Sute de mii de permise vor expira în următoarea perioadă: Ce trebuie să știe șoferii români

Aproximativ 500.000 de permise de conducere vor expira, în perioada următoare, a anunțat Direcția Regim de Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor. Potrivit DRPCIV șoferii pot să ceară din timp schimbarea permiselor pentru a evita aglomerația de la ghișee.DRPCIV a explicat pașii pe care trebuie să-i urmeze șoferii care sunt în această situație. În primul rând, se face o programare online pe site-ul www.drpciv.ro, urmată de achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 de lei prin intermediul CEC, BCR sau prin rețeaua de stații SelfPay, dar și pe internet la ghișeul.ro sau drpciv.ro secțiunea servicii online – plăți.

Documentele necesare la preschimbarea permisului

În fine, cetățenii trebuie să-și pregătească documentele necesare pentru preschimbarea permisului de conducere.

Este vorba de act de identitate valabil în original, fișa medicală, permisul a cărui preschimbare este solicitată, în original, și dovada efectuării plății taxei, documente obligatoriu de prezentat la ghișeu la data programată.

Reamintim faptul că cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului.

Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.

Permisul de conducere se livrează, prin serviciul de curierat al Poștei Române, la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare (termenul de livrare este cuprins între 5 și 15 zile). Până la eliberarea noului permis, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile.

După termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi identificat/găsit la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă.

Sursă: adevărul.ro