Avantul Editor
De la Tel Aviv, mulțumiri pentru un OM !
De la Tel Aviv, autoarea cărții ”Destinul – O viață”, petroșăneanca Viorica Edelstein, vorbea extrem de emoționată pentru că nu mai credea că-și va încheia cu bine proiectul… ”Nu am cuvinte să-i mulțumesc minunatului OM, Costel Avram! Am să mă rog pentru sănătatea lui și ca toată bucuria pe care o va produce donația, să se întoarcă în inima lui bună!” – a transmis telefonic Viorica Edelstein. În luna ianuarie a acestui an, Universitatea Petroșani a acordat cea mai înaltă districție a sa, Doctor Honoris Causa, ”cetățeanului lumii” cum l-auCItește mai departe
Închideri de circulație în weekend, în mai multe zone din municipiul Deva!
Prima etapă a Campionatului Național de Super Rally care va avea loc în premieră la Deva aduce restricții de circulație, timp de două zile, pe mai multe străzi și bulevarde din municipiul nostru. Campionatul Național de Super Rally – Trofeul Deva 2020 va avea loc vineri, 21 august și sâmbătă, 22 august 2020. ✅ Pentru ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții, traficul rutier va fi închis pe traseul unde se va desfășura competiția, din data de 21 august, începând cu ora 8:00 și până în 22 august, oraCItește mai departe
Se caută primari pentru cele 6 Primării din Valea Jiului ? Cine sunt cei 35 de candidați ?
Potrivit legislației electorale, depunerile de candidaturi pentru alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 s-au încheiat în 18 august, iar după analizarea dosarelor depuse de candidați și soluționarea eventualelor contestații, acestea vor rămâne definitive din 24 august. În Valea Jiului, interesul pentru funcția de primar al celor 6 localități, 3 orașe și 3 municipii, este destul de mare, având în vedere că nu mai puțin de 35 de candidați s-au înscris în cursa electorală. Cei mai mulți competitori vor fi la Petroșani, unde sunt nu mai puțin de 9CItește mai departe
”Deva Jazz Festival” așteaptă iubitorii de jazz între 27 și 30 august la Deva
A treia ediție a Festivalului de jazz în aer liber ”Deva Jazz Festival ” va avea loc în perioada 27 – 30 august, începând cu ora 11:00, în Parcul Cetate din Deva. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Organizatorii au și sprijinul unor tineri elevi de la Colegiul Național „Decebal” care sunt voluntari și în acest an, vorbitori de engleză, germană, maghiară și care sunt de un real folos la ghidajul artiștilor. De la jazz-ul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică,CItește mai departe
Doliu la Apa Serv Valea Jiului / S-a stins din viață fostul director Mihai Gireadă
Soţia Mioara, copiii Lăcrămioara, Andrei, Maria, Mihai anunţă cu nemărginită durere în suflet plecarea spre cele veşnice a celui care a fost soţ şi tată deosebit GIREADĂ MIHAI (69 ani) Amintirea lui va rămâne veşnică în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte! Corpul neînsufleţit se află la Capela ,,Bobocul’’. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 21 august 2020, ora 12.00 *** Conducerea și Colectivul Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani este alături de familia Gireadă în greaua încercare pricinuită de decesul domnului Gireadă Mihai, fostCItește mai departe
Românii pot afla costurile serviciilor medicale de care au beneficiat. Procedura a fost implementată anul acesta
Persoanele asigurate în sistemul de sănătate au posibilitatea de a cere caselor de asigurări listele cu serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale de care au benficiat în anul precedent, potrivit CNAS. Acest drept există încă de anul trecut, dar procedura a fost implementată oficial abia anul acesta. Potrivit comunicatului transmis de CNAS, începând din data de 10 august 2020 persoanele care vor să afle de ce servicii medicale au beneficiat în anul precedent și care a fost costul lor pot cere acest lucru caselor de asigurări de sănătate. Pașii peCItește mai departe
Începerea școlii pe 14 septembrie în fiecare localitate. Scenarii pentru cursuri în caz de COVID-19?
Direcţiile de sănătate publică este nevoită să informeze până pe data de 7 septembrie inspectoratele şcolare şi comitetele pentru situaţii de urgenţă cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi. În funcţie de situația locală se vor lua măsuri pentru începerea şcolii, pe baza mai multor scenarii, prevede un proiect de ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, consultat de Agerpres. Inspectoratul școlar județean propune spre aprobare Consiliului județean pentru situații de urgență scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ în concordanţă cu situaţia epidemiologică la dataCItește mai departe
Imaginile viitorului pentru cel mai vechi cartier din Lupeni: Cartierul Ștefan
Vechea colonie muncitorească Ștefan din municipiul Lupeni este și astăzi unul din cartierele importante ale acestei localități, în care trăiesc circa 500 de cetățeni. După ce, aici, municipalitatea a reușit în anii anteriori să finalizeze asfaltarea drumului de acces și strada principală, primarul Lucian Resmeriță și-a propus, în urma dialogului purtat cu cetățenii din acest cartier, să implementeze aici și un proiect de investiții care are drept scop modernizarea scărilor de acces pietonal în acest cartier situat pe un deal din vecinătatea Minei Lupeni. În plus, fiind vorba despre unCItește mai departe
Schimb de experiență inedit în Geoparcul de la Hațeg
În aceste zile, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și Asociația Brickenburg din Cluj–Napoca desfășoară activități comune având ca scop promovarea Geoparcului și a dinozaurilor pitici descoperiți aici prin construcții din piese LEGO®. Timp de trei zile, Voluntarii pentru Geoparc le vor dezvălui membrilor Asociației Brickenburg din Cluj – Napoca poveștile Geoparcului. În schimb, vor descoperi tehnici de construcție cu piese LEGO® Evenimentul din acest an, intitulat Brickenburg Dino Camp, urmărește să aducă în atenția iubitorilor de LEGO® importanța fosilelor de dinozauri în descoperirea și înțelegerea diversitățiiCItește mai departe
Apel al prefectului de Hunedoara pentru donatorii de plasmă
Numărul pacienților cu forme grave ale infecției cu Sars-Cov 2, care necesită tratament cu plasmă, a crescut atât la Spitalul Municipal Hunedoara cât și la celelalte spitale hunedorene care au în organizare paturi de terapie intensivă. În acest context, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a sprijinit instalarea în 21 mai 2020 a primului aparat de plasmafareză din județ iar acum se alătură demersurilor făcute de cadrele medicale și face un apel către hunedorenii vindecați de COVID 19 să doneze plasma salvatoare. Totodată, medicii Centrului de Transfuzie Sanguină al județului șiCItește mai departe
Stația de tratare a apei de la Taia a intrat într-un amplu proces de modernizare
Având o vechime de 45 de ani de la construirea sa în 1975, stația de tratare a apei de la Taia este una care dă încă mari bătăi de cap operatorului regional de servicii de alimentare cu apă potabilă, mai ales în condiții meteorologice și hidrologice cu coduri galbene sau portocalii, pentru că aceasta nu poate funcționa în condiții de turbiditate crescută a apei, cum este cazul celor de la Valea de Pești sau de la Jieț, motiv pentru care de cele mai multe ori, în astfel de situații, esteCItește mai departe
Pandemia aduce schimbări în domeniul muncii. Când revin angajații la birouri
Patru din cinci directori generali se aşteaptă ca munca de la distanţă în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constatat că temerile privind scăderea productivităţii în perioada de lockdown s-au dovedit nefondate, rezultă din raportul CEO Panel Survey realizat de PwC la nivel global, în perioada iunie-iulie 2020. Potrivit unui sondaj anterior PwC, CFO Pulse, din luna aprilie arăta că aproape jumătate dintre directorii financiari se aşteptau la scăderea productivităţii din cauza lipsei capacităţilor de lucru la distanţă. Două luni mai târziu, acest procent a coborâtCItește mai departe
19 august: Ziua mondială a fotografiei
Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787- 1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare a unei fotografii numit ”daghereotipie”. În 1826, Nicéphore Niépce a captat o fotografie cunoscută sub numele de ”View from the Window at Le Gras” printr-un proces numit “heliografie”, considerată cea mai veche fotografie. După moartea lui Niépce, Daguerre continuă experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore. Foloseşte ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur seCItește mai departe
PROTEST al angajațiilor din HoReCa, anunțat pentru miercuri. De la ce oră servirea va fi oprită total
Mai mulți angajaţi din sectorul HoReCa vor protesta, miercuri, între orele 17-18, în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează, pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie, anunță news.ro. “Ignoranţa autorităţilor este pe cale să ruineze una dintre cele mai importante industrii ale României! Dacă lucrezi în sau pentru industria Horeca participă la protestul de miercuri 19 august pentru a trage impreună un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 ce lucrează în această industrie”, au transmis reprezentanţii HoReCaCItește mai departe
Terenurile, cumpărate doar cu contracte mai vechi de un an de către Arendași. Când va intra în vigoare noua reglementare
Persoanele care desfășoară activități agricole în baza unui contract de arendă vor putea cumpăra terenul pe care îl lucrează doar pe baza unui contract încheiat și înregistrat la autorități cu cel puțin un an înainte, potrivit unei legi ce va intra în vigoare în octombrie și care aduce multe modificări la legislația privind vânzarea terenurilor agricole. “Arendașul care dorește să cumpere terenul agricol arendat situat în extravilan trebuie să dețină această calitate în temeiul unui contract de arendare valabil încheiat și înregistrat potrivit dispozițiilor legale cu cel puțin un anCItește mai departe
”Seara Colecționarilor”, vineri, 21 august 2020, pe platoul din fața Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva
Municipiul Deva va fi vineri, 21 august 2020 gazda expoziției ,,Seara colecționarilor”. Evenimentul este organizat de Asociația Colecționarilor Hobby Club ,,Decebal” Deva în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva. Membrii Asociației Colecționarilor Hobby Club ,,Decebal” Deva promovează prin această expoziție tot ceea ce înseamnă valoare locală (cărți poștale vechi cu Deva, medalii, insigne, fanioane ale echipelor de fotbal etc.) dar și din alte localități ale județului Hunedoara. Tot la această expoziție puteți admira timbre, ceasuri vechi, eșantioane de roci minerale și alte obiecte de colecție. Printre expozanțiCItește mai departe
Pachete cu ajutoare alimentare de la UE distribuite de Prefectură pentru nevoiașii din județul Hunedoara
Guvernul României prin Ministerul Fondurilor Europene și cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara a început distribuirea în județ a primei tranșe a pachetelor cu ajutoare alimentare prevăzute prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a desemnat o echipă din cadrul Instituției care asigură sprijin autorităților locale pentru distribuirea pachetelor trimise de Guvernul României. În localitățile Zam, Burjuc, Băcia, Băița, Gurasada, Simeria, Ribița și Bănița, primii beneficiari ai acestor ajutoare au primit pachetele care conțin fiecare 25 kg de produse alimentare: făină albă, făină deCItește mai departe
Restricții de apă miercuri, 19 august, la Petrila și Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 19.08.2020, în localitățile Petrila și Lupeni: Petrila – între orele 9:00 – 15:00. Zonele afectate: str. Republicii – parțial, 6 August, Ana Colda, 1 Mai, Sarmisegetuza, Scânteii, G. Coșbuc, Pieței, Tineretului, Progresului, Doinei, Înfrățirii. Motivul restricției: montare hidrant, str. 6 August, bl. 1. Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Cartier Braia. Motivul restricției: remediere pierdere str. Parângului, bl. A3, sc. 2 și remediere pierdere la hidrant, str. Castanilor, bl. 16. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel.CItește mai departe
Restricții de apă marți, 18 august, la Petrila, Petroșani și Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 18.08.2020, în localitățile: Petroșani – între orele 8:00 – 10:00. Zonele afectate: str. Avram Iancu bl. 8, 10, 12. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Avram Iancu, bl. 8. între orele 8:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Nicolae Titulescu. Motivul restricției: eliminare pierdere Keops. – Petrila – între orele 9:00 – 15:00. Zonele afectate: str. Vulturului, Rândunicii, Republicii, bl. 60, 61, 62. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Vulturului, nr. 6. – Vulcan – între orele 9:00 –CItește mai departe
Clubul Sportiv Municipal „Dacia Orăștie 2010” din Orăștie face ANGAJĂRI
Clubul Sportiv Municipal „Dacia Orăștie 2010” din Orăștie, Judeţul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de inspector de specialitate, gradul IA (economist) 0,5 normă. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliulCItește mai departe
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe
25 de spectacole și 100 de artiși dau tonul spectacolului la festivalul de teatru ”Performing Arts-Inside Out” de la Deva
Cea de-a treia ediție a festivalului de teatru ”Performing Arts” va fi organizată la Deva, în perioada 1-8 septembrie 2020, în organizarea Teatrului de Artă din Deva, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. În cadrul acestui eveniment, timp de 8 zile, vor avea într-o serie de locații neconvenționale, dar absolut inedite, nu mai puțin de 25 de evenimente cultural-artistice, de la spectacole de teatru, concerte de muzică jazz, spectacole de circ, performance-uri, ateliere pentru copii, workshop – uri, parade stradale până la expoziții, care vor reuni peste 100 de artiști. ”ToateCItește mai departe
Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna septembrie 2020
AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna septembrie 2020 organizarea a 8 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de INIȚIERE: Operator introducere validare si prelucrare date (cod 411321) – 260 ore Locaţia de desfăşurare: Orastie Programe de CALIFICARE: Brutar (cod 7412.1.1) – 360 ore Locaţia de desfăşurare: Petrosani Instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze (cod 7136.2.2) – 720 ore Locaţia de desfăşurare: Petrosani Zugrav, tapetar, ipsosar, vopsitor (cod 7141.2.1) – 720 ore Locaţia de desfăşurare: Petrosani Ingrijitor batrani la domiciliu (cod 5133.1.2) –CItește mai departe
Tricouri ”Lions” pentru ”Străjerii” din Lupeni
Este deja de o largă notorietatea activitatea deosebită care se derulează în cadrul Asociaței Sportive ”Străjerii” din municipiul Lupeni, unde copii și tineri pasionați de alergare, de mișcarea în aer liber dar și de sportul de performanță își desfășoară activitatea sub coordonarea inimoasei sportive Georgeta Manolache. Activitatea acestui club se bucură atât de sprijinul autorităților publice locale din municipiul Lupeni, dar și de cel al unor generoși sponsori. În rândul acestora se numără, de pe acum și Lions Club Petroșani Via Regis, o organizație care reunește o seamă de oameniCItește mai departe
Târg hunedorean de artă și tradiții la Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor de la Hunedoara găzduiește în acest week-end ”Târgul Hunedorean de artă și tradiții”. În cadrul acestuia, vizitatorii complexului muzeal de la Hunedoara vor putea regăsi o serie de produse tradiționale specifice județului Hunedoara și vor putea întâlni, în același timp, producători și meșteșugari hunedoreni din cadrul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Hunedoara. Evenimentul, care se derulează sub genericul ”Gustă Hunedoara !” este deschis publicului, în perioada 14-16 august 2020 în Curtea Husarilor din Castelul Corvinilor.
Blocarea creșterii salariale în învățământ – 2008 cu repetiție
Federația Sindicatelor din Educație ,,SPIRU HARET” solicită Guvernului să nu amâne majorarea salariilor din septembrie 2020. În caz contrar, având în vedere situația actuală, apare un mare semn de întrebare privind implementarea oricărui scenariu pentru începerea anului școlar. Varianta propusă ieri de Guvern seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, când cadrelor didactice li s-a mai refuzat o majorare salarială stabilită printr-o lege. Din punctul de vedere al FSE ,,SPIRU HARET”, prin această decizie de amânare a creșterilor salariale, Guvernul își arată incapacitatea de a gestionaCItește mai departe
Rugby-ul reînvie în Valea Jiului, urmând să fie studiat într-o clasă vocațională la Liceul ”Dimitrie Leonida” din Petroșani
Sportul cu balonul oval a fost, ani de-a rândul, un reper de succes și, implicit, de atracție în Valea Jiului, atât pentru suporteri cât și pentru practicanții jocului de rugby, aceștia fiind nu de puține ori modele pentru tineri care s-au alăturat cluburilor sportive Știința Petroșani și Minierul Lupeni cu dorința de a evolua în aceste echipe renumite ale rugbyului din România. Chiar dacă a trecut prin momente dificile în ultimul deceniu, acest sport este încă unul care păstrează tradiția rugbyului din această zonă a țării, sub stindardul CS ȘtiințaCItește mai departe
Cea mai importantă competiție ciclistă de șosea aduce restricții de circulație, timp de două zile, pe mai multe străzi din municipiul Deva
Turul Ciclist al Municipiului Deva, eveniment sportiv ajuns la ediția a VIII-a, va avea loc sâmbătă 15 august și duminică 16 august 2020, la Deva și va include două probe: Contratimp Individual și Fond. Primăria municipiului Deva informează că pentru ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții, traficul rutier va fi închis/restricționat pe traseul unde are loc competiția, astfel: * Sâmbătă, 15 august 2020, între orele 11:00-17:00, la proba de Contratimp Individual, traficul rutier va fi închis pe DJ 706A – de la subtraversarea autostrăzii A1 și până laCItește mai departe
Șoferii nu vor mai fi obligați să aibă polița RCA în format fizic. Proiectul, publicat de ASF
Conform unui comunicat publicat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, este supusă consultării publice un proiect de modificare și completare a prevederilor din cadrul Normei nr 20/2017 cu privire la dovada încheierii poliței RCA în cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate. Proiectul de modificare şi completare vizează prevederile din cadrul Normei nr. 20/2017 referitoare la dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, potrivit agerpres.ro Conform unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară, digitalizarea reprezintă un obiectiv foarte important pentru ASF, iar propunerile de modificare aCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect HCJ
În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, se supune consultării publice: ,,Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Hunedoara’’ Proiectul de hotărâre va fi afișat în data de 12.08.2020 și poate fi consultat la Centrul de Informare a Cetăţeanului, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din Deva, str.1 Decembrie, nr.28, jud.Hunedoara, sau pe site-ul propriu al Consiliului Județean Hunedoara, la adresa de internet: www.cjhunedoara.ro. Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare deCItește mai departe
Expoziție de artă plastică semnată Mircea Popiţiu la Palatul Magna Curia din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara invită iubitorii artelor plastice, vineri, 14 august 2020, ora 17.00 la vernisajul expoziției de artă intitulată „Neutral”, semnată Mircea Popiţiu. Vernisajul expoziției se va desfășura în curtea Palatului Magna Curia. Expoziţia ,,Neutral” aduce în faţa publicului creaţia lui Mircea Popiţiu. Piesele expuse sunt realizate în tehnică mixtă şi sunt lucrări de o deosebită îndemânare artistică prezentând universul interior al artistului. Artistul Mircea Popițiu, născut pe 17 martie 1960, în comuna Bocșa din județul Sălaj, creează în cadrul atelieruluiCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara va susține salariile paramedicilor Asociației Salvital – SMURD până la preluarea lor definitivă în structurile ISU Hunedoara
De la 1 august 2020, Consiliul Județean Hunedoara a majorat la 10 lei/ cap de locuitor contribuția către Asociația Salvital-SMURD Hunedoara. În acest fel, pot fi susținute salariile decente ale paramedicilor, până la încadrarea lor la ISU Hunedoara. Salvatorii civili au susținut deja o serie de teste și așteaptă rezultatele, în urma cărora se va ști câți dintre ei vor fi încadrați în structura teritorială a Ministerului de Interne. În cadrul unei scurte conferințe de presă susținută de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, și președintele Asociației Salvital-SMURD, PetruCItește mai departe
Rezultatele slabe la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, ar putea duce profesorii la școală: Cursuri de formare pentru corectori și programă redusă la Evaluarea Națională 2021, cerute de Federația Asociaților de Părinți
Părinții invocă precedentul deschis de Ministerul Educației anul trecut școlar – când autoritatea a eliminat întreaga materie de pe semestrul al II-lea din programa școlară de Evaluare Națională 2020, deși școlile s-au închis fizic din cauza pandemiei după 3 luni din acel semestru, dar cursurile au continuat online. Într-o adresă trimisă ministrului Educației, Monica Anisie, Federația Asociațiilor de Părinți solicită “reducerea programei pentru Evaluarea Națională 2021, ținând cont de continuitatea materiei în liceu, de faptul că semestrul al II-lea al clasei a VII-a s-a desfăşurat online, cu mari lacune privindCItește mai departe
„Noua Casă”: Ce modificări a suferit programul și cine îl poate accesa de la 15 august
De la mijlocul lunii curente, românii își vor putea achiziționa o locuință prin programul Noua Casă. Guvernul a adus câteva modificări la acest program, printre care creșterea plafonului maxim la 140 de mii de euro. În cazul unui astfel de credit, crește însă și avansul. Noua Casă are un plafon maxim de 140.000 euro, mai mult decât dublu față de cel din programul anterior, Prima Casă. Acesta este valabil însă doar în cazul achiziției unei locuințe mai noi de 5 ani, iar avansul pentru acest tip de credit crește cu 10 procente, până la 15%. CuCItește mai departe
Grecia EXTINDE restricțiile de călătorie: Concediile românilor, în pericol
Informații de ultimă oră pentru românii care au programate concedii peste graniță. Autorităţile elene au extins interdicţia de călătorie cât si restricţiile pentru mai multe ţări, printre care si România. Măsura îşi propune să protejeze călătorii şi rezidenţii din Grecia de o creştere a noilor cazuri de coronavirus. Zborurile dintre Grecia şi Turcia rămân suspendate până la 31 august. Zborurile dintre Grecia şi Albania şi Macedonia de Nord vor continua să funcţioneze doar pe Aeroportul Internaţional Atena „Eleftherios Venizelos”, până la 31 august, relatează Greek Times, conform Mediafax Toţi pasageriiCItește mai departe
17 județe și Bucureștiul, ZONE ROȘII pentru Germania. Lista județelor considerate „zone de risc”
18 județe din România, printre care se numără și capitala, sunt în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din Germania. Autoritățile germane au actualizat, miercuri, lista județelor din România care se consideră a fi „zone de risc”. Lista județelor vizate: Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Ialomița, Timiș, Vaslui și Vrancea se află în zona roșie. Potrivit MAE, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“ trebuie să prezinte unCItește mai departe
OFICIAL| UN NOU RECORD AL CAZURILOR DE COVID-19 A FOST DOBORÂT! 1454 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 66.631 de îmbolnăviri
Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității, joi, 13 august, noul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Până astăzi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiindCItește mai departe
Asfaltul devine stare de fapt pe tot mai multe străzi din Lupeni
După ce au fost finalizate lucrările de modernizare a carosabilului și trotuarelor de pe principalele două bulevarde care străbat centrul municipiului Lupeni, Bulevardul Tudor Vladimirescu și Bulevardul Păcii, administrația publică locală de la Lupeni a început reabilitarea altor artere rutiere și pietonale din cartierele mari ale orașului. Urmare a acestor investiții, asfaltul devine, de pe acum, o stare de fapt și pentru străzile și trotuarele din zona Viitorului și CAP. Tot aici, au fost reabilitate și o serie de parcări. În același timp, Primăria municipiului Lupeni a reușit și finalizareaCItește mai departe
Alege flori online București pentru o persoană pe care o iubești
Vrei să comanzi flori online București pentru a face pe cineva fericit? Vrei un cadou special pentru o persoană la fel de specială? Sau încă nu ai găsit un cadou potrivit pentru ziua de naștere a unei prietene? Oricare ar fi motivul pentru care ai nevoie de o florărie online, important este că ai găsit ceea ce căutai. Ai găsit o florărie online care îți poate oferi sute de buchete special create pentru tine la cele mai bune prețuri. Găsești florile de care ai nevoie pentru orice eveniment sau zi specială înCItește mai departe
Artistul fotograf Francisc Nemeth, medaliat cu blonz la Salonul Internațional de Artă Fotografică de la București
Imaginea alăturată, una dintre cele mai cunoscute imagini fotografice ale municipiului Vulcan, care aparține artistului fotograf Francisc Nemeth, cetățean de onoare al acestei localități, a atras atenția nu doar pentru miile de urmăritori ai creațiilor de artă fotografică ale apreciatului artist din Valea Jiului, ci și pe cele ale juriului ediției din acest an a Salonului Internațional de Artă Fotografică București 2020. Potrivit unei decizii luate de Federația Internațională de Artă Fotografică, al cărei membru este și artistul fotograf Francisc Nemeth, lucrarea, intitulată ”Nocturna la Vulcan” a fost distinsă cu medalia deCItește mai departe
STRESUL la locul de muncă, formă de HĂRȚUIRE morală. Cât de mari sunt amenzile pentru angajatorii care nu respectă legea
Stresul și epuizarea fizică vor fi considerate forme ale hărțuirii morale la locul de muncă, așa cum reiese din Legea 167/2020, care se aplică de luni. Stresul și epuizarea fizică sunt considerate de-acum ca fiind forme ale hărțuirii morale la locul de muncă, conform unei legi noi. Dacă identifică fapte de hărțuire morală, autoritățile pot obliga angajatorul la plata consilierii psihologice a salariaților, însă se poate ajunge și la amenzi de până la 200.000 de lei, dacă firma refuză să dea banii. „Constituie hărțuire morală la locul de muncă oriceCItește mai departe
Salariile din hoteluri și restaurante, cele mai MICI din România. Dezastrul din HoReCa, provocat de pandemie
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.540 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.773 lei), potrivit INS. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, în luna iunie 2020, cu 181 lei (+3,5%) mai mare decât în luna mai 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.298 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei (+3,7%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicateCItește mai departe
Ce propuneri au lansat oamenii de afaceri din Valea Jiului către ministrul Economiei, pentru sprijinirea Văii Jiului
În cadrul vizitei guvernamentale pe care premierul Ludovic Orban și miniștrii Economiei, Virgil Popescu și al Dezvoltării Regionale, Ion Ștefan au efectuat-o în Valea Jiului, la începutul lunii august, au avut loc și o serie de întâlniri cu reprezentanții mediului economic, administrativ și social din regiune. Una dintre cele mai importante întâlniri de acest fel a fost găzduită în stațiunea turistică Straja Lupeni, în organizarea Asociației Oamenilor de Afaceri din Valea Jiului. Reprezentanții acestei asociații i-au prezentat ministrului Economiei, Virgil Popescu problemele cu care se confruntă în prezent, ca urmareCItește mai departe
Apa Serv primește 2,26 milioane de lei pentru pagubele de la inundațiile din iunie
Inundațiile din a doua jumătate a lunii iunie 2020 au pricinuit importante pierderi și pentru operatorul de apă potabilă și canalizare din regiunea Văii Jiului. Chiar dacă speranțele de a fi despăgubiți măcar parțial erau, în opinia conducerii ASVJ, foarte mici, având în vedere experiențele similare din anii precedenți, reprezentanții Apa Serv au făcut o evaluare a pagubelor și au înaintat o documentație în acest sens către Prefectură și Consiliul județean Hunedoara. Din fericire, de data aceasta, Guvernul României a aprobat și pentru acest important agent economic din Valea JiuluiCItește mai departe
3 milioane de euro din bani europeni pentru modernizarea Școlii gimnaziale nr. 2 Uricani
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a semnat recent, la ADR Vest Timișoara, un nou contract de finanțare pe fonduri europene, în valoare de 3 milioane de euro. Banii sunt alocați pentru modernizarea și dotarea cu echipament didactic a Școlii Gimnaziale nr 2 , precum și modernizarea sălii de sport, precum și a unor lucrări conexe. Astfel, la clădirea Școlii gimnaziale nr. 2 Uricani, de pe strada Muncii nr. 12 (clădire în regim P+2E, în suprafață de 3.168 mp) se vor înlocui termoizolația și tâmplăria, se vor reface și consolida elementele deCItește mai departe
Din bugetul județului Hunedoara, la Spitalul de Urgență Deva se va amenaja un compartiment destinat tratării pacienților cardiaci critici
Administrația județeană continuă investițiile în sănătate! Din bugetul județului Hunedoara se va amenaja un compartiment destinat tratării pacienților cardiaci critici. În acest moment, pacienții cu probleme cardiace grave care necesită intervenții medicale urgente sunt transportați în alte centre medicale, fapt care implică un risc ridicat de apariții ale unor complicații sau chiar decese. Pentru a veni în ajutorul pacienților, Spitalul Județean de Urgență din Deva a propus amenajarea unei unități de tratament specială în cadrul Secției de Cardiologie. Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) esteCItește mai departe
Rectificare ”pe plus”, cu încă 3 milioane de lei pentru drumurile județene
Administrația județeană alocă sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor județene, în urma rectificării bugetare. În baza Legii nr. 115/2020 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2020 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, județului Hunedoara i-a fost alocată suma de 19.407.000 lei pentru echilibrarea bugetului județului (13.002.000 lei) și pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate (6.405.000 lei), respectiv finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap. Potrivit reprezentanților conducerii CJH, având în vederea necesitatea menținerii stării tehnice, creșterii siguranței rutiereCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara va finanța închiderea deponeului neconform de la Vulcan
Consiliul Județean Hunedoara continuă seria parteneriatelor cu localitățile din județ pentru realizarea unor obiective de investiții în interesul public. Astfel, după ce a reușit să obțină 3,9 milioane de lei pentru închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere de la Uricani, Consiliul Județean Hunedoara continuă investițiile în domeniul protecției mediului și se angajează să finanțeze și lucrările pentru închiderea depozitului neconform de deșeuri de la Vulcan. Luni, 10 august 2020, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara au fost aprobate nota conceptuală și tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „ÎnchidereaCItește mai departe
Premii pentru toate brevele de invenție ale INSEMEX Petroșani la Salonul Internațional INVENTICA 2020 de la Iași
După cum v-am mai informat, în perioada 29 – 31 iulie 2020, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, împreună cu Institutul Național de Inventică au organizat a 24-a ediție a Salonului Internaţional al Invenţiilor, Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic – INVENTICA 2020. În cadrul acestei manifestări, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani a prezentat un număr de șase invenții, acestea fiind apreciate și premiate de către organizatori cu șase medalii de aur, o diplomă de excelență și cinci diplome pentru activitățileCItește mai departe
