Redactia Avantul

 

Benzina şi motorina se ieftinesc cu aproape 10% de la 1 ianuarie 2017. Cât vor costa carburanţii în staţiile de alimentare

Companiile petroliere lucrează la introducerea prevederilor noului Cod Fiscal, spun oamenii din domeniu, lucru care va genera o scădere de aproape 10% a preţului carburanţilor de la 1 ianuarie 2017, după ce TVA se va reduce de la 20% la 19% iar taxa de 7 cenţi pe litru va fi eliminată. În medie, scăderea TVA-ului şi scoaterea supra-accizei vor duce la ieftinirea litrului de benzină şi motorină cu circa 45-50 de bani pe litru, ceea ce presupune o scădere a preţului benzinei şi motorinei de circa 10%, potrivit estimărilor ZiaruluiCItește mai departe


Alin Simota, cercetat penal într-un nou dosar instrumentat de DNA

Fostul vicepreședinte al PNL Hunedoara a cerut 500 de mii de lei de la un afacerist și în schimb i-ar fi facilitat transportul de cărbune către un CET. Simota a luat 200 de mii și a „uitat” de angajament. Anchetatorii susțin că în vara anului 2010, S.C. CET S.A. Bacău și S.C. Electrocentrale Oradea S.A. urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care inculpații Mazilu Gabriela și Mazilu Ovidiu și un om de afaceri (martor în cauză) au încercatCItește mai departe


Sistări de apă, joi, în Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 29.12.2016, între orele 09:00 – 12:00 pe următoarele străzi :  George Enescu (case nr. 22B, 22C și Bl.22) ,  Spiru Haret nr. 2 si nr. 4, Stomatologie, pentru cuplare la rețeaua  nouă, imobilul nr. 22C de pe str. George Enescu. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]


Lucrările de intervenție la Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Deva s-au finalizat la termenul anunțat

Consiliul județean Hunedoara informează că lucrările de intervenție la Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Deva s-au finalizat la termenul anunțat. Lucrările au demarat la începutul lunii noiembrie 2016. Consiliul Județean Hunedoara, condus la acea vreme de Laurențiu Nistor, a alocat 550.000 de lei pentru aceste reparații de primă necesitate. În 28 decembrie 2016, în prezența noului președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, a proiectantului și a constructorului, s-a întrunit comisia de recepție a lucrării. Lucrările de primă urgență au vizat refacerea acoperișului, prin înlocuirea lemnăriei și aCItește mai departe


Personalul auxiliar de la exploatările miniere ale CEH va sta acasă în zilele de luni

Personalul auxiliar din cadrul exploatărilor de cărbune ce aparțin de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va sta acasă în zilele de luni, începând din data de 3 ianuarie 2017, și va fi plătit cu 75% din salariul tarifar, potrivit unei decizii care a fost comunicată miercuri Sindicatului ‘Muntele’ de către conducerea companiei. Întreruperea activității nu va afecta extracția și transportul cărbunelui, care se vor derula după programul normal al unei săptămâni de lucru. ‘În fiecare zi de luni, pentru personalul angrenat în activitățile auxiliare se va sta în ITA (întreruperea temporară aCItește mai departe


Consiliul local Lupeni a aprobat bursele școlare pentru elevi

Elevii cu performanțe la învățătură, dar și cu probleme sociale, din municipiul Lupeni vor primi, în anul școlar 2016-2017, o serie de burse școlare. În acest sens, proiectul e hotărâre inițiat de primarul Cristian Resmeriță a fost aprobat în unanimitte de consilierii locali în ședința de îndată a Consiliului Local Lupeni, care a avut loc miercuri. Potrivit primarului Cristian Resmeriță,  bursele sunt acordate la solicitarea directorilor instituțiilor de învățământ de pe raza municipiului Lupeni, în cadrul proiectului de hotărâre fiind aprobate toate propunerile făcute de aceștia. Astfel, în anul școlar 2016-2017CItește mai departe


Femeie înșelată în fața unei case de schimb valutar din Hunedoara

La data de 27.12.2016, la ora 13:42, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Hunedoara, cu privire la  faptul că, în timp ce se afla pe bulevardul Dacia, în fața unei case de schimb valutar, cu scopul de a schimba, în moneda naţională, suma de 1.200 de euro, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care i-a propus că îi schimbe suma de bani la un curs avantajos. Fiind de acord, persoana vătămată i-a dat bărbatului 1.100 de euro, iar acestaCItește mai departe


Foc de artificii, în noaptea dintre ani

Vulcănenii care nu vor petrece noaptea dintre ani la munte sau în alte locații, sunt invitați să ia parte la revelionul organizat de autoritățile locale. La fel ca la Petroșani, și la Vulcan va fi organizat revelionul în aer liber. Pe scenă vor urca atât talente locale, cât și artiștii din afara județului. totul va culmina cu un foc de artificii. “La marile festivitati ,sarbatori nationale, campanii de reclama sau campanii electorale, episodul culminant il reprezinta cu siguranta jocul de artificii de final. Spectacolul incepe cu o multime de bombeCItește mai departe


Convocați la ședință

Consilierii județeni au fost convocați la ședință. Mâine, 29 decembrie, va avea loc ultima ședință a Consiliului Județean Hunedoara din acest an. Pe ordinea de zi au fost incluse două proiecte de  hotărâre. Cele două proiecte fac referire la aprobarea rectificării bugetului propriu al județului Hunedoara pe anul 2016 și modificarea Programului de lucrări de întreținere și reparații drumuri și poduri județene pe anul 2016. [slideshow_deploy id=’36591′]


DN76 Deva-Oradea va intra in reabilitare. Va costa 49 mil. euro

DN76 (E79) Deva-Oradea va intra in reabilitare, iar costul celor 171,6 km se ridica la aproximativ 49 de milioane de euro. Valoarea totala eligibila a cererii de finantare este de 217.942.918,49 lei din care co-finantare FEDR este de 185.251.478,92 lei, iar 32.691.439,58 lei reprezinta contributia de la Bugetul de Stat. Proiectul este localizat deopotriva in Regiunile de dezvoltare Nord-Vest si Vest ale Romaniei si este cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Proiectul de reabilitare a drumului national DN76 sectiunea Deva-Oradea este impartit in doua faze: fazaCItește mai departe


Crucea Roșie Română și AUCHAN sprijină cu alimente și produse de igienă peste 200 de persoane nevoiașe din județul Hunedoara

Crucea Roșie Română, împreună cu AUCHAN România, sprijină cu alimente de bază și produse de igienă peste 200 de persoane nevoiașe din județul Hunedoara. Acțiunea face parte din proiectul „Mobilizatron”, desfășurat de Auchan România:  „Campania Mobilizatron s-a născut din dorința noastră de a sărbători 10 ani de prezență Auchan în România printr-o investiție susținută în localitățile în care ne desfășurăm activitatea, în calitate de companie responsabilă, așa cum am făcut-o pe tot parcursul existenței noastre. Obiectivul nostru este de a genera valoare pentru clienții și partenerii noștri, dar și pentru comunitățileCItește mai departe


10.000 de români au Dăruit Lumină unui număr de 16 instituții sociale, spitale și şcoli din 11 judeţe

Aproximativ 10.000 de români au dăruit 100.000 kWh de electricitate sau gaze naturale în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei „Dăruiește Lumina”, derulată de E.ON România în perioada 19 – 27 decembrie 2016. Mai mult decât atât, întrucât cantitatea de energie disponibilă inițial a fost de 200.000 kWh, organizatorii campaniei au decis să dubleze donațiile către instituțiile beneficiare. De exemplu, dacă una dintre instituții a fost aleasă de 1.000 români, primind astfel 10.000 kWh, contribuția finală, din partea de E.ON Energie România, va fi de 20.000 kWh. Toţi ceiCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, joi, 29 decembrie, în Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 29.12.2016, între orele 09:00 – 13:00 pe urmatoarele străzi : Avram Iancu Bl. H2, H3, H4, H5, B-dul I. Corvin Bl. H6 și H7, pentru eliminare pierdere apă  pe str. 22 Decembrie  bloc CM1. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]


Concert de colinde în Peștera Bolii

Câteva sute de oameni au luat parte la tradiționalul concert de colinde care se desfășoară în Peștera Bolii, de lângă Petroșani, în preajma Sărbătorii Crăciunului, organizatorii reușind să aducă în fața publicului artiști de valoare ai folclorului românesc, cu toții – public și soliști, apreciind locul în care are loc spectacolul, dar și acustica specială a sălii. În acest an, producătorii spectacolului ‘Lumina Crăciunului’ au ales să pună în valoare tradițiile și obiceiurile din mai multe zone ale județului Hunedoara, astfel că pe scena amenajată în sala mare a PeșteriiCItește mai departe


PSD are un nou consilier local la Vulcan

În ultima ședință a Consiliului local din Vulcan din anul 2016, care a avut loc în această dimineață, componența Consiliului local a avut parte de o nouă modificare. Astfel, începând de astăzi, echipa de consilieri locali ai PSD din Consiliul local Vulcan are un nou membru, în persoana lui Ștefan Feszner. Acesta îl înlocuiește în funcția de consilier pe Adrian Bogdan Bădău, care a fost nevoit să demisioneze din funcția publică deținută în Consiliul local Vulcan pentru a nu intra în stare de incompatibilitate, după ce a fost numit înCItește mai departe


Poţi fi chiar TU! Zodia care poate câştiga la LOTO premiul cel mare în 2017

Nativii acestei zodii au un talent diplomatic înnăscut, un simţ negustoresc foarte puternic şi o minte organizată, aşa că ştiu cum să-şi gestioneze finanţele cu succes. Mai mult, uşurinţa în exprimare le permite să abordeze cu succes mai multe domenii. V-aţi dat seama probabil că vorbim despre cei din zodia Gemeni. Dacă la începutul anului 2017 astrologii au avertizat că Pluton se află în Capricorn, iar Gemenii trebuie să dea dovadă de mai multă precauţie în privinţa chestiunilor financiare şi să evite împrumuturile şi contractarea unor credite, vă spunem căCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 28 decembrie, în Sântuhalm

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Sântuhalm, în data de 28.12.2016, între orele: 08:30-14:00 și afectează Motel Alaska, Axis, cât și imobilele situate în vecinatate, pentru remediere avarie conducta DN 1000. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36590′]


Tatăl care și-a violat fiica va rămâne după gratii

Individul își va petrece sărbătorile după gratii după ce magistrații i-au respins cererea prin care cerea înlocuirea arestului preventiv cu control judiciar sau arest la domiciliu. Emil Giurgea poate contesta decizia judecătorilor din Petroșani, iar dacă Tribunalul Hunedoara va menține soluția, suspectul de viol va rămâne încarcerat până la finele lunii ianuarie 2017. Giurgea Emil (47 de ani) este acuzat de procurori că și-a violat fetița, o minoră în vârstă de 16 ani, iar adolescenta s-a plâns colegelor de școală care au sesizat psihologul unității. [slideshow_deploy id=’36591′]


Apa Prod anunță sistări de apă, miercuri, 28 decembrie, în Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile in localitatea Hunedoara, in data de 28.12.2016,  intre orele 09:00- 13:00 pe urmatoarele străzi: Centru Civic integral, pentru eliminare pierdere apa pe  str. A. Iancu fn.  SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]


Suspendarea lui Iohannis. Bogdan Chirieac: În 30 de zile domnul Dragnea dezmembrează tot sistemul

Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat pentru DC News că este de părere că Liviu Dragnea a transmis un mesaj cât se poate de dur prin care ”amenință direct sistemul” după refuzul președintelui Klaus Iohannis de a o numi premier pe Sevil Shhaideh. ”În mod evident domnul Dragnea a declarat din nou război sistemului și a informat că este dispus să meargă până la capăt. Până la suspendarea președintelui. Vă reaminteasc că în cazul suspendării nu vorbim de un referendum. Suspendarea o face Parlamentul. În cazul suspendării, președinte interimar vaCItește mai departe


Neurochirurgul Vlad Ciurea: Dormiți fără telefonul mobil în apropiere, fumați trabuc …

Neurochirurgul Vlad Ciurea  explică într-un interviu pentru ziarul Libertatea metodele pentru stimularea și odihnirea creierului. ”Creierul nu este un organ pe care să îl ții în mână. Poate nu știați, dar și creierul are nevoie de odihnă și de respect. Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Și creierul are nevoie de stimuli pozitivi”, explică neurochirurgul Vlad Ciurea. Dimineaţa, beţi un pahar cu apă la trezire În acest context, medicul ne recomandă să dormim fără telefonul mobil în apropiere. Dimineața ar fi bineCItește mai departe


La Petroșani a început Revelionul pensionarilor

Peste 1200 de persoane s-au înscris și anul acesta la ”Revelionul pensionarilor”, una dintre cele mai apreciate activități de socializare organizată de Administrația Publică Locală din municipiul Petroșani. Evenimentul a devenit deja unul de tradiție, fiind organizat de municipalitatea din Petroșani încă din anul 2007. ”Acest eveniment s-a dorit o recunoaștere a muncii acestor oameni importanți din comunitatea noastră localăm care sunt pensionarii și o posibilitate de a le oferi, la final de an, un moment în care, printre cei de aceeași vâstă, să se poată bucura de finalul încăCItește mai departe


Discuții între conducerea CEH și Sindicatul „Muntele”, după amânarea insolvenței; activitate oprită la EM Lonea

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) și reprezentanții Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivel de companie, vor avea miercuri o întâlnire pe tema situației economice în care se află acum societatea și pentru a găsi soluțiile de continuare a activității acesteia, a declarat, marți, pentru AGERPRES, liderul sindical Darius Câmpean. Discuțiile vor avea loc pe fondul suspendării procesului în care se judecă solicitarea CEH de intrare în insolvență, până la momentul în care Curtea de Apel va soluționa o cerere de apel în nume propriu introdusă în cauză de un alt sindicat. „ÎnCItește mai departe


Coaliția PSD-ALDE amână până mâine seară luarea unei decizii privind criza politică declanșată de Președintele României

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marți, că a urmărit cu stupefacție răspunsul șefului statului la propunerea de prim-ministru și consideră că Iohannis vrea să declanșeze o criză politică. „Ca și toată țara am urmărit și noi cu stupefacție anunțul președintelui Iohannis, de fapt răspunsul la propunerea noastră de prim-ministru. Împreună cu colegii mei am analizat, am încercat să găsim resorturile cinstite sau constituționale care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. Nu am reușit să găsim niciun motiv constituțional. (…) Părerea noastră este că acest om vrea săCItește mai departe


Un șofer din Călan, beat și fără permis a făcut accident cu o mașină furată

La data de 27.12.2016, în jurul orei 02:10, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Călan, deşi nu poseda fără permis de conducere, a condus o autoutilitară  pe DJ 668, în afara localităţii Berc, din direcţia de mers Berc – Covragiu, pe o porţiune de drum în curbă la dreapta, pe un carosabil umed, iar întrucât nu a redus viteza de deplasare, a părăsit partea carosabilă pe partea  dreaptă  a sensului de mers, lovind un mal de pământ, după care s-a răsturnat.   ” În urma accidentului aCItește mai departe


Dosarul insolvenței CEH, suspendat până la soluționarea apelului depus de Jurca

Tribunalul Hunedoara a suspendat procesul în care se judecă insolvența Complexului Energetic Hunedoara. Adrian Jurca, președintele Sindicatului Noroc Bun, a depus apel la sentința Tribunalului Hunedoara. Până la soluționarea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara a suspendat judecarea cauzei. Curtea de Apel Alba Iulia nu a stabilit încă un termen de judecată în dosarul apelului depus de Sindicatul Noroc Bun. După ce mina Lonea a fost oprită, există riscul ca la toate celelalte unități miniere să fie luată aceași măsură și asta din cauza lipsei stocurilorCItește mai departe


Anunț BOMBĂ a lui Klaus Iohannis: NU o acceptă pe Sevil Shaidehh pentru funcția de premier

Intr-o declaratie la Palatul Cotroceni presedintele a declarat ca nu o vrea premier pe Sevil Shhaideh. Iohannis spune că după ce a cântărit cu grijă argumentele, a decis să nu o numească pe Sevil Shaidehh premier.   Stire in curs de actualizare. curierulnational.ro [slideshow_deploy id=’36591′]


Restricții de apă, miercuri, la Vulcan

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri,  28.12.2016 în oraşul:   – Vulcan  – între orele 08:00 – 20:00. Zona afectată: Bloc Interventii Paroseni 11,12, str. Brazilor, Baleia,Obreja, Muntelui, Mestecenilor, Morii.;   Motivul restricţiei: avarie aductiune FII zona Jiu Paroseni, nr.41A..  S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani  işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere.   [slideshow_deploy id=’13837′]


Deputatul Natalia Intotero a preluat organizația PSD Deva

Deputatul PSD Natalia Intotero a fost numită în fucția de președinte al organizației municipale a PSD Deva. Aceasta va ocupa această funcție, cu statut de interimat, până la organizarea alegerilor pentru desemnarea noului președinte. Decizia vine ca urmare a demisiei fostului președinte Ioan Demeter. Acesta a fost nevoit să renunțe la funcția de conducere deținută în partid, având în vedere faptul că a fost numit director al Spitalului Județean de Urgență din Deva, funcție care este, potrvit legii, incompatibilă cu funcții de conducere deținute în structurile partidelor politice. [slideshow_deploy id=’13835′]


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 27 decembrie, în Hunedoara, Călan (Oraș Vechi) si Criseni

Se sistează furnizarea apei potabile in localitatea Hunedoara, in data de 27.12.2016, intre orele 10:30-13:00 pe urmatoarele strazi: B.St. Delavrancea, bl.E1, bl.C1, pentru eliminare pierdere apa str. B.St. Delavrancea, bl.E1, sc.C. Se sistează furnizarea apei potabile în data de 27.12.2016, între orele 10:45 – 15:00, în localitatatile: Călan (Oraș Vechi) si Criseni, pentru remediere avarie pe reteaua de distributie.   SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]


România, SUB ZĂPADĂ! ANM a emis un cod galben de NINSORI și VISCOL pentru următoarele zile

Vin din nou ninsorile şi viscolul peste România. După câteva zile cu vreme blândă, meteorologii anunţă o adevărată urgie albă. Începând de marți şi până pe 29 decembrie, toată zona arcului carpatic va fi cuprinsă de ninsori şi viscol. 25 de judeţe se află sub avertizare, informează B1 TV. Avertizarea va fi în vigoare în perioada 27 decembrie, ora 20.00 – 29 decembrie, ora 10.00. Foto: meteoromania.ro Ninsorile viscolite vor fi doar în zona de munte, a precizat, pentru B1 TV, Oana Păduraru, meteorolog ANM.  În toate zonele montane va ningeCItește mai departe


Școala din Criscior, modernizată în urma unui acord cu Uniunea Arhitecţilor din România

Mai multe unități de învățământ din mediul rural vor fi reabilitate în urma unui acord al Ministerului Educaţiei cu Uniunea Arhitecților din România. UAR va întocmi proiecte pilot pentru modernizarea unităților școlare, printre acestea fiind și școala din comuna Crișcior de lângă Deva. Pe de altă parte, la nivelul lunii septembrie 2016, o treime dintre unităţile şcolare preuniversitare din ţara noastră nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare, iar aproape jumătate dintre clădiri nu au primit autorizare ISU privind securitatea la incendiu. „Doar 2% din spaţiile destinate şcolilor sunt construite dupăCItește mai departe


Stație de gaz natural comprimat și la Deva

Până în 2020, în conformitate cu Directiva 94/2014, în România se dezvoltă o reţea de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, se arată într-un comunicat transmis Asociaţia Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat – CNG România. Lista orientativă a locaţiilor include oraşele Arad, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Piteşti, Sibiu şi Timişoara. Proiectul – denumit „CNG ROMÂNIA: Initial Market Deployment of a Refuelling Station Network along the Core Network Corridors” – are un cost estimat de 5,21 milioane de euro şi beneficiază de o contribuţie nerambursabilăCItește mai departe


Deputat hunedorean a ”lăsat” fiului mandatul

Gheorghe Firczak, fost deputat al minortiăţilor în ultimii 16 ani, declarat în conflict de interese de ANI în anul 2015, a renunţat la Parlament, locul fiindu-i luat tocmai de fiul său, Iulius Firczak. Acesta va reprezenta rutenii în legislatura 2016-2020. Gheorghe Firczak a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, în anul 2015, tocmai pentru că în perioada 2008-2012 şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar. „În calitate de deputat, a încheiat un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier în cadrul propriului birouCItește mai departe


Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” caută un Șef Serviciu Completare, Evidență, Catalogarea Colecțiilor

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva scoate la concurs:   – 1 post de Șef Serviciu Completare, Evidență, Catalogarea Colecțiilor. Condiţii: studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență; vechime în muncă pe studii superioare de minimum 7 ani, vechime în funcții de conducere minim 4 ani; cunoştinţe de operare PC: MS Office (Word, Excel), Internet. Concursul constă din probă scrisă şi interviu. Proba scrisă va avea loc în data de 19.01.2017, ora 1000, la Sala de lectură a bibliotecii. Interviul va avea loc în data de 27.01.2017,CItește mai departe


Crăciun pe pârtie la Straja

Stațiunea turistică Straja Lupeni și-a așteptat și anul acesta turiștii care au venit, în număr mare, să-și petreacă aici sărbătoarea Crăciunului, pregătită așa cum e cuvine pentru marea sărbătoare. Administratorii cabanelor și pensiunilor au pregătit meniuri speciale de Crăciun, din care nu a lipsit, în mod evident, bucatele tradiționale ale momârlanilor, dar și alte bunătăți alese, pregătite cu migală și pricepere de ”cheffi” cu adevărat dedicați oaspeților. Iubitorii sporturilor de iarnă au putut să-și petreacă Crăciunul pe pîrtiile de schi din Straja, pregătite de admnistratori cu un strat consistent deCItește mai departe


Crăciun autentic în munții Parâng

Turiștii care au ales să-și petreacă anul acesta Crăciunul în stațiunile montane de pe Valea Jiului au toate motivele să se declare mulțumiți. În masivul Parâng noaptea de Crăciun a fost una de basm, în primul rând pentru că a nins ca-n povești, iar mai apoi pentru că gazdele de la hotelurile și pensiunile din zonă s-au dovedit a fim la rândul lor, la înălțime. Spre exmplu, la Hotel Rusu***, turiștii au avut parte de o seară de Crăciun minunată, binecuvântată din înaltul cerului cu fulgi din belşug. În completare, gazedeleCItește mai departe


Pastorala de Crăciun a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei

Stiri la zi + G U R I E, prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei şi al Hunedoarei Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal si Dreptmăritorilor creştini: „Caldă şi părintească îmbrăţişare cu prilejul Naşterii Domnului!” Îngerii – prietenii noştri de dincolo de lume. Pruncul Iisus şi protecţia angelică, supranaturală, de care putem beneficia Iubiţi credincioşi, „Naşterea Domnului” este praznicul împărătesc în care rememorăm momentul unic din istoria omenirii în care Dumnezeu a coborât în timp şi în spaţiu, adică în materie, şi S-a făcut om, pentru a ne ridica peCItește mai departe


Cozma, Ilinescu, Braiț și Drella, lideri ai minerilor din Valea Jiului, inculpați în dosarul Mineriadei

Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”. De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare. În octombrieCItește mai departe


Programul filmelor care vor rula la Cinema Luceafărul din Vulcan în perioada 23-29 decembrie

Pentru ultimele zile din acest an, Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan propune cinefililor din Valea Jiului următorul program: Marele Zid – 3D / The Great Wall – 3D (Avanpremiera) (AP-12 – Acordul parintilor pentru copiii sub 12 ani) Joi 29 decembrie, ora 20,00 Hai sa cantam! – 3D Dublat / Sing – 3D (AG – Audienta Generala) Vineri, Marti, Miercuri, Joi ora 13,00 (3D Dublat) La La Land (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Marti, Miercuri, Joi ora 15,10 Luni ora 16,00 Pasagerii – 3D / Passengers – 3D (Premiera) Vineri,CItește mai departe


CEH anunță pentru astăzi restricții în furnizarea agentului termic la Petroșani

Biroul de presă al CEH informează că, astăzi, 23.12.2016, între orele 10oo – 20oo , se întrerupe livrarea agentului termic pentru remedierea avariei apărute la reţeaua de termoficare din zona Cartier Aeroport, Municipiul Petroşani. Vor fi afectaţi consumatorii racordaţi la punctul termic PT3A.Parametrii normali de livrare a agentului termic vor fi asiguraţi în cursul zilei 23.12.2016, ora 20oo. [slideshow_deploy id=’36591′]


Iarna pe uliță – Versuri de George Coșbuc

A-nceput de ieri sa cada Cate-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai razbunat Spre apus, dar stau gramada Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Si pe rau e numai fum. Vantu-i linistit acum, Dar navalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sanii, De pe coasta vin tipand Si se-mping si sar razand; Prin zapada fac matanii; Vrand-nevrand. Gura fac ca roata morii; Si de-a valma se pornesc, Cum prin gard se galcevesc Vrabii gurese, cand norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfada,CItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 23 decembrie, în Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 23.12.2016  între orele 10:00- 15:00 pe urmatoarele străzi: Carpați, Ghe. Doja, Doinei, Romanilor, 22 Decembrie (case), Dragoș Vodă, Crișan, Cloșca (între str. Libertații și Dragoș Vodă), pentru eliminare pierdere apă str. Carpați nr. 29. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]


Concert de Crăciun în Peştera Bolii, Petroşani

Un concert extraordinar de colinde are loc astăzi în Peştera Bolii, aflată la 6 kilometri de oraşul Petroşani. Concertul de Crăciun din Peştera Bolii se află la cea de-a 9-a ediţie iar organizatorii au reluat prin această serie de evenimente, o veche tradiţie a recitalurilor în sala mare a peşterii, ce datează din perioada interbelică. Evenimentul din această după-amiază va aduce în faţa publicului vechi obiceiuri ale momârlanilor, precum colindul Crailor dar şi cântece bisericeşti. De altfel, concertul are loc în prezenţa unui sobor de preoţi. Manifestarea îşi doreşte şiCItește mai departe


Concus pentru funcții publice vacante la Primăria municipiului Vulcan

Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan str. Mihai Viteazu nr.31 anunţă organizarea în intervalul 25 – 30 ianuarie 2017 a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, astfel: Inspector, clasa I, grad profesional principal – Birou Financiar Contabilitate – 1 post – condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; vechime înCItește mai departe


Cadouri de la pompierii din Valea Jiului

  Zeci de micuți instituționalizați în centrele din regiunea Văii Jiului sunt vizitați de pompierii din cadrul Detașamentului Petroșani și posturile subordonate, Lupeni și Baru Mare. Copiii primesc cadouri din partea militarilor dar și bucuria de a se „juca” cu tehnica de intervenție la dezastre aflată în dotarea lor. „Ne-am planificat să mergem la mai multe case de copii și centrele similiare pentru a le face o bucurie micuților. Le-am pregătit pachete cu dulciuri și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă, toate fiind achiziționate din contribuția benevolă a pompierilor dinCItește mai departe


Prognoza meteo pentru zilele de Crăciun

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în primele două zile de Crăciun, în condițiile în care duminică valorile termice vor ajunge la 7 grade, iar luni până la 11 grade, în timp ce la munte va ninge, potrivit specialistului în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Romica Jurca. „Ne așteptăm la o creștere de temperatură și la precipitații în vestul, nordul și centrul țării. În prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, în vestul, nordul și centrul țării se vor semnala precipitații sub formă de ninsori, înCItește mai departe


Recitalul de Crăciun al copiilor de la Casa Pollicino, o emoționantă lecție de viață

Probabil una dintre cele mai speciale serbări de Crăciun a avut loc astăzi la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani. Protagoniști au fost copiii speciali de la Casa Pollicino din Petroșani, care au demonstrat încă o dară că nici o dizabilitate nu poate sta în calea bucuriei de a trăi și de a fi fericit într-o comunitate care te acceptă și te respectă ca atare. Printre cei care s-a aflat și astăzi alături de copiii de la Pollicino, la ceas de sărbătoare, s-a numărat și primarul municipiului Petroșani, TiberiuCItește mai departe


Noii directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ și-au preluat atribuțiile

În această săptămână s-au încheiat procedurile de ocupare a posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Hunedoara În urma finalizării și validării rezultatelor concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar s-au ocupat un număr de 120 posturi dintre cele 185 scoase la concurs. Pentru celelalte 65 posturi rămase vacante a fost urmată procedura stabilită de art. 24 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile deCItește mai departe


Președintele Iohannis va desemna noul premier după Crăciun

Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat astăzi, la finalul consultărilor cu partidele politce pe tema desemnării noului Prim Ministru că va face desemnarea după Crăciun. „Consultările s-au încheiat, după două zile, cu partidele parlamentare. Am avut în cursul acestor consultări două propuneri pentru poziția de prim-ministru: PSD a propus-o pe doamna Shhaideh, iar PMP pe domnul Tomac. Pe de altă parte, între timp s-a constituit o coaliție majoritară în Parlament, o coaliție formată de PSD, ALDE și UDMR. În consecință, în zilele următoare voi avea discuții pe aceste teme, iarCItește mai departe