Dosar penal şi amenzi usturătoare pentru poluarea de pe Mureş
Garda Naţională de Mediu (GNM) – Comisariatul Judeţean Mureş a decis amendarea Termocentralei Iernut, aparţinând SNGN Romgaz, cu suma de 100.000 lei, în timp ce Administraţia Bazinală de Apă Mureş a aplicat o contravenţie în valoare de 40.000 lei. Totodată a fost deschis şi un dosar penal în acest caz.

Uleiul care a fost deversat accidental în râul Mureş a fost neutralizat, după trei zile de intervenţii. În Mureş ar fi ajuns în jur de o tonă de ulei. La primul baraj s-a reuşit captarea a 24% din cantitate, 30% la Teiuş (Alba), 30% la Şibot (Alba) şi restul la Mintia, în judeţul Hunedoara.
Pentru faptul că Termocentrala Iernut nu a anunţat la timp incidentul, iar poluarea a fost anunţată de către un pescar de pe râul Mureş, după constatarea efectuată la faţa locului de către specialiştii Agenţiei Naţionale „Apele Române” s-a întocmit un proces-verbal în care s-a menţionat existenţa unei contravenţii la Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-a aplicat o amendă în valoare de 40.000 lei.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
