Politică
DNA poate lăsa PNL Hunedoara fără şefi
Demisia de onoare este pregătită de actualul preşedinte al liberalilor hunedoreni spun surse din partid. Unul dintre favoriţii pentru conducerea interimară este primarul oraşului Călan, mai spun sursele din interiorul PNL. Dosarul penal în care este cercetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie s-ar putea răsfrânge şi asupra imaginii PNL Hunedoara, chiar dacă Mircea Moloţ nu are o condamnare definitivă şi irevocabilă care să arate că este vinovat de faptele imputate de procurori. Pentru a nu afecta imaginea partidului, spun surse de încredere, Moloţ ar fi dispus să-şi dea demisia deCItește mai departe
Judecarea apelului în dosarul deputatului Monica Iacob – Ridzi a fost amânată pentru anul viitor
Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să acorde un nou termen de judecată, pentru data de 12 ianuarie, în dosarul în care Monica Iacob – Ridzi este judecată pentru fapte de corupţie. Este a doua amânare, după ce la termenul din data de 13 octombrie a fost invocată lipsa apărării de către inculpaţi. Monica Iacob – Ridzi a fost condamnată, la finele lunii ianuarie, la 5 ani de închisoare cu executare, iar după cinci luni de la pronunţare instanţa supremă a redactatCItește mai departe
ANUL ÎN CARE JUDEŢUL S-A ÎNROŞIT DIN NOU
2014 a fost, în judeţul Hunedoara, fără putere de tăgadă anul PSD. În 2014, s-a vorbit pentru întâia oară de la preluarea puterii de către liberali în 20014, despre supremaţia social-democraţilor. Care sunt însă argumentele care susşine această teză. Început sub auspiciile unei guvernări la comun alături de PNL, anul 2014 nu anunţa la începutul său schimbări majore. Cu toate acestea, USL s-a rupt iar cele două partide s-au purtat unul cu celălalt ca şi când nu ar fi fost în mariaj niciodată. Acesta a fost startul unei lupte acerbeCItește mai departe
Modificare Legea ANI. Ce schimbări propun nouă parlamentari pentru incompatibilitate și conflict de interese

Nouă parlamentari au inițiat un proiect prin care propun modificarea legii ce reglementează funcționare a Agenției Naționale de Integritate. Printre inițiatori se numără și ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, care a explicat marți seară ce se urmărește prin modificarea legii ANI. Proiectul prevede ca o persoană declarată în conflict de interese sau incompatibilitate să nu mai poată ocupa funcția respectivă timp de 3 ani, după încheierea mandatului. În prezent, cei în cauză nu mai pot ocupa nicio funcție eligibilă timp de 3 ani. Este a doua tentativăCItește mai departe
Victor Ponta: Guvernul restructurat va fi prezentat in Parlament in perioada 14-19 decembrie

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, marti, ca parlamentarii din grupul liberal-conservator sustin continuarea guvernarii pentru a putea fi indeplinit programul politic al USL, cu un cabinet in cadrul caruia UNPR, PC si PLR vor detine un numar egal de portofolii, transmite Agerpres. Ponta a adaugat ca noua formula a guvernului va fi prezentata in perioada 14-19 decembrie. „Am cerut opinia colegilor parlamentari de la Partidul Conservator si Partidul Liberal Reformator privind continuarea guvernarii sub o forma de guvern restructurat din care, bineinteles, sa faca parte cele patru partideCItește mai departe
Promisiunile din campania electorală au rămas … promisiuni

Banii promişi de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism pentru Straja încă nu au ajuns. Promisiuni din campania electorală nu s-au adeverit, deşi luna trecută, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu declara la Petroşani că vor fi alocate 8 milioane de lei către administraţia locală din Lupeni pentru plata unor lucrări executate în staţiunea montană Straja. Edilul lupenean, Cornel Resmeriţă este rezervat în declaraţii. “Când va fi totul bine voi face o conferinţă de presă şi voi anunţa”, a declarat primarul vizavi de acest subiect. “Partea de dedicare către dezvoltareaCItește mai departe
Ponta: În săptămâna de până în 19 decembrie suntem gata cu noua formulă de guvern

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că începând din 13 decembrie şi până în 19 decembrie va veni în Parlament cu noua structură de Guvern şi cu proiectul de buget pe anul 2015. „În acea săptămână, până pe 19 decembrie, suntem gata cu noua formulă de guvern, pentru că pe 13 decembrie este ziua în care cei de la UDMR decid în mod oficial că nu vor mai participa cu miniştri la guvernare. Ştiu că au decis şi ştiu că se vor ţine de cuvânt că vor vota noua structurăCItește mai departe
USL trăieşte, la Aninoasa

Primarul este social democrat iar vicele liberal, însă nu au de gând să schimbe nimic. Lupta de la judeţ în privinţa schimbărilor nu i-a atins şi pe ei, astfel că fostul USL încă funcţionează bine în micuţa localitate din Valea Jiului. Primarul localităţii spune că nu s-a pus niciodată problema înlocuirii viceprimarului liberal chiar dacă la judeţ lupta dintre social democraţi şi liberali a fost una crâncenă. „Eu nu am pus problema doar politic, omul acela indiferent dacă face bine, trebuie dat în el, pentru că nu e înCItește mai departe

