Actualitate
Bugetarii recuperează, în ianuarie, prin prelungirea programului, liberele din 24 și 31 decembrie

Pentru a se face punte între weekend și liberele legale de Crăciun și Anul Nou, bugetarii au primit liber în zilele de 24 și 31 decembrie 2018. Asta înseamnă că salariații de la stat au beneficiat de două minivacanțe de cinci zile consecutive, însă cele două libere suplimentare trebuie recuperate în ianuarie 2019 prin prelungirea programului zilnic de lucru. Prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2018 s-a dat liber bugetarilor pe 24 și 31 decembrie 2018. Concret, la stat nu s-a muncit pe 24 și 31 decembrie 2018, zile care au picat lunea,CItește mai departe
Poliția Română trage semnalul de alarmă! Toți crescătorii de câini pot plăti AMENZI uriașe

Poliția Română anunță că, toți românii care au câini riscă o amendă usturătoare sau dosar penal dacă nu se supun noilor reguli. Aceştia sunt obligaţi să se informeze despre obligaţiile pe care le au în ceea ce priveşte deţinerea unui astfel de câine. Pe site-ul Asociaţiei Chinologice sau al poliţiei sunt informaţii despre rasele de câini vizate, precum şi clasificarea lor. Poliţia Română spune că cei care au astfel de câini sunt obligaţi să-i înregistreze la poliţie, după ce, în prealabil, au obţinut documente de la Asociaţia Chinologică, care stabilesc rasaCItește mai departe
“Prima casă”: Programul continuă și în 2019 pentru că a fost util în economie, dar se doreşte a fi un program social clar

Programul “Prima casă” va continua, pentru că a fost util în economie, dar se doreşte a fi un program social clar, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. “Noi vom bugeta pentru anul viitor în continuare programul “Prima casă” pentru că a fost foarte util în economie. Nu ştiu exact acum suma, dar în ianuarie o să vedeţi exact cu cât anume vom bugeta”, a spus Teodorovici. Întrebat dacă va fi un plafon de vârstă sau de venit, şeful de la Finanţe a precizat că nu vreaCItește mai departe
Rovinietă 2019: Unde sunt amplasate camerele video care vă pot surprinde că circulați fără rovinietă valabilă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) utilizează zeci de camere amplasate pe mai multe drumuri naționale prin care șoferii care circulă cu mașina pe rețeaua de drumuri din țara noastră fără a deține o vinietă valabilă pot fi surprinși. Potrivit informațiilor furnizate de CNAIR, numărul acestor camere de verificare a valabilității rovinietei trece de 70. Atunci când circulă cu un autovehicul pe șoselele din afara localităților din România, conducătorii auto sunt obligați să plătească o taxă de drum, cunoscută sub numele de rovinietă. Cadrul legal al rovinietei esteCItește mai departe
Tehnică nouă pentru intervenții, în dotarea I.S.U. Hunedoara

Două autoscări pentru lucrul la înălțime și 3 ambulanțe, tip B2, au fost distribuite Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara. Una dintre autoscări intră în dotarea Detașamentului Hunedoara și va deservi zona de centru și vest a județului, în timp ce, a doua autoscară a ajuns la Detașamentul Petroșani pentru acoperirea zonei de sud a județului Hunedoara. Autospeciala, în valoare de peste 400.000 euro, specializată pentru intervenţie şi salvare la înălţimi, de până la 42 de metri, este formată dintr-un turn rotitor compus din: pachet deCItește mai departe
Jandarmeria hunedoreană primește forțe proaspete de la Școala Militară de Subofiţeri Jandarmi

Un număr de 15 elevi din cadrul Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Drăgăşani şi, respectiv, de la Fălticeni, vor activa, în primele 5 lkuni ale anului 2019 în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Elevii seriei 2018-2019 din Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi Fălticeni, vor executa în perioada 07.01.2019-10.05.2019, un stagiu de practică în unităţile Jandarmeriei Române, 15 dintre aceștia fiind repartizați la IJJ Hunedoara. Stagiul de practică se va desfăşura pe două etape, în structuri de ordine şi siguranţă publică şi în structuri de pază şi protecţieCItește mai departe
Atenţie şoferi! O nouă situaţie în care puteţi rămâne fără permisul de conducere intră în vigoare

Decretele pentru promulgarea legii care introduce o nouă situaţie în care şoferilor le poate fi retras permisul de conducere au fost semnate, vineri, de Preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit Agerpres. Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea OUG 195/2001 în sensul introducerii unui nou caz de retragere a permisului de conducere, respectiv situaţia în care autoritatea emitentă aCItește mai departe
”Exploatarea Culturală Petrila” nominalizată pentru Premiile AFCN 2019

Cea de a patra ediție a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național pentru organizații neguvernamentale și manageri culturali își va anunța câștigătorii marți 15 ianuarie 2019 de Ziua Culturii Naționale. Printre nominalizările făcute de juriul compus din Matei Bejenaru, Cristi Borcan, Paul Dunca , Ioana Ilie, Sandra Jitianu, Lorand Maxim, Irina Petrescu se află și Asociația ”Colonia Veselă” din Petrila. Proiectul, inițiat de voluntarii acestei asociații, sub conducerea apreciatului om de cultură Ion Barbu, denumit ”Exploatarea Culturală Petrila” a fost nominalizat la categoria ”Premiul pentru activitate culturală în (relație cu) spațiulCItește mai departe
Comuna hunedoreană Luncoiu de Jos leagă punți de frăție cu Basarabia

După comuna Crișcior și municipiul Vulcan, o altă localitate hunedoreană deschide punți de legătură cu Basarabia. În acest sens, vineri, 4 ianuarie 2019, la sediul Primăriei din comuna hunedoreană Luncoiu de Jos, primarul acestei localități Călin Dorin Dud a parafat documentele de înfrățire a acestei comune cu primarul comunei Greblești din Republica Moldova, Aliona Chircu. La eveniment, alături de cei doi primari, au fost prezenți ministrul Românilor de Pretutindeni – Natalia Elena Intotero, deputatul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, vicepreședintele Daniel Andronache, administratorul public al județuluiCItește mai departe
Două premiere ale Teatrului ”Ion D. Sîrbu” marchează debutul cultural al anului 2019 în Valea Jiului

Echipa Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani revine în fața publicului din Valea Jiului, în deschiderea evenimentelor artistice ale acestui an, cu două spectacole montate în premieră pe scena teatrului din Petroșani. Este vorba despre premiera melodramei ”Aglaja și Dumnezeul ei de mămăligă”, programată pentru vineri, 11 ianuarie 2019, respectiv despre premiera spectacolului cu piesa ”Năpasta”, programată pentru sâmbătă, 12 ianuarie 2019. ”AGLAJA ȘI DUMNEZEUL EI DIN MĂMĂLIGĂ”, după Aglaja Veteranyi, o prezintă într-un one men show pe actrița Irina Bodea Radu, regia artistică a spectacolului fiind semnată deCItește mai departe
ANAF are de astăzi un nou șef: economistul Mihaela Triculescu

Premierul Viorica Dăncilă a semnat astăzi Decizia de numire a noului președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Acest post va fi ocupat de Mihaela Triculescu, un economist cu peste 19 ani de experiență în mediul privat. Potrivit unui comunicat al Guvernului, desemnarea Mihaelei Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență. În ultimii trei ani a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii. DeCItește mai departe
Valabilitatea cardului național de sănătate se prelungește cu doi ani

Casa Națională pentru Asigurări de Sănătate informează că valabilitatea cardurilor naționale de sănătate a fost prelungită de la 5 la 7 ani. Acest lucru înseamnă că asigurații pot folosi la toți furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate cardurile de sănătate încă doi ani după data înscrisă pe suprafața documentului, iar furnizorilor respectivi le vor fi decontate serviciile astfel prestate către asigurați. De exemplu, toate cardurile care au înscrisă data de expirare 31.01.2019 vor fi valabile până la 31.01.2021. CNAS reamintește că prinCItește mai departe
Ești șofer? Află cum te pot lăsa medicii fără permis, de la 1 ianuarie 2019

Este oficial! De la 1 ianuarie 2019, medicii îi vor putea lăsa fără permis pe conducătorii auto. Preşedintele Iohannis a promulgat lege. Afecţiunile inimii, problemele de vedere, atacurile de panică sau puseurile de tensiune ne-ar putea lăsa fără dreptul să mai conducem vreodată maşina. Practic, parlamentarii le-au lăsat libertatea doctorilor să decidă care sunt afecţiunile care reprezintă un pericol în trafic. Şi nu vorbim doar de medicii de familie, orice doctor cu care intrăm în contact va putea să sesizeze poliţia. Din momentul în care se face această sesizare, şoferiiCItește mai departe
Vine Crăciunul și totuși parcă n-ar veni…

…nu vi se pare ? Vremurile nu mai sunt cum erau cândva, nici decembrie, nici iernile, nici sărbătorile, parcă nici lumea…Astăzi, decembrie vine făr’ de zurgălăi, plină de griji, de nevoi, de teamă, de invidie, de răutate…Bisericile sunt pline de oameni cu sufletul gol, străzile sunt pustii, orașul deși gătit cu lumini de sărbătoare, este trist, ursuz la prăvălirea nopții…Nici zăpada parcă nu mai este albă, ascunde sub fulgi un cenușiu apăsător. Erau vremuri frumoase cândva, un timp în care omul era mai aproape de oameni, ulița era prilej deCItește mai departe
Planul Roşu de intervenţie declanşat în judeţul Hunedoara după un accident feroviar

Ultimele 3 vagoane ale trenului IR 1821 au deraiat în zona Comunei Sântămărie-Orlea (între localitățile Ciopeia și Ohaba), în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al ocupanților din cele trei vagoane, aproximativ 20 de persoane, a fost imediat activat Planul Roșu de Intervenție. După sosire, echipajele de pompieri ale Detașamentului Petroșani au constatat că în urma accidentului a rezultat o singură victimă, cu traumatisme la membrele superioare. După acordarea asistenţei medicale de urgență, femeia a fost transportată la UPU Deva, pentru investigații suplimentare. Totodată, s-au făcut verificări printre călători pentruCItește mai departe
Ministerul Mediului: 100 de cereri pe minut procesate în noul program „Rabla pentru electrocasnice”. Într-o oră s-a epuizat 40% din bugetul alocat

„La puţin peste o oră de la deschiderea Programului „Rabla pentru electrocasnice”, din bugetul total de 20 milioane de lei, au fost rezervate vouchere în valoare de peste 7,4 milioane de lei, aproximativ 40% din valoarea totală. În acest moment, sistemul AFM procesează circa 100 de cereri pe minut, iar cifrele se modifică de la un moment la altul”, se arată într-o informare a Ministerului Mediului. Începând de miercuri, 19 decembrie 2018, persoanele fizice se pot înscrie în Programul „Rabla pentru Electrocasnice” în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM. PotrivitCItește mai departe
Codul portocaliu de zăpadă a paralizat întreaga Vale a Jiului

Codul portocaliu de zăpadă și viscol, care a atins zilele acestea și regiunea Văii Jiului ne-a pus șiu pe noi în imposibilitatea de a vă putea aduce informații la zi cu privire la situația existentă și încercările autorităților de a interveni. Fără energie electrică de mai bine de 48 de ore, fără acces la rețelele de internet și fără posibilitatea de a putea ieși în teren, activitatea redacției noastre a fost paralizată. Grație colegilor și partenerilor noștri de la redacția Press Media.ro, vă putem prezenta acum o analiză a efectelorCItește mai departe
Locuințele noi vor fi recepționate numai cu branșamente definitive la utilități – Proiect

Zeci de senatori și deputați au inițiat un proiect legislativ de completare a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, în urma evenimentelor petrecute în ultima vreme, când mai multe imobile au luat foc sau au fost distruse din cauza lucrărilor nefinalizate de construcție. Inițiatorii susțin, în expunerea de motive a proiectului legislativ, că cererea tot mai mare de locuințe noi face ca unii dezvoltatori să pună în pericol siguranța și viața locatarilor, prin construcții care nu respectă normele imobiliare cu destinația de spații de locuit: “În ultima perioadă auCItește mai departe
Până la 6.000 de lei amendă pentru nerespectarea intervalului de liniște publică, la bloc

Cei care locuiesc la bloc vor plăti amenzi uriașe pentru tulburarea liniștii publice. Miercuri, deputații au adoptat un proiect legislativ ce introduce o serie nouă de sancțiuni pentru cei care nu respectă intervalele de liniște. Tulburarea liniștii publice în intervalele stabilite de lege este amendată cu sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Dacă abatarea este repetată la mai puțin de 24 de ore, noua amendă este semnificativ mai mare, putând ajunge până la 3.000 lei. Petrecerile date la bloc pot fi costisitoare pentru gazde. Amenda inițială a fostCItește mai departe
Pe toate drumurile județene se circulă lent și în condiții de iarnă

Ca urmare a ninsorilor care cad neîncetat încă de noaptea trecută, pe toate drumurile județene se circulă lent, în condiții de iarnă. Până la ora 11.00, la Dispeceratul Drumuri Județene al Consiliului Județean Hunedoara s-au înregistrat zeci de apeluri din toate zonele județului. Drumarii acționează cu mașini dotate cu pluguri și cu material antiderapant, dar intervențiile se desfășoară cu dificultate din cauza stratului consistent de zăpadă depus pe carosabil. În Valea Jiului, au căzut ninsori abundente, astfel că la această oră stratul de zăpadă măsoară între 40 și 60 deCItește mai departe
România va prelua președenția Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de șase luni

România a aderat la UE în urmă cu 12 ani. Președenția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare 6 luni. În cursul perioadei de 6 luni, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu. Astfel, ea contribuie la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului. Statele membre ale Uniunii Europene care dețin Președinția se grupează câte trei, formând triouri. Acest sitem de conducere al UE a fost introdus în 2009 prin intermediul Tratatului de la Lisabona. Responsabilitatea trioului este să stabilească obiectivele UE pe termenCItește mai departe
CNAIR a semnat contractul pentru construcţia lotului de la graniţa cu Ungaria a Autostrăzii Transilvania

CNAIR a semnat joi, 13 decembrie, contractul pentru construirea lotului Biharia – Borş, de la graniţa cu Ungaria. Rămâne de văzut dacă firma orădeană selectată va putea finaliza şoseaua rapidă spre ţara vecină şi va rupe astfel „blestemul” care urmăreşte Autostrada Transilvania de la plecarea constructorului american Bechtel. CNAIR a lansat în august 2017 licitaţia pentru consturirea tronsonului Suplacu de Barcău – Borş (60 kilometri) din Autostrada Transilvania, care a fost împărţit în trei loturi. Pentru lotul 1 Suplacu de Barcău – Chiribiş(26,35 kilometri), CNAIR nu a desemnat încă un câştigător,CItește mai departe
Primăria Petroșani îl premiază pe sportivul Avram Iancu cu 4000 de lei

Potrivit unei inițiative a primarului Tiberiu Iacob Ridzi, lansată spre dezbatere și aprobare în ședința Consiliului local al municipiului Petroșani din 19 decembrie, sportivului Marius Avram Iancu – Cetățean de onoare al municipiului Petroșani, urmează să-i fie atribuit un premiu în sumă de 4000 de lei din partea autorităților locale de la Petroșani. Premiul vine, în opinia primarului municipiului Petroșani, ca o recompensă pentru perseverența lui Avram Iancu în derularea unui proiect ambițios dus la bun sfârșit în acest an. ”Avram Iancu este unul dintre sportivii de mare valoare aiCItește mai departe
COD GALBEN de vreme rea în HUNEDOARA și alte 17 județe, de vineri. Cod portocaliu de ninsori și viscol în nouă județe, valabil de sâmbătă dimineaţă

O atenţionare cod portocaliu de ninsori şi viscol a fost emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă de sâmbătă dimineaţă, în nouă judeţe, respectiv o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului ce vor afecta zone din 18 judeţe până duminică seară. În intervalul 14 decembrie, ora 19:00 – 16 decembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare generală de vremea rea. Astfel, pe parcursul perioadei menționate, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea deCItește mai departe
În 2019, ANRE lansează o aplicaţie de mobile pentru compararea preţurilor la energie şi gaze

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au anunţat, joi, că, la începutului anului viitor, comparatorul de preţuri va fi lansat şi sub forma unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, atât pentru dispozitivele cu sistem Android, cât şi pentru iPhone. ANRE a dezvoltat două instrumente, anul trecut, prin care clienţii finali pot compara ofertele/ofertele-tip de furnizare energie electrică şi cele pentru gaze naturale ale furnizorilor din România. Aplicaţiile pot fi accesate în cadrul site-ului ANRE. „Comparatoarele au fost dezvoltate pentru a pune la dispoziţia utilizatorilor un instrument independent, echidistantCItește mai departe
CNAIR preia jumătatea prin munţi din Autostrada Unirii şi lansează un contract pentru studiul de fezabilitate

CNAIR preia jumătatea prin munţi din Autostrada Unirii, jumătate era dată „pierdută”, după ce Comisia de Prognoză a transmis că lucrează la studiul de fundamentare numai pentru segmentul Târgu Neamţ – Ungheni şi lansează un contract pentru studiul de fezabilitate. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scoate la licitaţie un contract estimat la 30 de milioane de lei pentru completarea studiului de fezabilitate al tronsonului Târgu Mureş – Târgu Neamţ, parte din Autostrada Unirii, a declarat luni şeful companiei, Narcis Neaga, scrie Economica.net. Contractul pentru completarea studiului deCItește mai departe
Seniorii din Petroșani invitați la Revelion de administrația locală

Peste 1200 de seniori din municipiul Petroșani sunt așteptați să participe și în acest an la ”Revelionul pensionarilor”, un eveniment devenit tradițional pe agenda activităților de sfîrșit de an ale Primăriei și Consiliului local al municipiului Petroșani. ”Acest eveniment reprezintă o recunoaștere a muncii de o viață pe care au depus-o seniorii comunității noastre și o mică posibilitate de a le oferi o sărbătoare frumoasă, în perioada trecerii în viitorul an, la care să poată petrece împreună câteva clipe fe neuitat. În același timp, am avut în vedere și faptulCItește mai departe
AMENZI de peste 5.000 de lei pentru cei ce nu respectă regulile pentru folosirea petardelor și a pocnitorilor

Anumite articole pirotehnice nu pot fi folosite decât de persoanele cu vârsta de peste 16 ani și doar în anumite condiții, după cum stabilește legislația în vigoare. Persoanele care încalcă regulile privind deținerea și utilizarea obiectelor pirotehnice riscă amenzi de peste 5.000 de lei. Potrivit Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cea care stabilește cadrul legal al utilizării articolelor pirotehnice, o parte dintre acestea pot fi folosite doar de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani. Totodată, documentul stabilește și categoriile de articole pirotehnice ce pot fi folositeCItește mai departe
Măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă pentru ucenici

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat.Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic,pe întreaga perioadă de derulare a contractului. Prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete,CItește mai departe
SVSU Petrila vă informează

COMPARTIMENTUL DE PREVENIRE, DIN CADRUL SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUATII DE URGENTA PETRILA VA INFORMEAZA: Avand in vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu la gospodariile cetatenesti, pe timpul sarbatorilor de iarna, recomandam respectarea principalelor masuri de protective antiincendiu, precum ar fi: 1. Reguli si masuri de prevenire a incendiilor la instalarea si folosirea sobelor: a) Se interzice amplasarea sobelor la o distanta mai mica de 1 m fata de peretii combustibili sau alte materiale combustibile, ori mai mica de 70 cm fata de peretii combustibili izolati. b) Este interzis caCItește mai departe
OPORTUNITATE pentru tinerii programatori români – Contract de muncă pe 3 ani, în Japonia, printr-un program de recrutare în IT

Absolvenţii de IT din România au ocazia să muncească trei ani în Japonia în cadrul unui parteneriat încheiat de Wise Finance Solutions, companie de consultanță în atragerea fondurilor europene și a ajutoarelor de stat şi Human Resocia, un mare grup japonez de dezvoltare a resurselor umane. Parteneriatul reprezintă o inițiativă de pregătire a absolvenților de IT atât din România, cât și din întreaga Europă, pentru recrutarea pe piața muncii din Japonia. Mai precis, Human Resocia va organiza seminare dedicate limbii și culturii nipone în cadrul facultăților de IT partenere șiCItește mai departe
Peste 120.000 de mașini noi înmatricuate în 2018. Înregistrările de autoturisme second-hand au scăzut cu 8% față de anul trecut

Numărul mașinilor noi înmatriculate în România, în primele 11 luni ale anului, a ajuns la 121.634 de unităţi, în creştere cu aproape 24% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată marţi. În acelaşi timp, înregistrările de autoturisme second-hand au scăzut cu 8,34% raportat la perioada de referinţă din anul precedent, până la 434.914 unităţi. Cumulat cu unităţile noi, numărul înmatriculărilor rezultat din ianuarie până în noiembrie se ridică la 556.548 de exemplare. În acest context, faţă deCItește mai departe
Fostul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, implicat într-un accident rutier pe centura Devei – a lovit cu maşina un microbuz care s-a răsturnat

Fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost implicat într-un accident rutier, marți, în Hunedoara, pe centura Devei. Din primele informaţii, şoferul unei dubiţe ar fi vrut să întoarcă, fiind pe banda întâi, moment în care Traian Berbeceanu, care circula pe banda a doua, a intrat în plin în dubă, care s-a răsturnat. Accidentul, în urma căruia nu au rezultat victime, s-a produs pe Calea Zarandului (DN7) din municipuiul Deva. Cei doi şoferi au fost duşi la Poliţie pentru declaraţii. Potrivit reprezentantului IPJ Hunedoara, șoferul autoutilitarei, în vârstă deCItește mai departe
PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Lapoviţă şi ninsori slabe până la Crăciun

ANM a actualizat previziunile pentru următoarele zile. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. PROGNOZA METEO MUNTENIA Intervalul va debuta cu o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar în perioada 12-14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale; astfel, peCItește mai departe
CNAIR promite: În 2019 vor fi inauguraţi 116 kilometri de autostradă. În 2020 vom depăşi pragul de 1.000 de kilometri

Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), estimează că România va da în trafic 116 kilometri de autostradă în 2019, urmând ca în 2020 să aibă în total peste 1.000 de kilometri. „În 2019, 116 kilometri de autostradă vor fi daţi în trafic. Vom avea în total la sfârşitul anului viitor aproximativ 923 kilometri”, a declarat şeful CNAIR. Acesta a precizat că România are în trafic 747 de kilometri. La sfârşitul anului vom avea, plus 60 de kilometri, 807 de kilometri în trafic. „TotCItește mai departe
Se modifică pașapoartele simple electronice. Copertă nouă, altă stemă și mențiuni modificate în interior

Ministerul de Interne modifică forma și conținutul pașapoartelor simple electronice pentru a pune în concordanță noile norme privind protecția datelor cu caracter personal și cele privind eliminarea unor taxe consulare, taxe ce nu se mai regăsesc în actuala legislație. Proiectul de hotărâre postat pe pagina MAI conține mai multe modificări privind stabilirea datei de la care se pun în circulație pașapoartele electronice, precum şi a formei şi conținutului acestora, printre acestea numărându-se: – schimbarea culorii copertei din ,,roșu vișiniu” în ,,Roșu închis”, întrucât, în implementarea noii generații de pașapoarte, aCItește mai departe
Accident pe Autostrada A1 Sibiu – Deva: Un autoturism a lovit parapetul median şi a luat foc

Un accident rutier a avut loc duminică pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în județul Hunedoara, după ce un autoturism a lovit parapetul median şi a luat foc. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că traficul a fost restricţionat pe a doua bandă pe Autostrada A1 pe sensul Sibiu către Deva, la kilometrul 341, în zona localităţii Orăştie, judeţul Hunedoara, după ce un autoturism a lovit parapetul median şi a luat foc. Evenimentul nu s-a soldat cu victime, incendiul fiind lichidat. În urma impactului, parapetul metalicCItește mai departe
UE va finanța rețelele de internet gratuit în spații publice, la Vulcan, Lupeni și Petrila

Comisia Europeană a publicat lista municipalităților câștigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, un proiect prin care 224 de localități din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless în spațiile publice. Printre cele 224 de localități câștigătoare în prima etapă a acestui program al UE figurează și trei localități din regiunea Văii Jiului, respectiv municipiile Vulcan și Lupeni, dar și orașul Petrila. Bonurile valorice pot fi utilizate de localitățile selectate pentru a pentru aCItește mai departe
Veste bună pentru poliţişti şi militari. Îşi pot folosi suma de bani acordată pentru plata chiriei ca să achite rata la casă

Poliţiştii şi militarii pot folosi suma de bani acordată pentru compensarea lunară a chiriei pentru a achita rata sau o parte din rata pentru achiziţionarea unei locuinţe cu credit ipotecar sau imobiliar, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În prezent, aproximativ 22.000 de angajaţi ai MAI beneficiază de compensaţie pentru chirie, suma lunară fiind de circa 9.100.000 de lei. Potrivit MAI, poliţiştii şi militarii care îndeplinesc condiţiile necesare pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie vor putea folosi această sumă de bani în vederea achitării ratei sau a unei fracţiuni din ratăCItește mai departe
Un mare actor, Radu Beligan – omagiat la Biblioteca județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 6 decembrie 2018 un eveniment cultural desfășurat sub genericul „Maestrul teatrului românesc, Radu Beligan”. ”Activitatea culturală pe care am organizat-o și-a propus să facă cunoscută personalitatea unuia dintre cei mai mari actori ai scenei românești. Dacă ar fi trăit, maestrul Radu Beligan ar fi împlinit, în anul Marelui Centenar, o sută de ani. Istoria teatrului românesc, de la spectacolele Domniței Ralu la montările moderne de astăzi, nu poate fi concepută fără paginile numeroase dedicate mareluiCItește mai departe
În decembrie vin sărbători cu daruri de la Parco Cavalli

Luna decembrie a devenit, pentru voluntarii și prietenii Asociației ”Parco Cavalli” din municipul Vulcan una sinonimă cu bunătatea. Pentru că, așa cum au demonstrat de fiecare dată în acțiunile lor, pentru cei de la Parco Cavalli a face un bine oamenilor mai puțin norocoși din comunitățile locale sărace ale Văii Jiului a devenit mai mult decât o datorie de onoare. Încă din prima zi a lunii decembrie – luna cadourilor, membri Asociației Parco Cavalli au pornit prin cartierele măginașe ale Vulcanului cu cadouri, convinși fiind că cea mai frumoasă sărbătoareCItește mai departe
Pe Autostrada A 1, lotul 4, Lugoj – Deva, s-au reluat lucrările la Dealul Liliecilor. Muncitorii de la UMB s-au întors din minivacanță

De luni, pe lotul 4 al Autostrăzii A 1, tronsonul Lugoj-Deva, s-au reluat lucrările după ce angajații de la UMB Spedition au avut o mini-vacanță. Astăzi, în așa-numitul Deal al Liliecilor, nu mai era același furnicar de oameni, așa cum ne-a obișnuit constructorul român UMB, ci se lucra mai mult cu utilaje, lucru care bănuim că se va întâmpla în aproape toată perioada rece. Se lucra în continuare la excavarea dealului, gabioanele din partea de jos dinspre drumul național fiind ridicate considerabil. Constructorul lucrează, de asemenea, zidul de sprijin. CaCItește mai departe
Itinerarul Centenar pentru jurnaliștii din Diaspora a cuprins și județul Hunedoara

Un număr de 24 de jurnaliști din Diaspora românească de pe întregul mapamond, aflați în România în cadrul proiectului „Itinerar Centenar pentru jurnaliști”, derulat de Ministerul Românilor de Pretutindeni, au celebrat Ziua Națională şi Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia. Însoțiți de ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena INTOTERO, oaspeții din diaspora și comunitățile istorice au urmat traseul celor Trei Fortificații din Alba Iulia, care cuprinde Cetatea Medievală, Cetatea Alba Carolina și Castrul amenajat în zona Cetății Alba Carolina și s-au prins în hora unirii în fața Sălii Unirii dinCItește mai departe
Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități în județul Hunedoara

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat luni, 3 decembrie 2018, BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI la DEVA, între orele 9:00 – 13:00. La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă HUNEDOARA raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 28 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 12 agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 19 de posturi și au participat la bursă 62 persoane cu dizabilități. Au fost selectate 21 persoaneCItește mai departe






