Învață, distrează-te și experimentează la NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2022!

30 Septembrie – o zi potrivită pentru știință! Dacă ai o minte curioasă și DE CE este întrebarea ta preferată, atunci nu trebuie să ratezi Noaptea Cercetătorilor Europeni! Anul acesta, 26 orașe din România vor fi gazda celui mai captivant eveniment despre știință și cercetare, aducând mai aproape de publicul larg cei mai prietenoși cercetători, alături de care vizitatorii vor învăța cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar și cât de utilă este aceasta pentru viața de zi cu zi.

În Hunedoara, evenimentul îți deschide porțile pe 30 Septembrie 2022, la Facultatea de Inginerie Hunedoara pentru toți cei care își doresc să urmeze o carieră în cercetare sau sunt, pur și simplu, pasionați de știință. Între orele 17:00 și 22:00, vizitatorii sunt așteptați la Noaptea Cercetătorilor Europeni să efectueze alături de cercetători cele mai trăsnite experimente, să vadă și să asculte prezentările celor mai inovative proiecte, iar concursurile și surprizele le vor face experiența participării una de neuitat.

La Noaptea Cercetătorilor Europeni, Facultatea de Inginerie Hunedoara își va dezvălui secretele specializărilor, iar Centrul de Cercetare Materiale și Tehnologii Industriale din cadrul facultății va prezenta activitățile ce generează rezultate cu aplicabilitate directă în economie. Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare va oferi publicului o viziune din interior asupra proiectelor sale de succes: Laboratorul lui DEXTER, Filtrele supraaspirante YXV, Invenții de Weekend, Colecția „WORLD Medals” și Resource Intake Manfiolds Stand (RIMS).

Pasionații de robotică vor putea explora mai bine acest domeniu, alături de echipa de robotică RobotX. Publicul poate vedea și biciclete unicat, expoziția de mașini clasice sau expoziții de portrete. Iubitorii de munte, călătorii și expediții vor afla mai multe despre viața de călător, iar pasionații de drift vor învăța câtă cercetare și inovare se află în spatele unui autoturism ce participă la astfel de competiții. Agenda completă a evenimentului poate fi consultată pe www.noapteacercetatorilor.eu.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce atrage anual peste 1.5 milioane de vizitatori, reușind să inspire următoarele generații de cercetători. Evenimentul oferă oamenilor de știință șansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul științei și oamenii din spatele experimentelor.