Cardul de sănătate, OBLIGATORIU din nou, începând din 1 octombrie. Cât timp vor rămâne ,,în picioare” consultațiile de la distanță

Biletele de trimitere care nu mai sunt valide sau urmează să expire rămân valabile până la finalul acestui an, având în vedere că unele servicii medicale nu au putut fi acordate, din cauza pandemiei de coronavirus, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului, ce a fost oficializată vineri. Totodată, actul normativ stabilește și că se vor putea acorda consultații medicale la distanță, fără să fie nevoie de utilizarea cardului de sănătate.

Astfel, după cum apare în OUG 162/2020, care se aplică deja, mai multe documente medicale vor rămâne valabile până la data de 31 decembrie 2020. Este vorba despre:

-biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru medicină fizică și de reabilitare;
-biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
recomandările medicale și deciziile de aprobare pentru procurarea unor dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive.

Termenul de valabilitate al documentelor enumerate mai sus se extinde în baza Ordonanței de Urgență nr. 70/2020, care a prelungit unele termene începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației generate de epidemia de coronavirus.

În același timp, OUG 162/2020 prevede și că „[p]rin derogare de la (…) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (…), consultațiile medicale la distanță acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia”.

Prin intermediul Ordinului MS și CNAS nr. 911/653/2020, ale cărui prevederi se aplică din luna mai, termenul de valabilitate al documentelor de mai sus a fost prelungit până la sfârșitul lunii septembrie, iar acum s-a stabilit prelungirea lui până la sfârșitul lui 2020. Pe de altă, dacă nu s-ar fi prelungit măsura, din 30 septembrie n-ar mai fi fost posibilă nici acordarea de consultanții la distanță.

Reamintim că România se află, din 15 mai 2020, în stare de alertă. Aceasta din urmă este programată să se încheie la data de 14 octombrie 2020, însă autoritățile pot decide prelungirea ei cu 30 de zile, dacă analizele epidemiologice vor indica un număr crescut de cazuri de coronavirus.

sursa: avocatnet.ro