Actualitate
METEO: Prognoza pe lunile februarie – aprilie. Iarnă blândă, primăvară capricioasă şi ploiasă – anunță meteorologii

Următoarele două luni vor fi caracterizate de temperaturi peste medie în sudul şi estul ţării şi apropiate de normal în restul teritoriului, arată prognoza pe umătoarele trei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. În schimb, aprilie, prima lună plină de primăvară astronomică, va fi caracteritzată de temperaturi sub mediile climatologice în majoritatea regiunilor. Potrivit măsurătorilor de specialitate, în februarie valorile medii de temperatură vor fi de -5 şi zero grade Celsius în Transilvania şi Moldova şi între -2 şi 2 grade în Maramureş, Oltenia, Banat şi Dobrogea. În martie,CItește mai departe
Elevă rănită de un șofer neatent

O adolescentă de 16 ani, din Petroșani, a ajuns la Spitalul de Urgență după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un șofer neatent. Accidentul a avut loc în cartierul Aeroport iar fata se îndrepta spre școală. „În data de 22.01.2018, în jurul orei 07:30, un tânăr de 23 de ani, din Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroşani, în zona Piața Dacia, a surprins şi accidentat uşor o minoră în vârstă de 16 ani, din Petroşani, care traversa stradaCItește mai departe
Miercuri, 24 ianuarie, ZI LIBERĂ de la Stat. Câte sărbători legale, nelucrătoare, vor mai avea românii în 2018

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe data de 24 ianuarie, este inclusă din 2016 pe lista zilelor libere legale din Codul muncii. În această zi, salariații primesc liber de la angajator. Anul trecut a fost primul în care această zi de sărbătoare a fost și zi nelucrătoare. Aniversarea Zilei Unirii Principatelor Române cade în 2018 într-o zi de miercuri, fiind a treia zi liberă din an. Anul acesta romînii vor mai avea 11 zile de sărbători legale. În locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauzaCItește mai departe
Dobânzi atractive pe anul 2017 pentru participanții la sistemul CAR Parângul IFN Petroșani

Anul 2017 a reprezentat pentru CAR Parîngul IFN, din nou, un an foarte bun, cu rezultate deosebite înregistrate la majoritatea indicatorilor tehnici care definesc activitatea acestei apreciate instituții financiar nebancare din Valea Jiului. Toate aceste performanțe se regăsesc deja în distribuirea beneficiului pentru anul 2017 cuvenit membrilor CAR Parîngul IFN Petroșani. Astfel, potrivit unei informări făcute la începutul acestui an de Comitetul Director al CAR Parîngul IFN, dobânzile pentru fondul social deținut în cadrul acestei Case de Ajutor Reciproc de către membrii săi pornesc de la 4,5% din valoarea fondurilorCItește mai departe
Misiune îndeplinită cu succes

Un tânăr de 24 de ani, din Cluj, s-a rătăcit în Masivul Șureanu și a fost găsit de echipele de salvare montană din Parâng după circa cinci ore de căutări. O echipă formată din cinci salvatori de la Postul Salvamont Petroșani-Parâng și un jandarm montan au plecat în căutarea unui schior aflat în vacanță în Șureanu, care n-a mai revenit la cabană până la lăsarea întunericului. Căutările au fost îngreunate de întuneric și zona deosebit de grea, însă tânărul de 24 de ani, din Cluj, a fost găsit la timp.CItește mai departe
Nici pe trotuar nu mai suntem în siguranță

O femeie de 50 de ani, din Petroșani, a fost grav rănită după ce a fost prinsă între două mașini care s-au tamponat. Victima a suferit multiple fracturi și ar putea rămâne cu sechele. Accidentul rutier a avut loc pe șoseaua de centură a Petroșaniului, în cartierul Aeroport, iar femeia de 50 de ani se afla pe trotuar. Alături de ea era și o copilă care a avut noroc și a scăpat nevătămată. Un autoturism condus de o șoferiță de 22 de ani, din Aninoasa, a ieșit de pe drum,CItește mai departe
Cercetați sub control judiciar

Cei zece suspecți care au fost reținuți de polițiștii TF pentru 24 de ore și duși în fața judecătorului pentru mandate de arestare vor fi cercetați sub control judiciar. Toți sunt învinuiți că făceau parte dintr-o grupare care se ocupa cu furtul și comerțul ilicit cu huilă. Nu mai puțin de 150 de tone de cărbune au fost găsite de polițiștii Serviciului Regional de Poliție Transporturi Timişoara, în urma unei acțiuni de amploare derulată la finele săptămânii trecute în Valea Jiului. Anchetatorii au vizat 12 suspecți într-un dosar careCItește mai departe
Suspecți de dublă crimă

Suspecții au ajuns în România și sperau că li se va pierde urma, însă au fost prinși de polițiști în urma unei operaţiuni derulată poliţişti ai Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J Hunedoara, Arad şi Iaşi, cu sprijinul Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R.. ”În noaptea zilei de 17 spre 18 ianuarie a.c., în urma unei operaţiuni E.N.F.A.S.T coordonată de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, în cooperare cu echipa F.A.S.T. Cehia, cu participarea ataşatului de afaceri interne al Poliţiei Republicii Cehia, au fost depistaţiCItește mai departe
Jandarmeria Română lansează în anul Centenar proiectul montan „O echipă. Un steag. Un ideal”

Jandarmeria Română lansează proiectul montan „O echipă. Un steag. Un ideal”, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în memoria românilor şi a eroilor neamului care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918, anunţă un comunicat de presă al instituţiei. În cadrul proiectului „O echipă. Un steag. Un ideal” se va constitui o echipă formată din 10 jandarmi cu pregătire şi experienţă în domeniul montan denumită: Echipa Naţională Montană, care va desfăşura o serie de activităţi prin care vor fi marcate momentele importante din istoria României, ale Primului Război MondialCItește mai departe
Dosarul cărbunarilor, zece suspecți duși la mandat

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore zece persoane care făceau parte din gruparea ce se ocupa cu furtul și comerțul ilicit cu huilă. Anchetatorii au ridicat 150 de tone de cărbune și 18.000 de lei, în urma a 15 percheziții efectuate ieri, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, în județul Hunedoara, la persoane care ar fi sustras cărbune, din trenuri care aprovizionau Termocentrala Mintia. „La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului Regional de Poliție Transporturi Timişoara, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuatCItește mai departe
Elev bătut de învățătorare

Copilul a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din Călan cu răni în zona feței. „În data de 19.01.2018, în jurul orei 9:15, Poliția Orașului Călan a fost sesizată direct de un minor în vârstă de 10 ani, din Călan, elev la o şcoală din localitate, despre faptul că, în jurul orei 8:45, în timp ce se afla în sala de clasă, în timpul orei de curs, a fost lovit în zona capului de către învățătoarea sa, iar din lovitură s-a lovit la buză, de bancă. Minorul, care prezenta leziuniCItește mai departe
Tarif ”înghețat” în 2018 pentru termoficare, la Petroșani

Locuitorii din Petroșani care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti în 2018 același tarif pentru căldură ca în anul precedent. Decizia a fost luată zilele trecute, în Consiliul local, la propunerea primarului Tiberiu Iacob Ridzi. Astfel, preţul local al energiei termice facturate populaţiei va rămâne ca şi anul trecut la valoarea de 157,27 lei/Gcal. Consilierii locali au luat act și de noul preţ de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, stabilit în urma reglementărilor de la ANRE, care în municipiul Petroșani este de 233,86 lei/Gcal (inclusiv TVA), faţăCItește mai departe
Vineri, 19 ianuarie, dezbatere publică la Petrila pentru viitorul fostei mine

Vineri, 19 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila are loc o dezbatere publică pe tema – ”Mina Petrila”. Mina Petrila a fost închisă, însă rămâne în actualitate. Cel puțin clădirile care au constituit, odată, mina Petrila. Acțiunea este deschisă tuturor celor interesați de subiect. ”Clădirile Minei Petrila au fost clasate ca monumente istorice în 2015. Până acum, singurul demers legat de punerea lor în valoare a fost cel al hoților de fier vechi și cupru. Orașul Petrila are norocul să fi atras interesulCItește mai departe
Jandarmii hunedoreni evaluați pentru activitatea din 2017

Joi, 18 ianuarie 2018 s-a desfăşurat „Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara pentru anul 2017”. Alături de personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, la acest eveniment au participat: colonel Cezar-Ilie Medvichi, adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, Tiberiu-Fabius Kiszely, prefectul judeţului Hunedoara, Dorel-Ovidiu Bretean, subprefectul județului Hunedoara, Sorin-Adrian Vasilescu, vicepreședintele Consiliului Județean, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţul Hunedoara cu care unitatea noastră are relaţii de colaborare/cooperare. Activitatea a presupus evaluarea tuturor domeniilor de activitate din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, rezultatele obţinute în cursulCItește mai departe
”Junii Petrileni” merg mai departe în ”Duelul ansamblurilor” de la Măruță

Adevărați ambasadori ai folclorului de pe Valea Jiului, momârlanii Ansamblului folcloric ”Junii Petrileni” condus de coregraful amator Constantin Cigmăian merg mai departe în întrecerea derulată la nivel național, în cadrul apreciatei emisiuni de divertisment ”La Măruță” difuzată de PRO TV. Junii Petrileni au fost prezenți astăzi, pentru a doua oară, în studioul emisiunii ”La Măruță”, unde au prezentat portul, cântecul și jocul momârlănesc, dar și apetisantele bucate ale zonei rurale din orașul Petrila. Alături de membri Ansamblului folcloric ”Junii Petrileni” s-a aflat și primarul orașului Petrila, Vasilică Jurca. ”Le mulțumesc membrilorCItește mai departe
Efectele codului portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara

Potrivit unei informări prezentate de Centrul Județean de Comunicare și Informare Publică al ISU Hunedoara, în urma fenomenelor meteo periculoase, caracterizate de precipitații mixte și intensificări ale vântului în zona montană, ce au afectat o mare parte din județul Hunedoara au fost parțial nealimentate cu energie electrică un numar de 70 localitati din 21 unități administrativ teritoriale, fiind afectați 6206 consumatori. Pe tot parcursul nopții 6 echipaje ale distribuitorului de energie electrică au acționat pentru remedierea avariilor. În această dimineață mai erau afectate 47 de localități din 16 UAT, 3019 consumatoriCItește mai departe
Străini ”expulzați” de polițiștii de la Imigrări Hunedoara

Unul dintre ei a fost trimis către țara de origine sub escortă iar alți nouă au fost somați să părăsească țara. Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al judeţului Hunedoara, în cursul anului 2017, au asigurat managementul şederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 1235 de persoane, dintre care 568 din staţe terţe, cei mai mulți din Moldova, China, Turcia și 667 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Austria. ”Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: reîntegirea familiei, membri de familie ai cetaţenilor români,CItește mai departe
Tir-uri blocate, accidente rutiere și gospodării fără energie electrică

Nu mai puțin de 3478 de hunedoreni au rămas fără energie electrică în urma ninsorilor abundente și a viscolului care a lovit județul. Circulația rutieră pe majoritatea arterelor a fost îngreunată, însă cele mai mari probleme au fost pe DN 66 pe raza comunei Bănița. Mai multe tiruri au rămas blocate pe serpentinele de la Merișor, iar câțiva șoferi au ajuns cu autoturismele în șațurile de pe marginea drumului după ce au derapat. Judeţul Hunedoara încă se află sub cod portocaliu de vreme rea, caracterizată prin vânt puternic, viscol, precipitaţiiCItește mai departe
Primăria orașului Petrila a fost gazda campaniei derulate de ITM Hunedoara pentru informarea și conștientizarea angajatorilor

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor de pe raza orașului Petrila, Primăria orașului Petrila a găzduit campania de informare și conștientizare a angajatorilor, derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Scopul principal al acestei campanii vizează aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea 62/2011, reglementate prin art. VII din OUG nr.82/2017, pentru modificarea și completarea unor acte normative, registrul general de evidență a salariaților și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată în contextul numeroaseleCItește mai departe
A decedat fostul președinte al Judecătoriei Hațeg

Fostul Președinte al Judecătoriei Hațg, Sabău Olga Melinda a încetat din viață. Informația a fost prezentată de Tribunalul Hunedoara, care-și exprimă regretul față de trecerea în neființă a fostei avocate și judecătoare. ”Întreg colectivul Tribunalului Hunedoara îşi exprimă profundul regret pentru trecerea în nefiinţă a doamnei SABĂU OLGA MELINDA, fost avocat în Baroul Hunedoara în perioada 1981-1999, fost judecător la Judecătoria Haţeg în perioada 1999 –2016 şi Preşedintele Judecătoriei Haţeg, timp de 15 ani, în perioada 2001-2016 şi transmit pe această cale sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se aratăCItește mai departe
Adolescenți căutați de părinți și polițiști

Cei doi minori au fugit de acasă după ce între ei s-ar fi înfiripat o relație de iubire cu care părinții nu erau de acord. În urma sesizării, poliţiştii au demarat cercetări şi activităţi de căutare a minorilor și i-au dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. ”La sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-au prezentat doi hunedoreni care au sesizat faptul că minorii Chirea Claudia Maria (foto) şi Chirilă Marius Beniamin (foto), ambii în vârstă de 15 ani (care au o relație de prietenie cu care părinţii nu suntCItește mai departe
„Magneți” alungați cu focuri de armă

Un paznic este cercetat penal pentru că a tras cu pistolul, o armă neletală cu bile de cauciuc, în dreptul unui grup care ar fi încercat să fure fier vechi. „Poliţiştii Postului de Poliție T.F. Deva au fost sesizați prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat de 46 de ani, din Deva, în timp ce traversa liniile de cale ferată ale Stației C. F. Deva (pe sub vagoanele de marfă), dinspre clădirea stației spre strada Nicolae Grigorescu, asupra sa a fost efectuatCItește mai departe
Accident rutier grav pe raza localității Pui

Trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 66, la ieșire din localitatea Pui. Primele informații arată că trei persoane au fost rănite, una dintre ele având nevoie de intervenția echipelor de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani. Mai multe autospeciale ale ISU de la Petroşani şi Baru Mare au fost trimise către răniţi, dar şi ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. UPDATE Un șofer prea grăbit a produs un accident rutier care se putea transforma într-o tragedie, trei autoturisme fiind avariate iar douăCItește mai departe
Vizele de intrare în Japonia pentru cetățenii români au fost ridicate

Vizele de intrare în Japonia pentru cetăţenii români au fost ridicate, a anunţat marţi premierul japonez Shinzo Abe după întâlnirea cu șeful statului de la Palatul Cotroceni. „Pentru a încuraja şi consolida schimburile şi cooperarea la nivel de resursă umană, recent am decis ridicarea obligativităţii vizelor de intrare în Japonia pentru cetăţenii români şi sper că din ce în ce mai mulţi români vor veni să viziteze Japonia”, a declarat premierul Shinzo Abe. Premierul japonez a catalogat întâlnirea dintre el şi preşedintele Iohannis drept o ocazie excelentă pentru a dezvoltaCItește mai departe
Atleta Maria Cioncan, comemorată duminică la Hunedoara

Primăria Municipiului Hunedoara organizează duminică, 21 ianuarie 2018, ora 11:00, o ceremonie de comemorare a atletei Maria Cioncan. Comemorarea va avea loc la bustul regretatei sportive, situat lângă Parcul Corvin, unde se vor depune coroane de flori. Maria Cioncan este „Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara. Ea a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Atena, care s-au desfășurat în cursul lunii august 2004, unde s-a calificat la proba de 800 m și a câștigat medalia de bronz în finala probei de 1.500 m. A fost prima sportivă legitimată la unCItește mai departe
Îl vor după gratii

Unul dintre bătăușii din Hațeg, condamnat de instanța din Petroșani, riscă să ajungă la închisoare. Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroșani a cerut înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul tânărului care alături de un alt individ au tâlhărit o barmaniță și au agresat alți doi bărbați. Porumbescu Florin Remus a primit 1 an şi 6 luni de închisoare însă sentința nu este definitivă. Dacă magistrații vor stabili că bărbatul trebuie să ajungă după gratii, la condamnare i se va adăuga și eventuala pedeapsă stabilită de Curtea de Apel AlbaCItește mai departe
Accident la Merișor. Pompierii au intrat în alertă!

Un accident rutier produs pe DN 66, pe raza comunei Bănița, a mobilizat Detașamentul de Pompieri Petroșani. Militarii s-au temut de ce e mai rău, mai ales că sesizarea primită prin serviciul de urgență arăta că sunt implicate două autovehicule, unul dintre ele fiind plin cu butelii. „Noi ne-am pregătit pentru a interveni pentru o situație de risc major. Din fericire a fost vorba de un accident nu foarte grav, fără pericol să se producă vreo explozie. Era vorba de vreo două butelii”, spun pompierii. Totuși, în urma accidentului rutierCItește mai departe
Închisoare pentru ”etnobotanice”

Un tânăr de 34 de ani, condamnat de Judecătoria Deva la închisoare, încerca să scape de executarea pedepsei de doi ani și jumătate. Individul a ajuns în cele din urmă în pușcărie după ce a fost prins de polițiștii din Vințu de Jos. ”Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ‘efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive’, faptă prevăzută și pedepsită de art. 16 dinCItește mai departe
Amendați pentru nereguli în alimentația publică

Mai multe controale efectuate de Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, pe parcursul lunii decembrie, s-au soldat cu peste 100 de amenzi în valoare de aproape 180 de mii de lei. Potrivit DSVSA Hunedoara, în urma controalelor au fost aplicate 133 de sancțiuni pentru etichetare defectuoasă, depozitare necorespunzătoare, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare ori alte abateri. „În domeniul sanătății ți bunăstării animalelor au fost aplicate 58 sancțiuni contravenționale în valoare de 48.810 lei și 32 avertismente”, precizează dr. Leontin Laslău, purtător de cuvânt DSVSA Hunedoara. Amenzile au fostCItește mai departe
Cercetat pentru furt și conducere fără permis

Un adolescent din municipiul Petroșani, deși nu avea permis de conducere, a crezut că nu va fi prins de poliție și a furat cheile autoturismului fratelui său pentru a se plimba prin Valea Jiului. Tânărul circula noaptea, însă a intrat pe mâna polițiștilor. „În data de 16.01.2018, în jurul orei 02:30, poliţiştii au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Petroșani, care se deplasa pe drumul de centură al oraşului Petrila. Tânărul aflat la volan, care nu posedă permis de conducere, le-aCItește mai departe
Avocatului Poporului va acorda audiențe la sediul Instituției Prefectului din județul Hunedoara

În continuarea demersurilor Instituției Prefectului-Județul Hunedoara de a facilita accesul cetățenilor județului Hunedoara la instituțiile statului, demers inițiat încă din anul 2011, joi, 25 ianuarie 2018, începând cu ora 10,30, la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara, se va desfășura programul de audiențe al reprezentantului Instituției Avocatului Poporului, Biroul Teritorial din Alba-Iulia. Pe această cale, Prefectura Hunedoara aduce la cunoștința cetățenilor hunedoreni faptul că aceștia se pot înscrie la audiențe, atât prin telefon la 0254-211 850, int. 29029, cât și direct la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara, Compartimentul Informare,CItește mai departe
Vremea se menţine geroasă astăzi, dar de miercuri se încălzeşte. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Vremea se va menţine geroasă în toată ţara, marţi, dar de miercuri se va încălzi. Începând din 16 ianuarie, ora 8:00, şi până pe 17 ianuarie, ora 8:00, vremea se va menţine în general închisă, dar cu temperaturi în creştere. Cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii slabe, ninsoare slabă la începutul zilei, iar noaptea vor fi posibile precipitaţii mixte şi polei. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va oscila între zero şi un grad Celsius, în timp ce minima va fi cuprinsă între -4 şiCItește mai departe
O bunicuță le-a venit de hac escrocilor

Femeia de 76 de ani, din Hunedoara, i-a amenințat pe escroci că-i dă pe mâna poliției. Unul dintre indivizi vroia să o păgubească cu suma de 2000 de euro, după ce i-a spus că fiica ei a fost implicată într-un teribil accident rutier. „Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către o hunedoreancă cu privire la faptul că, în jurul orei 14:00, mama sa, în vârstă de 76 de ani, a fost contactată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi „avocat”, și care i-a cerutCItește mai departe
SCĂDERE PUTERNICĂ A NUMĂRULUI DE POMI DE CRĂCIUN TĂIAȚI ILEGAL ÎN 2017

Numărul pomilor de Crăciun tăiați ilegal a scăzut puternic anul trecut, în urma intensificării controalelor efectuate în ultimele două luni ale anului de personalul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, cu sprijinul polițiștilor și angajaților Gărzii Forestiere. Astfel, în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2017 au fost confiscați 6.003 pomi de Crăciun tăiați ilegal, în scădere cu 42% față de anul 2016, când în aceeași perioadă au fost confiscați 10.324 de pomi de Crăciun. Valoarea pomilor de Crăciun confiscați în ultimele două luni ale anului trecut se ridicăCItește mai departe
Șase hoți din Vulcan au dat o spargere în Oțelu Roșu

Indivizii suspectați de furt calificat au operat la adăpostul întunericului și au luat în vizor o societate comercială din localitatea Oțelul Roșu. Au pătruns în incintă și după ce au luat tot ce putea fi valorificat ușor, au dispărut cu un autoturism. Polițiștii din Oțelu Roșu le-au luat urma și și-au anunțat colegii din Hațeg. „A fost solicitat sprijinul structurilor de poliţie din apropiere, ulterior poliţiştii din oraşul Haţeg au oprit în trafic un autoturism în care se aflau şase bărbaţi, iar la controlul efectuat, în interiorul autoturismului au fostCItește mai departe
ACCIDENT rutier în zona magazinului Lidl din PETROȘANI

Accidentul rutier s-a petrecut în astăzi în faţa magazinului Lidl din Petroșani. Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, este vorba de conducătorul unui autoturism care în timp ce conducea pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, la intersecția cu strada Păcii, a efectuat virajul spre stânga pentru a pătrunde pe strada Păcii și nu a acordat prioritate de trecere microbuzului condus regulamentar pe strada 1 Decembrie 1918, de către un alt şofer și a intrat în coliziune cu acesta. Ştire în curs de actualizare. Sursă foto: facebook [slideshow_deployCItește mai departe
Statistică / Producţia de cărbune a crescut cu 12,3%, în primele 11 luni din 2017; importurile s-au majorat cu 0,5%

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele 11 luni ale anului trecut, peste 4,29 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 12,3% (469.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În perioada menţionată, România a importat 496.800 tep cărbune net, cu 2.400 tep (0,5%) mai mult faţă de cantitatea importată în ianuarie-noiembrie 2016. Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul ministerului de resort, România dispune de rezerve totale de 12,6 miliarde tone lignit, concentrate geograficCItește mai departe
Au sărit cu maşina în Jiu

Un grav accident rutier a avut loc în această dupa amiaza, pe DN 66A, pe raza localității Uricani. Primele informații arată că un autoturism a sărit de pe drum în Jiul de Vest. În vehicul erau trei persoane, una dintre ele reuşind să iasă. Celelalte două au rămas captive în interior iar echipele de intervenție se tem că şi-au pierdut viața. Cele trei victime ale accidentului produs la Uricani sunt doi bărbați în vârstă de 35 și respectiv 42 de ani și o femeie în vârstă de 39 ani. FemeiaCItește mai departe
Atenție ! Risc ridicat de avalanșă în Parâng

Turiștii care vor să urce în aceste zile în stațiunile din munții Parâng și Vîlcan sunt avertizați asupra riscului ridicat de avalanșă din partea centrală înaltă a Masivului Parâng, pericolul fiind prezent și în Masivul Vâlcan, unde zăpada de pe cornișe o poate lua la vale. În aceste condiții, Salvamontul și Jandarmeria montană recomandă turiștilor: – să nu plece pe trasee, mai ales în zone în care se anunță ceață; – să rămână în zona cabanelor și să se informeze despre evoluția vremii; – în caz de nevoie, să apelezeCItește mai departe
Hidroelectrica: Blocarea proiectului Bumbeşti-Livezeni pune în pericol protecţia populaţiei

Blocarea proiectului privind amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Bumbeşti-Livezeni, după ce instanţa a admis plângerile unor organizaţii neguvernamentale de mediu, pune în pericol protecţia populaţiei şi emite un semnal de nesiguranţă către toţi investitorii din România, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica, remis, vineri, AGERPRES. Comunicatul vine în urma întâlnirii de vineri, de la Târgu Jiu, dintre conducerea companiei şi mai mulţi oficiali locali cu Andrei Maioreanu, secretar de stat în Ministerul Energiei, pe tema „Obiectivul de investiţii Amenajarea hidroenergetică a Râului Jiu pe sectorul Bumbeşti-Livezeni Perspective deCItește mai departe
Escroaca reținută de polițiștii deveni a ajuns după gratii

Femeia a reușit să păgubească o pensionară și și-a mai încercat norocul în cel puțin două cazuri. Le spunea victimelor că rudele lor au suferit un accident rutier extrem de grav și trebuie să-i dea o sumă de bani pentru a le ajuta. Femeia este cercetată pentru înșelăciune și pe numele ei a fost emis un mandat de arestare preventivă. Matei Maria, de 29 de ani, prin apărătorul din oficiu, a cerut să fie cercetată în arestul la domiciliu sau control judiciar. ”Faptele – două tentative de înşelăciune şi oCItește mai departe
„Parcarea” l-a dat de gol

Un adolescent este cercetat penal pentru conducere fără permis. Tânărul s-a dat singur de gol. „În timp ce efectuau activităţi de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiul Petroșani, poliţiştii au observat un autoturism care era oprit neregulamentar. În urma controlului efectuat, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Petroşani, care nu deține permis de conducere”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Adolescentul riscă o condamnare la închisoare dacă va fi găsit vinovat de conducere peCItește mai departe
Pedeapsă pentru că a condus fără permis, beat şi a provocat un accident cu victime

A provocat un accident cu victime, a condus beat și fără permis și a mai și fugit de la locul accidentului. Toate aceste fapte i-au determinat pe magistrați să-l condamne la închisoare și la o amendă penală care s-ar putea transforma în 300 de zile de detenție. Un bărbat de 44 de ani, din Petroșani, care a provocat un teribil accident de circulație în urma căruia o tânără de 19 ani a fost rănită, a fost găsit vinovat de Judecătoria Petroșani de trei capete de acuzare. Radu Adrian a provocatCItește mai departe
Sesiunea de admitere la școlile MAI a început. Sunt puse la dispoziție peste 2.800 de locuri pentru polițiști, jandarmi și pompieri

Sesiunea din luna ianuarie a concursului de admitere organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru şcolile de agenţi şi subofiţeri a început, miercuri, urmând a se desfășura până în 20, luna aceasta. Sunt puse la dispoziţia candidaţilor peste 2.800 de locuri pentru agenţi de poliţie, subofiţeri jandarmi, subofiţeri pompieri şi poliţişti de frontieră. Calendarul admiterii pentru actuala sesiune, organizată în premieră, a fost devansat. Probele de concurs constau într-un test scris, traseu practic aplicativ, test psihologic şi evaluare medicală. Activităţile în vederea înscrierii, respectiv eliberării legitimaţiei de concurs, se vorCItește mai departe
Procesul civil deschis de Traian Berbeceanu, împotriva fostului șef al SRI Alba, mutat la Judecătoria Alba Iulia. Daunele morale pretinse sunt prea mici

Procesul civil deschis de fostul șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, împotriva fostului șef al SRI Alba, Ioan Tarnu, a fost mutat, miercuri, prin decizie a Tribunalului Alba, la Judecătoria Alba Iulia. Instanța a admis, astfel, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba invocată de avocatul lui Tarnu care privea cuantumul daunelor morale pretinse, care nu depășesc 200.000 de lei. Traian Berbeceanu a cerut daune morale de 150.000 de lei, pentru acuzații mincinoase și defăimătoare, după ce Tarnu a declarat la Antena 3 că i-a ”fabricat” dosarul în care aCItește mai departe
PROGNOZA METEO pentru vineri și sâmbătă. Vremea se răcește semnificativ în toată țara

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteoirologie (ANM), regimul termic va fi caracterizat în perioada imediat următoare de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie. Vremea de primăvară ia sfârșit și începând din acest weekend, temperaturile vor scădea simțitor. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade Celsius. VREMEA VINERI Vineri, valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 0…1 grad in depresiuni si in nordul Moldovei şi 8 grade frecvent in regiunile intracarpatice, izolat si 9CItește mai departe




