Actualitate
Istoria jocurilor de noroc

Când ne gândim la jocurile de noroc, avem tendința de a ne gândi la ruletă, poker și baccarat – adevărate clasice ale cazinourilor. De fapt, primele jocuri de noroc au existat cu mult înainte de jocurile de cazino pe care noi și iubitorii le cunoaștem astăzi. Jocurile de noroc, într-o formă sau alta, există de secole. Pare clar că noi, oamenii, suntem incapabili să rezistăm impulsului de a plasa un pariu! Chiar și cele mai vechi civilizații se bucurau de un pariu din când în când, și există o mulțimeCItește mai departe
Primăria Lupeni intenționează implementarea, prin PNRR, a unui sistem automat pentru administrarea parcărilor

Autoritățile locale din municipiului Lupeni au reușit, printr-o abordare responsabilă, prin măsuri eficiente și prin investiții susținute, să rezolve în bună parte problema locurilor de parcare, atât pentru rezidenți, cât și pentru cei care vizitează localitatea și, îndeosebi, stațiunea turistică Straja. Chiar și așa, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță și echipa acestuia acordă, în continuare, o atenție deosebită managementului parcărilor publice din localitate, fapt confirmat atât de investițiile în amenajarea de noi locuri de parcare pe raza municipiului cât și în proiectele pentru viitor gândite pentru eficientizarea acestui important serviciuCItește mai departe
Punct permanent de colectare a deșeurilor voluminoase, la Vulcan

Consiliul local al municipiului Vulcan aprobat înființarea unui punct permanent de colectare a deșeurilor voluminoase pe raza acestei localități. Primarul Cristian Merișanu, inițiator al proiectului de hotărâre, apreciază că măsura era mai mult decât necesară, în contextul în care s-a constatat că foarte mulți cetățeni depun în prezent astfel de deșeuri, constând în mobilier vechi, saltele ș.a. la containerele din punctele gospodărești de pe raza localități, care sunt rezervate exclusiv depunerii selective a deșeurilor menajere și a celor reciclabile. Noul punct de colectare al deșeurilor voluminoase speciale a fost stabilitCItește mai departe
Viză pentru SUA 2022: Lista tarifelor pentru toate categoriile de vize acceptate

Deoarece țara noastră nu face parte din programul Visa Waiver, obținerea vizei pentru Statele Unite ale Americii nu e chiar ușoară și trebuie îndeplinite mai multe condiții. Totuși, cum îți poți visul de a te poți bucura de o frumoasă vacanță în SUA? Totul începe odată cu accesarea platformei online realizate special pentru asta cei care doresc să aplice pentru viza mult dorită. Primul pas este efectuarea unei programări, urmate de crearea unui cont. La final vei primi o chitanță cu care trebuie să te prezinți la Secţia Consulară aCItește mai departe
21-22 mai: Festivalul Narciselor la Sălașu de Șus

După doi ani de pandemie, în care evenimentele publice au fost interzise, comuna Sălașu de Sus va găzdui în perioada 21-22 mai 2022, cea de-a XX-a ediție a ”Festivalului Narciselor”, un eveniment de referință pentru zona Țării Hațegului. Organizat de Consiliul județean Hunedoara și Primăria comunei Sălașu de Sus, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara și al Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, evenimentul aduce în fața publicului, dincolo de frumusețea naturii în cadrul natural de excepție al fânațelor cu narcise,CItește mai departe
Sute de bibliotecari din România prezenți la Conferința Națională a ANBPR din Parâng

În cadrul natural al Masivului Parâng din Valea Jiului, au început astăzi lucrările Conferinței Naționale cu tema „Biblioteca publică, promotor al educației adulților și partener strategic în dezvoltarea durabilă, cu impact decisiv în comunitate”, care are loc în perioada 17-19 mai 2022, în organizarea Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor județene Publice din România. Peste 200 de bibliotecari din toată țara, dar și o serie de personalități din domeniu sunt prezenți în cadrul acestui eveniment careCItește mai departe
Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins

Legea 76/2022, emisă anul acesta, stabilește că la dosarul de pensionare să fie adăugată o nouă adeverință care va fi eliberată de angajatorul la care solicitantul lucrează în momentul în care acesta își depune dosarul de pensionare. Această adeverință oferă datele de contact ale angajatorului care trebuie informat de către Casa de Pensii cu privire la emiterea deciziei de pensionare a angajatului, document care trebuie trimis respectivei companii în termen de maxim 5 zile de la emiterea deciziei de pensionare. Măsura legislativă ar trebuie să elimine situațiile în care unCItește mai departe
AVERTIZARE METEO: COD GALBEN de furtuni și vânt puternic în HUNEDOARA, până miercuri seara

ANM a emis atenționări Cod Galben de furtuni și vânt puternic pentru județul Hunedoara și alte zone din țară, până miercuri. COD GALBEN: de marți, 17 mai, ora 14.00 până miercuri, 18 mai, ora 6.00 – instabilitate atmosferică temporar accentuată În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apăCItește mai departe
Fermierii hunedoreni, primii pe țară la depunerea cererilor unice de plată

Centrul Județean Hunedoara al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a încheiat cu succes campania de primire a Cererilor Unice de Plată, poziționându-se pe primul loc în țară cu un procent de 100% a înregistrării solicitărilor fermierilor înregistrate pentru plata subvențiilor. Conform directorului executiv al Centrului Județean APIA, Topor Veronica, 16.358 fermieri din județul Hunedoara au depus cereri de plată și vor primi subvenții pentru un total de 133.525 hectare. La operațiunile de închidere a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare a participat și prefectul județului Hunedoara, CălinCItește mai departe
Cetățenii se pot autorecenza on-line, în continuare, până pe 27 mai 2022

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunțat prelungirea perioadei de autorecenzare în cazul Recensământului General al Populației și Locuințelor. Astfel, cei care nu au completat până acum chestionarul online mai au la dispoziție 2 săptămâni. Autorecenzarea se poate face în continuare online pe www.recensamantromania.ro, până în 27 mai! Ca și până acum, autorecenzarea se poate face acasă sau într-unul dintre punctele de autorecenzare asistată. Decizia de prelungire a perioadei, vine ca urmare a interesului crescut pentru autorecenzare manifestat recent de populaţie (peste 400.000 de chestionare completate zilnic, comparativ cu o medie deCItește mai departe
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica

Mierea de albine este cel mai cunoscut aliment din categoria celor care nu expiră niciodată. „Albinele efectuează acele procese de mutare a nectarului şi a mierii dintr-o celulă în alta pe suprafeţe întinse până când se elimină apa până la o valoare de 18%. Se va închide la culoare odată cu trecerea anilor, dar proprietăţile rămân aceleaşi. A fost descoperită miere, veche de peste 3.000 de ani, în piramidele din Egipt. Practic acest produs este inaccesibil bacteriilor şi este veşnic”, a declarat Marian Pătraşcu, apicultor. „Veşnice” sunt şi sarea, zahărul,CItește mai departe
Programul „Rabla” local: Cei care aleg să achiziţioneze biciclete sau trotinete electrice ar putea primi un bonus

În cadrul noului program „Rabla” local, destinat scoaterii din circulaţie a maşinilor mai vechi de 15 ani, fără ca proprietarii să fie obligaţi să-şi cumpere un autovehicul nou, se analizează varianta acordării unor bonusuri suplimentare celor care aleg să achiziţioneze biciclete sau trotinete electrice, a anunţat, luni, Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. „Nu am obţinut încă un botez pentru noul program „Rabla”. Putem să-l numim acum Rabla local, pentru că nu se poate desfăşura fără autorităţile locale şi este extrem de important ca fiecare comunitate, fiecare primărie săCItește mai departe
Măsuratul oilor, tradiție de secole păstrată cu sfințenie la Lelese

În Ținutul Pădurenilor, la Lelese, obiceiul măsuratului oilor se ține de mai bine de cinci secole, în a doua jumătate a lunii mai. La fel a fost și în acest an, când pe Dealul Purcărețului, toți proprietarii de oi din zonă s-au adunat la stână, pentru a purcede la acest obicei strămoșesc. Le-au fost alături și frumoase băcițe, îmbrăcate în straiele pădurenești de sărbătoare, dar și mulți vizitatori veniți de pe tot cuprinsul județului Hunedoara să participe la această sărbătoare. Între aceștia s-au numărat și oficialități ale județului, în frunteCItește mai departe
Din 2030 s-ar putea ca maşinile diesel să nu mai fie vândute în România: Cele mai mari companii din lume, luate pe nepregătite de amploarea trecerii la maşini hibrid şi electrice

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA) spun că din anul 2030 nu va mai fi nicio maşină diesel la vânzare în România. Actorii din industria auto, chiar şi din cele mai mari companii din lume, au fost luaţi pe nepregătite de amploarea trecerii la maşini hibrid şi electrice. „În anul 2022, estimăm că se vor vinde circa 10.000-12.000 de maşini electrice în România, iar numărul maşinilor pe benzină, hibrid şi electrice va creşte puternic în anii următori, astfel încât, în 2030, nu o să se maiCItește mai departe
Licitația pentru achiziția a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată: Anunțul ministrului Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a anunțat faptul că licitația pentru achiziția a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată, anunțul de participare așteptat de ani de zile fiind trimis spre publicare în SICAP.„Astăzi, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis, spre publicare în SICAP, anunţul de participare aşteptat de ani de zile. Este încă un pas spre modernizarea condiţiilor de călătorie cu trenul în România pe rutele de navetă în zona marilor oraşe. Vor fi înlocuite astfel trenurile electrice învechite şi automotoarele diesel care suntCItește mai departe
O nouă campanie de succes derulată de Lions Club Valea Jiului sub genericul ”Și copilul tău are dreptul să vadă mai bine! ”

În serie numeroaselor activități organizate de Lions Club Petroșani Via Regis, una dintre cele mai active și implicare organizații din societatea civilă a Văii Jiului, s-a numărat și campania de screening oftalmologic, în cadrul căreia suite de copii de la diverse unități de învățământ și centre sociale au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite. La finalul săptămânii trecute, voluntarii Lions Club Petroșani Via Regis și specialiștii de la S.C. Royal Optica, parteneri ai acestora în derularea proiectului intitulat „Din inimă pentru oameni” au ajuns la Lupeni, la sediul Subfilialei de CruceaCItește mai departe
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit „Crucea Șaguniană pentru mireni” din partea Mitropolitului Ardealului

În municipiul Brad a avut loc duminică, 15 mai 2022, sfințirea picturii și a clopotelor Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Mare Muceniță Varvara” din municipiul Brad. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de un sobor de ierarhi și preoți în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Episcopul Harghitei și Covasnei, Preasfințitul Andrei, și Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Nestor. Prezent la slujba de sfințire a picturii și a clopotelor care vor răsuna în zilele de sărbătoare în turla Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Mare MucenițăCItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până vineri noaptea

Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și grindină, în Hunedoara și alte județe din țară, până vineri noaptea. În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat de peste 80…90 km/h), grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi vineri (13CItește mai departe
Supercom organizează o acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase la Petrila și Bănița

O nouă acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase este organizată de către compania de salubritate Supercom SA, operator desemnat pentru managementul deșeurilor în regiunea IV Valea Jiului a SMID Hunedoara. Aceasta va avea loc la Petrila și Bănița în data de 14 mai, între orele 10.00 și 14,00. În cadrul acestei acțiuni de colectare, oricine are astfel de deșeuri mari, mobilă dezafectată, aparatură de tot felul, poate să scape de ele. Obiecte de mari dimensiuni, mobilă, aparate de uz casnic sau instalații sanitare scoase din uz, pot fi depuse laCItește mai departe
Col (r) Emilian Groza a trecut la cele veșnice

Comunitatea ofițerilor militari din Valea Jiului a primit, în aceste zile, vestea tristă a trecerii la cele veșnice a celui care a fost col.(r) GROZA ȘTEFANM EMILIAN. În vârstă de 73 de ani, acesta a avut o prodigioasă carieră militară și o activitate remarcabilă în comunitatea Văii Jiului, încă din anul 1988 atunci când a fost detașat aici, ca ofițer. Absolvent al Școlii Militare de Tancuri (promoția 1970) și al Academiei Militare (în 1984), Emilian Groza a parcurs cu meticulozitate treptele ierarhiei militare, avansând de la gradul de locotenent (peCItește mai departe
Limita de viteză pe drumurile expres, în afara localităților, a crescut: Legea, promulgată de Klaus Iohannis

Legea care prevede majorarea de la 100 de kilometri la oră la 120 de kilometri la oră a limitei maxime de viteză în afara localităţilor pe drumurile expres a fost promulgată joi de către președintele Klaus Iohannis. România are din 21 aprilie primii săi kilometri adevărați de drum expres – 16 km care ocolesc Balșul, parte din proiectul de 120 de kilometri de drum expres de la Craiova la Pitești, proiect aflat în diferite stadii de execuție. Actul normativ a fost adoptat de de Camera Deputaților în 13 aprilie laCItește mai departe
Atletul petroșenean Cristian Țopescu, învingător în semi-maratonul ”Romanați Trail Run 2022”

În rândul celor câteva sute de atleți participanți la prima ediție a concursului de alergare ”Romanați Trail Run”, care a avut loc în data de 7 mai 2022 la Caracal, s-a numărat și pasionatul atlet Cristian Țopescu din Petroșani. Acesta a concurat la proba de semi-maraton, reușind să finalizeze cursa celor 23 de kilometri în Top 10, ocupând locul 8 în clasamentul general și adjudecându-și Medalia de aur la categoria de vârstă +50 de ani. ”A fost un concurs interesant, aflat la prima ediție, organizat de Club Rotary Caracal șiCItește mai departe
Rezerviști voluntari 2022: 1400 de dosare au fost depuse pentru posturile disponibile. „Este o cerere din ce în ce mai mare”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că au fost depuse 1400 de dosare pentru postul de rezervist- voluntar în urma campaniei desfăşurate în primele luni ale acestui an. Ministrul explică faptul că au fost deja optimizate veniturile celor care se înscriu la această categorie, dar că trebuie mult îmbunătăţit sistemul de salarizare în Armată, dând ca exemplu modul în care este acum plătit un militar profesionist, transmite News.ro. „Am avut pentru zona de rezervişti voluntari, am avut 440 de locuri rămase de anul trecut şi am făcut oCItește mai departe
Aproape jumătate de milion de asigurări RCA emise de City Insurance expiră astăzi: Ce sancțiuni riscă cei care nu au încheiat o nouă poliță

La finalul zilei de miercuri, 11 mai, aproape 500.000 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance vor expira, chiar dacă perioada lor de valabilitate depășește data menționată. Conform Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), astăzi, când se va produce denunțarea automată a contractelor, vor mai fi în vigoare 498.255 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance. Tribunalul București a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de A.S.F. pe numele societății SAR City Insurance S.A. pe data de 9 februarie 2022, iar conform LegiiCItește mai departe
Hunedoreanul Ludwig Galambos, cercetător de top în SUA susține o prelegere la Facultatea de Inginerie din Hunedoara

Hunedoreanul Ludwig Galambos, în prezent cercetător de top în SUA, va susţine joi, 12 mai 2022, ora 12.00o prezentare în aula mică a Facultății de Inginerie din Hunedoara. Ludwig Galambos, care este absolvent al Institutului de Subingineri Hunedoara (care a devenit, din anii ’90 , Facultatea de Inginerie Hunedoara), îşi va spune povestea şi îşi va prezenta câteva dintre principalele sale realizări profesionale, în fața studenților hunedoreni dar și a tuturor celor interesați de acest eveniment. Ludwig Galambos a plecat din România în anii ’80. A ajuns cercetător de topCItește mai departe
Valabilitatea certificatului COVID, prelungită cu un an. Unde mai este obligatoriu acesta

Prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an, până la 30 iunie 2023, a fost votată de Parlamentul European. Documentul atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ. „Virusul încă circulă, este prevalent în UE şi trebuie să fim pregătiţi pentru noi creşteri (ale numărului de infectări) în a doua jumătate a anului sau pentru apariţia unor noi variante ale coronavirusului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand. De aceea, Parlamentul European a votat prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an,CItește mai departe
Cum să întreții eficient salteaua de pat

Calitatea somnului este influențată în mare parte de salteaua pe care dormim. De aceea, este important, ca după alegerea saltelei, să îi păstrăm calitățile cât mai mult timp. Acest lucru presupune inclusiv folosirea de echipamente curatenie adecvate și citirea cu atenție a etichetei, pentru a evita folosirea unor soluții sau detergenți care pot deteriora produsul. Pentru saltelele care nu prezintă pete, avem nevoie de un aspirator profesional sau un aspirator obișnuit și de un plic de bicarbonat de sodiu. Curățarea saltelei, presupune în primă fază: îndepărtarea lenjeriei, a protecției de saltea și a husei.CItește mai departe
Fostul rector al Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Emil Pop s-a stins din viață

Fost rector al Universității din Petroșani, în perioada 2008-2012, prof.univ.dr.ing. Emil Pop, a încetat din viață la vârsta de 79 de ani. Eminent dascăl format la școala superioară de învățământ tehnic din Valea Jiului, Emil Pop a obținut diploma de inginer electromecanic în anul 1966, la Universitatea din Petroșani (Institutul de Mine Petroșani, la vremea respectivă), iar 10 ani mai târziu a obținut tot aici și titlul de doctor în științe inginerești. Acesta a urmat studii aprofundate în diverse specializări (Teoria Sistemelor, proiectare software, Automatizare și dispecerizare în Mine, UtilizareaCItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până marți noaptea

Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și grindină, în Hunedoara și alte județe din țară, până marți. În intervalul 10 mai, ora 13 – 10 mai, ora 21, în Banat, Crișana, vestul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. AstfelCItește mai departe
Avertisment ONU: Criza alimentară se va acutiza. 25 de milioane de tone de cereale sunt în prezent blocate în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) avertizează asupra faptului că se va acutiza criza alimentară, din cauza anumitor factori, unul dintre aceștia fiind războiul din Ucraina. Conform Washington Post, Programul Alimentar Mondial al ONU susține că oamenii din întreaga lume vor muri de foame dacă porturile ucrainene de la Marea Neagră nu vor fi redeschise în curând. “Trebuie să deschidem aceste porturi pentru ca alimentele să poată intra și ieși din Ucraina. Lumea o cere, deoarece sute de milioane de oameni din întreaga lume depind de aceste provizii”, a spus directorulCItește mai departe
Rabla pentru Electrocasnice 2022: Ministrul Mediului a anunțat data de start a programului. Care este bugetul de anul acesta

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat data de începere a programului Rabla pentru Electrocasnice. Prima sesiune a programului Rable pentru Electrocasnice începe pe 17 iunie, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Bugetul programului pentru acest an este de 100 de milioane de lei. „Este un program care se bucură de un interes uriaș din partea cetățenilor, un program care anul trecut s-a desfășurat pe un buget de 75 de milioane de lei. Săptămâna trecut a apărut ghidul solicitantului. În mare măsură, programul rămâne pe aceeași structură. Vom avea în derulareCItește mai departe
Recensământul populației. Ce români riscă amenzi de până la 3.000 de lei după data de 15 mai

Prima etapă a recensământului populației 2022, cea de autorecenzare, pe care fiecare român o putea face online sau la centre special deschise în acest sens, nu a avut mare succes. Recensământul online poate fi realizat până la 15 mai, data limită de completare a formularelor. Românii au obligaţia să completeze datele pentru Recensământ 2022, însă autorecenzarea în sine nu este obligatorie. După 15 mai însă se poate ajunge la amenzi. Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre şi oferă statisticiCItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până luni seara

Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și izolat grindină, în Hunedoara și alte județe din țară, până luni seara. În intervalul 09 mai, ora 13 – 09 mai, ora 21, în Transilvania, Maramureș și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp Astfel de fenomene vorCItește mai departe
Laurențiu Nistor (președinte CJH): ”9 MAI, prilej de reflecție pentru noi toți”

Ziua de astăzi ne amintește de trei evenimente istorice care au marcat decisiv deopotrivă istoria României, a Europei și a întregii lumi. La 9 mai 1877, printr-un act curajos ca rezultat al strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, România și-a declarat independența. Tot pe 9 mai, dar în 1945, Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. Cinci ani mai târziu, în 1950, tot la data de 9 mai, Robert Schumann punea bazele Uniunii Europene: „PaceaCItește mai departe
Stadiul dosarelor depuse la DSP Hunedoara poate fi verificat în timp real

Direcția pentru Sănătate Publică (DSP) a județului Hunedoara face pași semnificativi înainte în digitalizarea serviciilor publice oferite cetățenilor. Astfel, începând cu data de 09.05.2022, DSP Hunedoara lansează platforma online de afișare a stadiului dosarelor depuse la Compartimentul de Avize și Autorizare. Persoanele fizice/juridice, respectiv reprezentanții instituțiilor care au depus la DSP HD dosare în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, asistență de specialitate, certificarea conformității sau viza anuală pt autorizația sanitară, vor putea verifica online stadiul dosarelor, prin accesarea site-ului DSP HD, la adresa: www.asphd.ro – Secțiunea „Verificare dosar”. Directorul DSP Hunedoara,CItește mai departe
”I Love Deva!”, tema unui nou concurs de fotografie în județul Hunedoara

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva invită pasionații de fotografie, fie ei amatori sau profesioniști, să participe în perioada 6 mai – 22 iulie 2022, la concursul de fotografie cu tema ,,I LOVE DEVA !”, concurs ce are ca scop promovarea municipiului Deva pe plan național și internațional. Concurenții se pot înscrie trimițând pe adresa de e-mail: [email protected], un număr de maximum 3 fotografii care să ilustreze cel mai bine tema concursului, dar care să nu fie mai vechi de 3 ani (anul 2019). Ultima zi deCItește mai departe
Consultații medicale pentru refugiații din Ucraina, la Hunedoara și Hațeg

Asociația pentru A.T.I. ”Aurel Mogoșeanu”, coordonată de reputatul medic născut în județul Hunedoara, prof.univ.dr. Dorel Săndesc, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babes” Timișoara a organizat sâmbătă, 7 mai 2022, la Hunedoara și Hațeg, o caravană medicală specială, având ca scop evaluarea stării de sănătate pentru 130 de refugiați ucraineni, dintre care 60 de copii, cazați în Județul Hunedoara. Personal medical de la Spitalul Județean Deva, Spitalul Municipal și Spitalul ,,V. Babeș’’ Timișoara, precum și din Spitalul Municipal Hunedoara, Spitalul Municipal Orăștie și Spitalul Orășenesc Hațeg auCItește mai departe
O zi la Cabana Valea Sâmbetei. Experiența mea pe unul dintre cele mai ușoare trasee de o zi din munții Făgăraș

Într-o zi leneșă de vineri, urmărind în postările de pe Instagram pe unde se mai plimbă oamenii, am dat peste câteva fotografii cu un impresionant covor de brândușe care se deschide spre câteva vârfuri colțuroase de munte. După câteva întrebări adresate unora și altora, am aflat că fotografiile sunt chiar de anul acesta și că brândușele au pus deja stăpânire pe peisajul montan de pe Valea Sâmbetei, în Munții Făgăraș. Inevitabil, peste week-end am organizat o plimbare care avea să ne ducă în paradisul brândușelor de la Cabana Valea SâmbeteiCItește mai departe
Românii își vor putea plânge rudele decedate în urma infecției cu COVID-19: Ministerul Sănătăţii dorește să renunţe la măsurile stricte privind înmormântarea

Renunțarea la măsurile stricte privind înmormântarea persoanelor decedate în urma infecției cu COVID-19 ar putea fi posibilă, arată un proiect de Ordin publicat de Ministerul Sănătății în transparență decizională. Medicul epidemiolog Adriana Pistol a semnat Ordinul, fost director al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, actual secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. „Comisia de Medicină Legală a Ministerului Sănătăţii, în acord cu Preşedintele Comisiei Superioare de Medicină Legală, propune încadrarea pe termen lung a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 în cadrulCItește mai departe
Micul șahist din Valea Jiului Rareș Apostu, față în față cu ”gigantul” Garry Kasparov

“Uniting Minds”, sloganul sub care se desfășoară la București cel mai important eveniment de șah al anului 2022, Grand Chess Tour, organizată de Fundatia Superbet și Federația Română de Șah, reunește unii dintre cei mai mari șahiști ai lumii. 4 mai 2022 a fost o zi de poveste pentru România și șahul mondial. A fost ziua în care Casa Poporului a fost copleșită de oameni, nu invers. Asta deoarece la ceremonia de deschidere a noii ediții de Grand Chess Tour a avut loc la București, alături de sute de șahiștiCItește mai departe
Militari voluntari în Armata Română: Ce salarii promite MApN și cum vor fi plătiți militarii voluntari

Ministerul Apărării Naționale anunță că cei interesați se vor putea înrola voluntar în armată, ministrul promițând că actul normativ care va reglementa acest lucru va fi gata în scurt timp.Vasile Dîncu a afirmat că ar exista un număr mare de cetățeni români care ar fi interesați de stagiul militar voluntar dar și de o carieră militară. „Am avut deja pentru situația în care am încercat să completăm contingentul de anul trecut, pentru 444 de locuri aveam 1.400 de cereri deja. E îmbucurător acest lucru, avem de unde alege. Asta înCItește mai departe
Cel mai mare festival dedicat promovării sportului de masă ajunge la Deva

Evenimentul are loc în 7 și 8 mai are loc, în Parcul Cetății. Accesul și participarea sunt gratuite. Bucurie în Mișcare, cel mai amplu program de promovare al sportului de masă din România, împlinește în 2022 10 ani de activitate. În primul deceniu, acesta a oferit unui milion de oameni – copii, tineri și adulți – un spațiu unde să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România și Republica Moldova. Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cuCItește mai departe
Activitatea PFA-urilor va fi recunoscută ca vechime în muncă: Legea, promulgată de președintele Iohannis

Joi, 5 mai, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care spune că perioada în care o persoană fizică autorizată (PFA) desfăşoară activităţi economice va fi considerată vechime în specialitate. Aceasta urmează a fi publicată în Monitorul oficial. Pentru asta vor trebui îndeplinite următoarele condiții: activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv; este înregistrată la registrulCItește mai departe
Ultimul pas legislativ pentru finalizarea lucrărilor la barajul de la Mihăileni a fost adoptat

Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată în aceste zile a fost aprobat amplasamentul și declanșează procedurile de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Acumularea Mihăileni pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara”. Prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian, a declarat că actul normativ constituie ultima etapă a posibilității de finalizare a lucrărilor și prevede declanșarea procedurii de expropriere a unui număr de 142 de imobile situate pe amplasamentul acestei lucrări, situate pe o suprafață totală de 163.335 mp. SumaCItește mai departe
Venituri din chirii 2022: Guvernul vrea să interzică închirierea locuințelor într-o anumită categorie de blocuri

Guvernul vrea să interzică închirierea locuințelor într-o anumită categorie de blocuri. Autoritățile a adoptat, miercuri, un proiect de lege cu măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădiri, printre prevederii fiind și interdicția proprietarilor de a închiria locuințe aflate în imobile cu risc seismic ridicat, potrivit unui comunicat al Executivului. Actul normativ propune, printre altele: Introducerea precizării cu privire la interzicerea desfășurării oricăror tipuri de activități (economice, culturale, sportive etc.) care implică aglomerări de persoane în clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI Introducerea precizării cu privire la interzicerea închirieriiCItește mai departe
Costel Avram: ”Ansamblul Istoric Mina Petrila are de acum cale liberă spre lu(mină)!”

Într-un fel, chiar dacă poartă oficial doar semnătura olografă a președintelui CJH, Laurențiu Nistor și a directorului general a SNIMVJ, Daniel Călin Sîrb, documentul de vânzare-cumpărare al ”Ansamblului istoric Mina Petrila”, document care constituie actul de naștere al Exploatării Culturale Petrila, are în istoricul său mult mai multe semnături onorante ale unor oameni care au făcut posibilă salvarea acestui patrimoniu cultural și istoric inestimabil. Fie că vorbim de artistul plastic Ion Barbu, cel căruia i se datorează fără doar și poate ideea salvării activelor fostei Mine Petrila de la demolareCItește mai departe
”Consumul rațional al resurselor”, o nouă specializare de master la Universitatea din Petroșani

Oferta academică a Universității din Petroșani pe care instituția de învățământ superior din Valea Jiului se pregătește să o prezinte viitorilor săi studenți, în perspectiva viitorului an universitar 2022-2023, aduce pe lângă domeniile de specializare deja consacrate o nouă specializare de master. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că este vorba despre un domeniu de maximă actualitate, specializarea numindu-se ”Consumul rațional al resurselor”, iar noua specializare de master a fost propusă în urma consultărilor din cadrul consorțiului universitar european EURECA PRO din care face parte și instituția deCItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni, descărcări electrice și grindină, în HUNEDOARA și alte județe, până miercuri seara

Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de furtuni, intensificări ale vântului și grindină, în Hunedoara și în majoritatea județelor din țară, până miercuri seara. În intervalul menționat la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. Astfel de fenomene vorCItește mai departe


