul Poliţiei municipiului Petroşani, str. Nicolae Bălcescu – parter se vor desfășura activități de preluare şi eliberare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de obţinere a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii. PROGRAMUL DE LUCRUCItește mai departe


O zi în plus pentru admiterea la Universitatea din Petroșani

Conducerea Universității din Petroșani informează că perioada pentru înscrierea online a studenților care doresc să participe la sesiunea de admitere din această toamnă pentru locurile disponibile la cele trei facultăți componente se prelungește cu o zi. Astfel, puteți să vă înscrieți online până sâmbătă, 19 sepmtebrie 2020, ora 13.00. Pentru detalii complete privind procesul de admitere și oferta electorală, vă invităm să consultați situl oficial www.upet.ro secțiunea Admitere.


”Povestea apei” de la tehnică la artă

Au trecut deja trei ani de la debutul proiectului pe care compania de apă din Valea Jiului în derulează împreună cu Clubul copiilor și elevilor din orașul Petrila, sub genericul ”Povestea apei”. Acest proiect are drept scop conștientizarea în rândul copiilor a importanței pe care apa și mediul le au în viața oamenilor, dar și acela de a testa inspirația elevilor de la cercurile artistice ale instituției de învățământ partenere pe această temă. Ajuns la cea de-a treia ediție, proiectul ”Povestea apei” s-a desfășurat zilele trecute la stația de tratareCItește mai departe


Studenții fac recomandări candidaților pentru Primăria Petroșani privind prioritățile lor în domeniul educației

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, cu sprijinul University of Petroșani Students’ Union și susținerea consorțiului de ONG-uri ”Valea Jiului Implicată”, propun candidaților pentru funcția de primar al municipiului Petroșani o serie de obiective ale studenților, cu recomandarea de a le considera priorități în domeniul educației la nivel local. Printre aceste recomandări se află și gratuitatea/reducerea pe toate linile de transport în comun din Valea Jiului, doar pe baza legitimației de student, prin revalidare semestrială. sau asigurarea reducerii cu 75% a accesului la muzee, spectacole de teatru, concerte, filmCItește mai departe


Sărbătoare de suflet la Lupeni pentru cuplurile ”de aur” ale anului 2020

Pentru unsprezece cupluri din municipiul Lupeni, anul 2020 consemnează atingerea unei performanțe de familie greu de egalat: aniversarea a 50 de ani de căsnicie. Evenimentul este unul important nu doar pentru cei care au reușit această performanță sau pentru familiile acestora, ci și pentru întreaga comunitate locală. Tocmai din acest motiv, consecvent unei frumoase tradiții instituite de administrația publică locală de la Lupeni, sărbătoriții au fost invitați de către primarul Lucian Resmeriță la Palatul Cultural Lupeni, unde a fost organizată o mică, dar elegantă, festivitate de onoare în cinstea seniorilorCItește mai departe


Profesorul Mircea Pascu, fost președinte al FRF, s-a stins din viață

  Prezență emblematică pe scena fotbalului românesc din ultima jumătate de secol, profesorul Mircea Pascu – Cetățean de onoare al municipiului Petroșani, s-a stins din viață pe 16 septembrie 2020 la București, la vârsta de 85 de ani. Fost președinte al Federației Românie de Fotbal, Mircea Pascu s-a născut la Petroșani, la 6 noiembrie 1934. Apreciat și respectat coordonator al fotbalului românesc, profesorul Mircea Pascu s-a aflat la cârma unor cluburi sportive de prestigiu, precum Rapid București, Poli Timișoara, Corvinul Hunedoara și Jiul Petroșani. Sub conducerea sa, ca președinte, JiulCItește mai departe


Concert de muzică medievală în Piața Victoriei din centrul municipiului Deva

”Cimpoierii din Transilvania” aduc, în centrul Devei, muzica ce răsuna în castelele de odinioară. Iubitorii cântecelor medievale sunt invitați, duminică, 20 septembrie 2020, la ora 19:00, pe platoul din fața Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva, la o călătorie muzicală de un ceas prin Europa secolelor XIII-XVII. Organizatorii anunță că întoarcerea în timp propusă de ”Cimpoieri” va purta ascultătorul pe tărâmuri încărcate de istorie, printre cruciade și povești de dragoste. O călătorie de suflet, în stare să alunge gândul de la trecerea ireversibilă a timpului. Repertoriul trupei include piese realizate înCItește mai departe


Restricții de apă joi, 17 septembrie, la Petrila

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 17.09.2020, în orașul Petrila – între orele 8:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Minei, Tudor Vladimirescu, Al. Sahia. Motivul  restricției: refacerea branșamentului și modificarea punctului de branșare pentru Cantina Minei Petrila. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și 0254/541861 Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.


Administratorul public al județului, audiențe în Valea Jiului

Joi, 17 septembrie 2020, între orele 09.30 și 11.30, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul).  


Primarul Lucian Resmeriță a semnat contractul pentru modernizarea Liceului Tehnologic Lupeni cu fonduri europene

Nu mai puțin decât 18.668.635 lei sunt alocați din fonduri europene pentru modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic din municipiul Lupeni. Contractul a fost semnat chiar în aceste zile de către Primăria municipiului Lupeni, reprezentată de primarul Lucian Resmeriță și, respectiv, de către conducerea ADR Vest Timișoara. Potrivit primarului municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță, acest proiect va asigura nu doar reabilitarea și modernizarea spațiilor de învățământ de la unul dintre cele mai vechi și mai apreciate licee de învățământ tehnic și profesional din Valea Jiului, ci va asigura dotarea corespunzătoare a laboratoarelorCItește mai departe