Cultură și educație
Profesori din 4 țări europene și-au împărtășit la Petrila experiența privind stimularea interesului în resursele zonale

În noul context european privind gestionarea eficientă a resurselor locale, schimbul de experiență în acest domeniu este unul definitoriu în ceea ce privește abordarea acestei teme și modul de acțiune al comunităților locale, educația având și la acest capitol un rol determinant. Colegiul Tehnic “ Constantin Brȃncuşi” din orașul Petrila a avut oportunitatea de a desfășura, în aceste zile, o etapă importantă a proiectului: ”Unde ne aflăm- stimularea interesului în resursele zonei” (Where We Are – Recovery of Interest in the Resources of the Territory), proiect identificat cu numărul deCItește mai departe
Horațiu Mălăiele, un artist complet prezent la Salonul Hunedorean al Cărții

Întotdeauna este un mare privilegiu pentru un public așa-zis provincial, care nu se poate bucura zi de zi de viața culturală a Bucureștiului, să se poată întâlni față în față cu mari artiști, cu actori de pe renumitele scene bucureștene, cu scriitori. Întâlnirea cu artistul Horațiu Mălăele a fost un astfel de privilegiu, grație invitației pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva i-a lansat-o acestuia, de a fi prezent la ediția din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții. Aici, reputatul artist Horațiu Mălăele și-a lansat trei cărți,CItește mai departe
Lecție de istorie cu Adrian Cioroianu, la Salonul Hunedorean al Cărții

Salonul Hunedorean al Cărții din acest an a găzduit miercuri, 12 octombrie 2022, o foarte interesantă întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, care a acceptat invitația Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva de a-i fi oaspete. Cu această ocazie, cunoscutul istoric, managerul Bibliotecii Naționale a României, și-a lansat la Deva trilogia intitulată Cea mai frumoasă poveste, care cuprinde volumele Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, Nu putem evada din istoria noastră și O țară se construiește zi de zi, toate apărute la Curtea Veche Publishing, precum și volumul A fostCItește mai departe
Când iau elevii prima VACANȚĂ din acest an școlar: Când sunt programate următoarele zile libere

Elevii vor avea prima vacanță din 22 octombrie până pe 30 octombrie, prima din acest an școlar, anunță Agenția de presă Rador. Spre deosebire de ceilalți ani, în această perioadă, toți elevii intră în vacanță. Noul an școlar a început după o nouă structură, cu 5 module și 5 vacanțe. Structura anului școlar este aceeași pentru toți elevii. Excepție face vacanța din luna februarie, unde fiecare Inspectorat Școlar Județean va alege săptămâna în care elevii vor sta acasă. Potrivit structurii anului școlar 2022—2023, elevii au cursuri în perioadele: 5 septembrieCItește mai departe
Trei zile de spectacole pentru toate gusturile și vârstele la Petroșani

Vor fi trei zile de spectacole pentru toate gusturile și pentru toate vârstele, la finalul acestei săptămâni, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”. Vineri, 14 Octombrie 2022, ora 18.00, sunteți invitați aici să vizionați monodrama „Recuperare. Un proces.” după autori români contemporani, în regia lui Marius Costache. „Călătorim și înlăuntrul amintirilor. Uneori, ele devin vaste țări verticale unde emoțiile se amestecă cu dorințele. Rănile de demult – rucsacurile noastre de călătorie – cer să fie ascunse. Își trimit seva până astăzi pentru a fi vindicate prin fumul evocării lor. UnCItește mai departe
Medalia Aniversară ”Centenarul Marii Uniri” pentru istoricul hunedorean Daniel I. Iancu

În avanpremiera evenimentelor care marchează, la mijlocul acestei luni, celebrarea Centenarului Încoronării de la Alba Iulia, joi, 13 octombrie 2022, la Muzeul Național Cotroceni, președintele României, Klaus Werner Iohannis va înmâna Medalia Aniversară ”Centenarul Marii Uniri”, unor persoane fizice sau juridice, instituții publice și organizații neguvernamentale, autorităților administrației publice locale sau unităților administrativ-teritoriale care păstrează, cultivă, dezvoltă și prezintă într-o măsură deosebită memoria evenimentelor și personalităților care au contribuit la făurirea unității naționale și a statului modern român sau, prin activitate ori carieră, la apărarea valorilor în numele cărora s-aCItește mai departe
Educație prin joc, cu donațiile UGEARS, la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”

Învățământul profesional special reprezintă o adevărată provocare mai ales în cadrul orelor de discipline tehnice sau de instruire practică. Asta poate și pentru că elevii, pe lângă cunoștințele teoretice trebuie să dobândească și o serie de abilități practice. Trebuie, în același timp, să-și dezvolte îndemânarea, răbdarea, creativitatea. Trebuie să învețe să construiască cu mâinile lor. Să se simtă utili. De multe ori profesorii caută metode alternative de învățare și mijloace diverse de învățământ. Astfel, profesorii de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, căutând pe internet, au descoperit la o firmă ucrainianăCItește mai departe
”Avarul” de Molière, un spectacol în premieră aplaudat fără zgârcenie la Petroșani

Au fost aplauze fără pic de zgârcenie la finalul premierei spectacolului ”Avarul” de Molière, prezentat la finalul săptămânii trecute pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Iar asta nu doar pentru că tema acestei piese de referință din dramaturgia universală este și astăzi una la fel de valabilă, de puternică și de plină de învățăminte așa cum era acum aproape patru secole, atunci când Molière a adus-o prima oară în atenție, cât mai ales faptului că, sub bagheta regizorului MC Ranin, actorii teatrului din Petroșani au dat viață unei versiuniCItește mai departe
Artista Maria Balea expune la Galeria Națională de artă ”Forma” din Deva

Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva găzduiește luni, 10 octombrie 2022, începând cu ora 17, vernisajul expoziției personale de pictură „Atemporale”, al artistei MARIA BALEA. Aceasta este absolventă a Academiei de Arte Vizuale ”Ion Andreescu” din Cluj Napoca, în anul 1984, la secția grafică, unde a studiat sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica. Din 1999 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, filiala Arad. Maria Balea are la activ zeci de expoziții personale și colective, atât în țară, cât și în străinătate, fiind distinsă, de asemenea, cu o seamăCItește mai departe
Universitatea din Petroșani a fost gazda „Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România”

”Eficiență și eficacitate în inginerie”. Aceasta este tema ediției din acest an a Conferinței naționale care s-a derulat sub genericul ”Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”, la Universitatea din Petroșani. Evenimentul, aflat la ediția cu numărul 17 a reunit în sala de conferințe de la Biblioteca Universității din Petroșani o serie de personalități ale științei și ingineriei din țara noastră, de la cercetători și cadre didactice universitare, doctoranzi și masteranzi, specialiști din domeniul ingineriei și, în general, al științelor tehnice din țara noastră. Organizată sub egida Academiei de ȘtiințeCItește mai departe
Lansare de carte Alec Blenche, la Salonul Hunedorean de Carte de la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Editura Univers din București și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 15 octombrie 2022, ora 1100, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu scriitorul de literatură pentru copii Alec Blenche, care își va lansa cartea „Aventuri în Țara Emoțiilor”, apărută la Editura Univers din București, alături de celelalte trei din serie: „Aventuri în Țara Virtuților”, „Aventuri în Țara Prieteniei” și „Aventuri în Țara Nevirtuților”. Alec Blenche este un nume bine cunoscut micilor cititori și părinților acestora,CItește mai departe
Lansare de carte Pr. Constantin Necula, la Salonul Hunedorean de Carte de la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu și cu cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu binecunoscutul preot și profesor Dr. Constantin Necula, care va lansa la Deva cartea Printre cuvinte, între prieteni, apărută recent la Editura Agnos din Sibiu. Este o carte care cuprinde dialoguri dintre părintele Necula și realizatorul de televiziune Dan Negru. Acest eveniment cu o puternică încărcătură spirituală va avea loc în ziua de 14 octombrieCItește mai departe
Fanfare Ciocârlia sărbătorește 25 de ani cu un turneu național de lansare a noului album

„It wasn’t hard to love you” se vede și se aude între 23 și 30 noiembrie în 7 orașe Între 23 și 30 noiembrie, legendara formație de muzică balcanică Fanfare Ciocârlia, formată din 12 lăutari de origine romă din satul Zece Prăjini, nord-estul României, aduce publicului un turneu de lansare a noului album „It wasn’t hard to love you”, în 7 orașe: Ploiești (23 noiembrie), Bacău (24 noiembrie), Iași (25 noiembrie), Galați (26 noiembrie), Cluj (28 noiembrie), Sibiu (29 noiembrie) și București (30 noiembrie). Turneul este organizat de TectonicCItește mai departe
Elevii Liceului Tehnologic ”Retezat” din Uricani se pregătesc pentru Balul Bobocilor

Elevii Liceului Tehnologic ”Retezat” din Uricani se pregătesc pentru Balul Bobocilor. Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani se va desfășura anul acesta cu tema ”A failed mission” și va avea loc vineri, 4 noiembrie, ora 16.00, la Casa de Cultură Uricani. Balul este organizat de elevii clasei a XII-a A, în colaborare cu Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul liceului. La reusita spectacolului vor contribui probele bobocilor, precum și prestația artistică a invitatului special: SHIFT. Bobocii vor fi nevoiți să parcurgă o serie de probe, în care vorCItește mai departe
Lansare de carte Adrian Cioroianu, la Salonul Hunedorean de Carte de la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Editura Polirom din Iași și Curtea Veche Publishing din București, organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în ziua de 12 octombrie 2022, ora 1800, la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, care își va prezenta cu acest prilej patru cărți. Este vorba de trilogia intitulată Cea mai frumoasă poveste, care cuprinde volumele: „Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, „Nu putem evada din Istoria noastră” și „O țară seCItește mai departe
Lansare de carte Horațiu Mălăiele, la Salonul Hunedorean de Carte de la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu editurile All și Bookzone din București organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții, o suită de lansări de carte și întâlniri cu scriitori. Astfel, în ziua de 12 octombrie 2022, ora 1700, la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, îndrăgitul artist și om de cultură Horațiu Mălăele va fi prezent cu trei cărți de autor. Prima, „O poveste cam ciudată și alte două povestiri”, apărută anul acesta la edituraCItește mai departe
La Universitatea din Petroșani încep „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”

Academia de Științe Tehnice din România organizează a XVII-a ediție a Conferinței „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”. Evenimentul va avea loc în perioada 6–7 octombrie 2022, în Petroșani, la sediul Universității, având ca principală temă de dezbatere: „EFICIENȚĂ ȘI EFICACITATE ÎN INGINERIE”. Sunt invitați să participe la conferință: membrii ai ASTR, membrii ai AGIR, cadre didactice din universități, cercetători științifici, doctoranzi și masteranzi, specialiști din domeniu. Tematicile generice ale evenimentului vizează următoarele domenii și subdomenii de interes: Eficiență și eficacitate în mecanică și tehnologie; Performanță în producerea, stocareaCItește mai departe
Anul cultural Molière aduce „Avarul”, o comedie spumoasă, în premieră la Petroșani

Celebra comedie „Avarul” de Molière este noua premieră a actualei stagiuni pe care Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani o prezintă sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 18. Spectacolul este regizat de Mc Ranin, în coregrafia lui Hugo Wolff și producția Wilhelminei Kuron Bekesi. „Avarul” este una din cele mai cunoscute piese de Molière, cu o poveste destul de complexă, dar cu atât mai spumoasă. Zgârcitul Harpagon este obsedat să-și păzească avuția, iar pentru asta face orice, neglijându-și copiii și prefăcându-se falit. Un complot deștept al celor din jurCItește mai departe
Uricaniul marchează Ziua Educației cu cele mai mari investiții pentru acest domeniu din județul Hunedoara

Ziua Educației este marcată la Uricani nu doar prin respectul cuvenit acordat cadrelor didactice de la unitățile locale de învățământ, iar ”cadoul” cel mai de preț pe care autoritățile publice locale de aici îl fac pentru profesori și elevi deopotrivă este tocmai crearea acelui cadru necesar pentru un învățământ modern, demn de vremurile pe care le trăim și de statutul european al țării noastre. Pentru administrația publică locală din orașul Uricani și, în mod special, pentru primarul Dănuț Buhăescu, domeniul Educației este unul nu doar prioritar, ci esențial în abordareaCItește mai departe
Tezele de doctorat ar putea fi ţinute la secret: Vor putea ajunge la ziariști doar în baza unor „motive bine întemeiate”. Propunere

Tezele de doctorat ar putea fi ţinute la secret astfel încât presa să nu aibă acces la ele, decât pe baza unui motiv întemeiat. Anunţul a fost făcut de fostul ministru al Educaţiei, care a specificat că solicitarea ca lucrările de doctorat să fie secretizate a venit din partea universităţii din Bucureşti. „Se solicită, şi o să fac public documentul, ca lucrările de doctorat de acum încolo să fie secretizate, să fie arhivate şi depozitate şi să fie disponibile presei sau celor interesaţi doar pe baza unei solicitări temeinic motivate”,CItește mai departe
MÂINE: Elevii și preșcolarii vor avea LIBER de Ziua Internaţională a Educaţiei. La sfârșitul lunii, prima vacanță din anul școlar

Elevii și preșcolarii vor avea liber miercuri, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei. Pentru cadrele didactice, această zi liberă este inclusă în contractul de muncă. Ziua Internațională a Educaţiei este sărbătorită în fiecare an la data de 5 octombrie, începând cu anul 1994. Aceasta a fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. În România, Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anuluiCItește mai departe
22 de kilometri de traseu urban, 11 cartiere, 140 de lucrări de artă și arhitectură urbană din toată lumea la Bienala Timișoreană de arhitectură ”Beta 2022”

Cea de-a patra ediție a Bienalei Timișorene de arhitectură – Beta 2022 s-a deschis pe 23 septembrie, cu vernisajul expozitiei principale, ”Another Breach in the Wall”, curatoriată de Daniel Tudor Munteanu și Davide Tommaso Ferrando, expusă în Palatul Ștefania (din Piata Romanilor nr. 1), un spatiu abandonat în interiorul unei cladiri de patrimoniu din cartierul Fabric, recuperat de Beta 2022 ca spațiu expozițional. Organizată de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș și Facultatea de Arhitectură din Timișoara, Beta 2022 vine cu o serie de instrumente prin care incurajează publiculCItește mai departe
Debut de an universitar cu oportunități pentru studenți și ambiții mari pentru Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani și-a deschis, astăzi, porțile pentru anul universitar 2022-2023, al 74-lea din istoria acestei instituții de învățământ superior. Festivitatea de deschidere a anului universitar a avut loc în Aula Magna, unde alături de cei mai noi dintre studenții celor trei facultăți componente au fost prezenți reprezentanți ai conducerii Universității, ai corpului profesoral și invitați speciali. În rândul acestora i-am remarcat pe președintele Consiliului județean Hunedoara – Laurențiu Nistor, prefectul județului Hunedoara – Petru Călin Marian, parlamentarii Natalia Intotero și Ilie Toma, primarii Tiberiu Iacob Ridzi (de la Petroșani)CItește mai departe
Cătălin Stepa și invitații săi aduc la Lupeni un omagiu muzical memoriei artistei Tatiana Stepa

Este absolut admirabil modul în care Cătălin Stepa, fiul regretatei cantautoare Tatiana Stepa, el însuși un nume tot mai vizibil și mai apreciat în muzica folk românească, păstrează vie memoria mamei sale în cel mai frumos mod cu putință, ținând aprinsă flacăra unui festival ce-i poartă nu doar numele, ci mai ales crezul întregii sale cariere artistice: ”Cântec pentru prieteni”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XII-a ediție, este organizat de Asociația Culturală ”Tatiana Stepa”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni, precum și cu sprijinul Asociației FabricaCItește mai departe
Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara: „Multe companii din zona IT&C vor ca angajații să revină la birou câteva zile pe săptămână. Angajații, în schimb, doresc păstrarea sistemului de lucru de acasă”

În județul Timiș, potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă, în luna august erau peste 30.000 de angajați care lucrau în sistem de telemuncă, de aproape șapte ori mai mulți decât la începutul anului 2020, înainte de pandemie. Acest lucru arată că sistemul ”work from home” a rămas în vigoare și după eliminarea tuturor restricțiilor. Pentru a identifica direcțiile spre care se întreaptă acest mod de lucru, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a inițiat discuții cu reprezentanți ai companiilor tech din vestul țării. „Concluzia principală este că firmele doresc săCItește mai departe
Dansatorii Ansamblului ”Parângul”, din nou pe podium la ”Sibiu Dance Festival”

Aflat în plin proces de construcție a unei noi generații de artiști, Ansamblul ”Parângul” de la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani a obținut și în acest an rezultate remarcabile la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri studențești din România: ”Sibiu Dance Festival”. Evenimentul a avut loc, în perioada 23-24 septembrie 2022, la Sibiu, în organizarea excepționalului colectiv de la Casa de Cultură a Studenților din Sibiu (Liliana Popescu – director, Hugo Wolff – coregraf, Miky Stoica – coregraf și Andra Albu – referent) și a reunit participanți deCItește mai departe
Premiu pentru încă un elev olimpic hunedorean și dascălii acestuia, de la CJH

Consiliului Județean Hunedoara a acordat o ”Diplomă de Merit”, împreunăm cu un generos stimulent financiar în valoare de 10.000 de lei net elevului Dragoș Iulian Coadă de la Colegiul Național „Decebal” din Deva, în semn de recunoaștere a performanțelor excepționale obținute de acesta la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului. Calificat la etapa internațională a Olimpiadei de Științele Pământului, alături de alți 203 elevi din 34 de țări, elevul DRAGOȘ IULIAN COADĂ, din clasa a XII-a de la Colegiul Național „Decebal” Deva, a fost distins cu Medalia de aur, clasându-seCItește mai departe
Debut festiv la Universitatea din Petroșani în noul an universitar

Universitatea din Petroșani își deschide porțile luni, 2 octombrie 2022, pentru noul an universitar 2022-2023. Festivitatea de deschidere a anului universitar va avea loc, în această zi, începând cu ora 10,00 în Aula Magna a Universității. La eveniment sunt așteptați să participe, alături de studenți și cadrele universitare de la cele trei Facultăți din componența Universității din Petroșani, invitați din rândul oficialităților locale și județene, ai mediului de afaceri și societății civile din Valea Jiului și județul Hunedoara. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin spune că noul an universitarCItește mai departe
Noaptea bibliotecilor cu elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani

În cadrul evenimentului „Noaptea Bibliotecilor”, elevii colegiului, îndrumați de către profesorii: Ludinașiu Ramona, Găldean Doinița, Cerna Delia, Maier Anca și Humel Elena, alături de doamna bibliotecar Grosu Delia, au marcat parteneriatul dintre Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani și Biblioteca Municipală prin acțiunea „Tradiții și obiceiuri locale”. Cei zece elevi: Christa Ungureanu, Sara Borea, Alexandru Marc, Mugur Androne, Sebastian Caramete, Maria Avramescu, Dragoș Socolescu, Vlad Marc, Denisa Ozum, Raisa Șotângă au pregătit momente artistice prin intermediul cărora au surprins tradiția locală. Au dansat pe ritmul jienelor tradiționale, au prezentat portul, credința,CItește mai departe
TNRS duce „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, pe scena de la Tokyo Metropolitan Theatre

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va fi prezent în Japonia, la Festivalul de la Tokyo, cu spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, care va avea trei reprezentații pe scena de la Tokyo Metropolitan Theatre în perioada 8-11 octombrie 2022. Spectacolul se va juca în limba română, cu supratitrare în limbile japoneză și engleză, iar reprezentațiile din 9 și 11 octombrie vor fi urmate de discuții cu publicul. Spectacolul „Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabukiCItește mai departe
Ariile protejate din județul Hunedoara, promovate de elevi prin povești create chiar de ei

„Copiii nu mai stau afară” și „copiii nu mai citesc” sunt două sintagme pe care le auzim tot mai des în discuțiile adulților, părinți sau profesori. Prin proiectul „Natură pentru lectură”, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală (CRAL) a vrut să afle în ce măsură elevii de la șase școli gimnaziale din mediul rural, de pe teritoriul județului Hunedoara, mai sunt atrași de descoperirea naturii și de citit. Școlile au fost alese astfel încât să reprezinte fiecare din zonele cultural-istorice ale județului (Valea Jiului, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor, zonaCItește mai departe
Contract de 12 milioane de lei pentru construcția unei creșe noi în municipiul Lupeni

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a semnat în aceste zile, contractul pentru construcția unei noi creșe pentru copii în municipiul Lupeni, investiția fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice si Administrației prin PNRR, pe Componenta 15- Educație. Edilul lupenean spune că acest contract va asigura finanțarea investițiilor la construcția unei creșe moderne, cu 40 de locuri, aceasta urmând să fie amplasată pe strada Tineretului nr. 43. Valoarea contractului de finanțare este de 12 milioane de lei, iar lucrările vor fi realizate prin intermediul Companiei Naționale pentru Investiții. Primarul municipiului LupeniCItește mai departe
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului devine laborator în aer liber pentru ateliere de știință, în ”Noaptea Cercetătorilor 2022”

În perioada 30 septembrie – 1 octombrie, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. Anul acesta, evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și prezintă activități dintre cele mai diverse în 19 de locații din țară, toate gravitând în jurul tematicii generale: „New science, trends and results”. Evenimentul aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg, oferă zone pline deCItește mai departe
Aniversare a Revoluției poloneze ”Solidaritatea” marcată la MCDR Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în colaborare cu Institutul Polonez din București și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în data de 30 septembrie 2022, orele 11.00, vernisajul expoziției în aer liber dedicate celei de-a 40-a aniversări a REVOLUȚIEI „SOLIDARITATEA”. Acest eveniment expozițional dorește a înfățișa publicului vizitator povestea înființării sindicatului „Solidaritatea” (Solidarność), care a dat naștere unei mișcări sociale conduse de Lech Walesa, precum și a influenței acesteia asupra destinului Europei Centrale și de Est, aceasta declanșând propriu-zis avalanșa care a determinat căderea comunismului în blocul estic, inclusiv înCItește mai departe
Cărți, expoziții și recitaluri artistice în ”Noaptea Bibliotecilor” la Biblioteca Municipală de la Petroșani

Biblioteca Municipala Petroșani își va deschide porțile în noaptea de sâmbătă spre duminecă 1 octombrie – 2 octombrie 2022, începând cu ora 18.00, în cadrul evenimentului „Noaptea bibliotecilor” ediția a VII-a. Cu acest prilej, aici vor avea loc și o serie de evenimente speciale, de la expoziții de carte, pictură și artă decorativă până la recitaluri artistice, realizate în parteneriat cu Clubul copiilor Valea Jiului. Astfel, în noaptea de 1/2 octombrie 2022, începând cu ora 18,00 la Biblioteca Municipală din Petroșani, situată în cartierul Aeroport, publicul va putea participa gratuitCItește mai departe
Maratonul premierelor la Teatrul ”I.D. Sîrbu” continuă cu două noi spectacole-eveniment

Echipa Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” continuă seria premierelor din noua stagiune, cu alte două spectacole-eveniment, care vor avea loc la finalul acestei săptămâni. Este vorba despre piesele de teatru „Dansul morții” de Strindberg și dramatizarea musicalului „Frozen”, un spectacol destinat cu prioritate celor mici. Spectacolul „Dansul morții” de August Strindberg, în regia lui Ovidiu Radu, va avea premiera în data de 30 septembrie, de la ora 18, în sala Artelier a Teatrului din Petroșani. Este o piesă scrisă de Strindberg în anul 1900, dar cu un subiect foarte valabil șiCItește mai departe
ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR MODERNE la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Petroșani

În cadrul proiectului « Interculturalitate și plurilingvism », proiect care se desfașoară pe parcursul întregii săptămâni 26-29.09.2022, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani au avut loc mai multe activități care au avut drept scop atragerea atenției asupra importanței învățării limbilor străine. Cunoașterea limbilor străine este un atu pentru toți cetățenii europeni ai secolului al XXI-lea. Elevii trebuie să conștientizeze care sunt avantajele care derivă din cunoașterea mai multor limbi străine și să identifice metodele cele mai eficiente și materialele auxiliare cele mai utile în acest demers de învățare. Scopul principalCItește mai departe
La început de toamnă, la Petrila, ”Momârlanii-s gazde bune !”

La Petrila, autoritățile publice locale se pregătesc pentru a întâmpina toamna, aducând în atenție ”cornul abundenței” la Zilele Recoltei, dar și frumusețea portului popular și al cântecului și jocului momârlănesc la o nouă ediție a Festivalului internațional de tradiții și folclor ”Momârlanii – gazde bune!”. Anul acesta, sărbătorile ”Zilelor Recoltei” se vor derula, ca-n povești, vreme de trei zile, între 30 septembrie și 2 octombrie. Dincolo de produsele tradiționale pe care producătorii locali sunt invitați să le prezinte și să le comercializeze la acest târg autohton, evenimentul va constitui, dinCItește mai departe
Învață, distrează-te și experimentează la NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2022!

30 Septembrie – o zi potrivită pentru știință! Dacă ai o minte curioasă și DE CE este întrebarea ta preferată, atunci nu trebuie să ratezi Noaptea Cercetătorilor Europeni! Anul acesta, 26 orașe din România vor fi gazda celui mai captivant eveniment despre știință și cercetare, aducând mai aproape de publicul larg cei mai prietenoși cercetători, alături de care vizitatorii vor învăța cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar și cât de utilă este aceasta pentru viața de zi cu zi. În Hunedoara, evenimentul îți deschide porțile pe 30CItește mai departe
Încep înscrierile la Festivalul – Concurs Național „Stelele Cetății” Deva 2022

O nouă ediție a Festivalului Concurs Național „Stelele Cetății” va avea loc, în perioada 4-6 noiembrie 2022, la Deva, în organizarea Primăriei Municipiului Deva și Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Aflat deja la cea de-a XXXIX-a ediție, concursul se adresează tineFestivalului Concurs Național „Stelele Cetății” rilor interpreți, cu vârsta cuprinsă între 14 și 23 de ani și își propune descoperirea unor talente interpretative reale, dar și promovarea creației muzicale a compozitorilor români. Înscrierile se pot face până în data de 10 octombrie 2022, la adresa de e-mail: [email protected]. Premiile oferiteCItește mai departe
OFICIAL| Elevii NU vor sta acasă la iarnă: Școlile nu se vor închide din cauza facturilor la energie, anunță Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a convocat toți inspectorii școlari generali pentru a le transmite instrucțiuni privind sezonul rece. Acesta a precizat că școlile nu se vor închide și vor primi un ajutor de la Guvern pentru a reuși sa ofere condiții decente pentru elevi. ”Am convocat astăzi, la Bucureşti, toţi inspectorii şcolari generali din toate judeţele României pentru a comunica instrucţiuni clare în legătură cu condiţiile asigurate în toate şcolile din ţară pe perioada sezonului rece”, a transmis Cîmpeanu pe Facebook. Ministrul afirmă că Guvernul asigură plata diferenţelor de preţCItește mai departe









